ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

DNA: Activităţile lui Petcu au fost de natură să creeze imaginea unei "poziţii omnipotente"

29 Martie 2011   |   Rares Teodor

Potrivit procurorilor, pe 1 februarie, Petcu a primit, prin intermediul soţiei sale, de la acelaşi om de afaceri, o vilă în Predeal, în valoare de 200.000 de euro.

 
 
Procurorii DNA au susţinut, în propunerea de arestare a lui Marius Petcu, respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, că activităţile liderului sindical au fost de natură să creeze imaginea unei "poziţii omnipotente" a acestuia, potrivit motivării instanţei.

Procurorii DNA au susţinut, în referatul înaintat instanţei de judecată, că în perioada 2009-2010, Marius Petcu., în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la un om de afaceri, în baza unei înţelegeri anterioare, în mod repetat, sume de bani, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui firmei acestuia un contract de execuţie lucrări având ca obiect executarea obiectivului "Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreare – Snagov”, preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 de lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 de lei, fără TVA.


Potrivit motivării, în care este citat referatul cu propunerea de arestare, contractul de execuţie a fost semnat de doi reprezentanţi ai societăţii, precum şi de Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi de preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti, în calitate de beneficiari.

Mai mult, potrivit procurorilor, pe 1 februarie, Petcu a primit, prin intermediul soţiei sale, de la acelaşi om de afaceri, o vilă în Predeal, în valoare de 200.000 de euro. Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa, dacă Petcu şi-ar fi dat acordul, unele tranşe din mită neplătite încă de către omul de afaceri, aferente lunilor următoare sau de a facilita obţinerea de către firma acestuia a unei lucrări viitoare. Pe 24 martie, Petcu a fost prins în flagrant, chiar pe şantierul centrului de recreere din Ciofliceni-Snagov, în timp ce primea cei 40.000 de euro de la omul de afaceri, tranşele aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011.

"Modalitatea de săvârşire a infracţiunii, caracterul repetat al primirii sumelor de bani, predispoziţia actuală a inculpatului pentru comiterea unor fapte penale similare (a se vedea acordul, de principiu, al acestuia pentru atribuirea unei alte lucrări în condiţii similare de plată a unui comision), calitatea şi pregătirea profesională a inculpatului, sunt aspecte care imprimă faptelor comise un grad de pericol social deosebit de grav", au susţinut procurorii anticorupţie. Aceştia au afirmat că acţiunile infracţionale derulate de Petcu au fost de natură să creeze, practic, imaginea unei "poziţii  omnipotente" a acestuia – lider sindical, în care siguranţa obţinerii unui beneficiu se fundamenta pe posibilitatea de liber arbitru şi de dispunerea după voinţa proprie de fondurile instituţiei pe care o reprezenta inculpatul. 

Anchetatorii afirmă că faptele acestuia afectează ordinea publică, având în vedere că, în calitate de lider al Federaţiei Sanitas "practic a introdus în buzunarul propriu cotizaţiile membrilor de sindicat plătite din salarii mici, cotizaţii  din care s-a achitat efectuarea lucrării, în timp ce public reprezenta interesele acestora".

Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 25 martie, cererea DNA privind arestarea preventivă a liderului sindical Marius Petcu, căruia i-a impus obligaţia de a nu părăsi ţara. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20497 / 21978
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Glodeanu Partners, boutique de avocatură cu focus specific pe proiecte de energie regenerabilă, a fost implicată în peste 20 de astfel de tranzacții în 2022. De vorbă cu partenerii firmei despre echipă, proiecte, ”clienți cheie”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
BRD a acordat o finanţare de 24,32 mil. € pentru dezvoltarea a două clădiri rezidenţiale verzi. Wolf Theiss și Kinstellar, în proiect
LegiTeam | GNP Guia Naghi & Partners is recruiting Lawyers, 3-5 years’ experience (Competition, Litigation and Employment)
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut la ÎCCJ o soluție de referință care confirmă că dobânzile aferente unui ajutor de stat returnat către bugetul național intră în sfera de aplicare a amnistiei fiscale
LegiTeam | GNP Guia Naghi & Partners is recruiting Junior Lawyers (Consultancy and Litigation)
CMS, alături de Alpha Bank în proiectul finanţării de cca. 70 mil. €, acordată eMAG. Ana Radnev (Partener CMS), evidențiată pentru soluțiile multi-jurisdicționale oferite
Avocații ZRVP obțin o nouă victorie pentru Agenția Națională pentru Resurse Minerale într-un arbitraj internațional ICC Paris | Tribunalul arbitral a admis pretenții de 10,1 mil. USD, plus dobânzi. Cosmin Vasile (Managing Partner) și Cosmin Cojocaru (Partner), în prima linie
Mușat & Asociații va găzdui în data de 17 februarie 2023 evenimentul Asociației Internaționale a Barourilor – „Workshop on the IBA Arb40 Toolkit for Arbitral Award Writing”
Stratulat Albulescu continuă consolidarea practicii de Litigii și, în special, a ariei de Litigii fiscale. Luiza Ionescu-Donoiu se alătură echipei în rolul de Counsel
Anul 2022 a fost o etapă importantă în dezvoltarea firmei Stratulat Albulescu: rezultate foarte bune în toate practicile, expansiune peste granițe, multe contacte internaționale și consolidare a echipei. Deși anul acesta nu va fi unul ușor din punct de vedere economic, liderii firmei spun că o creștere de doi digiți poate fi realizabilă. Starea de spirit a clienților este bună, mulți dintre ei păstrându-și apetitul pentru proiectele de investiții
Practicile de M & A și Corporate, precum și consultanța day-to-day acordată clienților, au adus cele mai mari încasări pentru Mitel & Asociații în 2022 | Sorin Mitel, Senior Partner: În ciuda climatului destul de incert, clienții par că nu așteaptă o stabilizare care nu se vede la orizont și tratează acest mediu ca pe noua normalitate. Inflația post-pandemică nu se manifestă în onorarii, ci mai curând în costurile pe care le suportă firmele de avocatură, iar o creștere reală de doi digiți este mai greu de atins
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...