ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Statul a încasat 6,26 mld. lei din accizele combustibililor în primele şase luni din 2017, mai puţin cu peste 750 mi. lei

08 August 2017   |   Mediafax

Ministerul Finanţelor susţine că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene.

 
 
Bugetul de stat a încasat 6,26 miliarde de lei din accizele încasate din vânzarea produselor energetice în primele şase luni din 2017, conform execuţiei de casă transmisă marţi de Ministerul Finanţelor, la solicitarea Federaţiei Operatorilor Români de Transport.n

FORT i-a solicitat ministrului Finanţelor să transmită procentele încasate la bugetul de stat pentru carburantul vândut de către furnizorii de carburanţi din România şi destinaţia sumelor colectate, în contextul în care Ministerul de Finanţe a publicat un proiect de modificare a Codului Fiscal care prevede creşterea accizelor la carburanţi.

Potrivit Notei de fundamentare a proiectului normativ, din analiza comparativă a încasărilor din accize aferente semestrului I din 2017, faţă de semestrul I din 2016, a rezultat că în primul semestru al acestui an, încasările din accize aferente produselor energetice au scăzut cu 767,6 milioane de lei.


„Deşi în semestrul I al anului 2017 consumul de motorină a crescut faţă de semestrul I al anului 2016 cu 253.078,18 mii de litri, iar cel de benzină fără plumb a crescut cu 58.854,08 mii de litri, încasările au scăzut cu 634.348.226,27 lei, respectiv 223.661.683,68 lei, motivele principale fiind scăderea, de la 1 ianuarie 2017, a nivelului accizelor prevăzut pentru motorină, de la 1897,08 lei/1000 litri la 1518,04 lei/1000 litri, respectiv a nivelului accizelor prevăzut pentru benzina fără plumb de la 2035,4 lei/1000 litri la 1656,36 lei/1000 litri, precum şi scăderea cu un punct procentual a taxei pe valoarea adăugată”, se arată în documentul citat.

„Scăderea nivelului accizelor pentru benzine şi motorine a vizat în principal contracararea fenomenului de alimentare cu combustibil în alte state membre care practicau niveluri ale accizelor inferioare celor din ţara noastră şi prin urmare aveau preţuri la pompă mai scăzute”, mai arată iniţiatorii proiectului.

Ministerul Finanţelor susţine că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene.

În cazul benzinei cu plumb acciza urmează să crească de la 2.530,17 lei/tonă, respectiv 1.948, 23 lei/1000 litri la 3.022,43 lei/tonă, respectiv 2.327,27 lei/1000 litri.

La benzina fără plumb acciza urmează să crească de la 2.151,13 lei/tonă, respectiv 1.656,36 lei/1000 litri la 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1000 litri.

La motorină acciza urmează să crească de la 1.796,53 lei/tonă, respectiv 1.518,04 lei/1000 litri la 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1000 litri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6351 / 16891
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Arbitration Rules (Powered by ZRVP)
Despe norocul de a lucra cu profesionişti care îți conferă încrederea şi gradul de libertate necesare pentru a te dezvolta şi a nu rămâne în umbra lor. Andra Constantinescu, după primii 5 ani petrecuți la ZRVP: Un loc în care nu ai cum să nu evoluezi: tipul de proiecte la care eşti expus, complexitatea problemelor dezbătute, caracterul de noutate al mandatelor creează premisele unei evoluţii constante şi vizibile
Bohâlțeanu & Asociații, alături de acționarii Agra’s SA la vânzarea companiei către Scandia Food și ai Memento Group în procedura prin care Aegean Airlines preia pachetul de control în Anima Wings Aviation. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Sunt două tranzacții importante, prin care BSMP își consolidează poziția pe piața avocaturii și își lărgește portofoliul de clienți
Credit sindicalizat de 636 milioane de lei pentru Carmistin, coordonat de BCR. Ce avocați au asistat sindicatul bancar
VIDEO | Dicționar de arbitraj: IBA rules on taking of evidence (Powered by ZRVP)
Finanțări sindicalizate | Avocații de la Mușat & Asociații spun că, în ciuda tendințelor prudente de anul trecut, s-a văzut că nu există o problemă de lichiditate în piață și se așteaptă ca numeroase proiecte de investiții să primească undă verde în viitorul apropiat. Monia Dobrescu, Partener: Analizarea sustenabilității unei companii prin prisma factorilor ESG devine noua realitate și companiile vor fi nevoite să se conformeze și să își adapteze planul de afaceri în consecință
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Soft Law Instruments (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Environmental Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Ce calități trebuie să demonstreze tinerii stagiari care vor să se alăture echipei Stratulat Albulescu & Asociații. Cum sunt integrați nou-veniții și care sunt beneficiile apartenenței la firma în care jumătate dintre avocați au sub 30 de ani
Cum văd viitorul finanțărilor sindicalizate, în actualul context economic, avocații de Banking & Finance de la Wolf Theiss, care au asistat în ultima perioadă peste 50 de tranzacții de acest tip, printre care și cea mai mare finanțare de pe piața imobiliară din România. Claudia Chiper, Partener: Transparență, claritate cu privire la proiect şi situații financiare satisfăcătoare sunt ingredientele esențiale pentru succesul obținerii de fonduri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...