ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fostul director al CFR Marfă, Mihuţ Crăciun, vizat în dosarul DIICOT cu prejudiciu de peste 6 milioane euro

03 Mai 2017   |   Ioana Duta

Anchetatorii au reţinut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societăţii "CFR Marfă" SA, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării.

 
 
 Fostul director al CFR Marfă, Mihuţ Constantin Crăciun, ar fi vizat în dosarul în care procurorii DIICOT fac cercetări faţă de 40 de persoane, pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, au declarat surse judiciare.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cu ajutorul poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate şi cei de la transporturi, efectuează 63 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinţi, Călăraşi, Arad, Teleorman, Dâmboviţa.

Potrivit surselor citate, anchetatorii au reţinut faptul că, în cursul anului 2016, la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA, s-ar fi constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călăraşi a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate.


Subevaluarea s-ar fi efectuat, conform aceloraşi surse, prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri Bucureşti, în baza procedurii de licitaţie deschisă iniţiată de SNTFM "CFR Marfă" S.A, a unui număr de 2.450 de vagoane pe roţi, la preţ de fier vechi deşi, în conformitate cu standardele în materie, deşeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria "deşeu fier vechi greu" şi "deşeu fier vechi special" (oţel), categorii de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară.

"Manopera frauduloasă ar fi fost premeditată de factorii de decizie din cadrul SNTFM 'CFR Marfă' S.A în conivenţă cu reprezentanţii SC Remat SA Călăraşi. S-a constatat că, deşi oferta de vânzare iniţiată de SNTFM CFR Marfă' SA pe Bursa de Mărfuri viza cantitatea generică de 49.000 tone fier vechi, ulterior contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu ofertantul SC Remat SA Călăraşi a menţionat vânzarea fierului vechi provenit din casarea a 2.450 de vagoane", au precizat sursele judiciare.

Sursele citate mai arată că preţul de achiziţie ar fi fost de 120 euro/tonă de fier vechi în condiţiile în care preţul mediu practicat pentru "deşeu fier vechi greu" era de 175,88 euro/tonă, iar pentru "deşeu fier vechi special" (oţel) era de 218,90 euro/ tonă, rezultând că prin această manoperă s-ar fi realizat practic o subevaluarea a bunurilor cu 82,42% în cazul "deşeurilor fier vechi special" (oţel) şi cu 46,56% în cazul "deşeurilor fier vechi greu".

În manoperele frauduloase, spun sursele judiciare, ar fi fost implicaţi factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, precum şi reprezentanţii societăţii beneficiare.

"Primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societăţii SNTF MARFĂ 'CFR Marfă' S.A, compusă din Directorul general Mihuţ Constantin Crăciun, Directorul Operaţiuni Dezvoltare MR Daniel Ciobanu, Directorul Departament Vânzări - Trafic Eugen Tudor, Directorul Economic - Financiar Pavel Bărculeţ, Managerul Juridic Silviu Valeriu Costea, Directorul Trafic Constantin Alupoaie, Directorul vagoane Florin Enache, Şeful Biroul Urmărire Contracte Mariana Căpăţână, şeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu. Aceştia ar fi iniţiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preţ de fier vechi, prin subevaluarea lor şi obţinerea unui preţ mai mic decât valoarea reală. Al doilea palier al grupului infracţional organizat ar fi fost reprezentat de către funcţionarii din cadrul sucursalelor SNTF Marfă 'C.F.R. Marfă' SA - Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi, Craiova, Cluj, Constanţa, iar al treilea palier ar fost constituit din reprezentanţii SC Remat SA Călăraşi, beneficiara contractului", arată sursele citate.

Cele 2.450 de vagoane supuse casării însumează cantităţile de 35.002,12 tone de oţel şi 16.584,50 tone de fier vechi greu, cantităţi care au fost menţionate în documentele încheiate ca fier vechi.

Prejudiciul cauzat SNTFM "CFR Marfă" SA prin activitatea infracţională se ridică la valoarea de 6.313.748,52 euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6639 / 21223
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Concurenta.ro | Solicitările clienților Mitel & Asociații indică un trend crescător al preocupărilor pentru conformarea cu legislația concurenței. Șerban Suchea, Partener: Aproape fiecare tranzacție de M&A din ultimul an a avut o strategie care a ținut cont de aspectele sensibile de concurență
The Lawyer European Awards 2021 | POPESCU & Asociații, Highly Commended Law Firm in South Eastern Europe. Ce alte firme au mai fost în lumina reflectoarelor
INTERVIU | Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner BSMP: Deși nu am început timid anul 2021, nu ne-am așteptat, totuși, să ajungem la stadiul în care să lucrăm în paralel la 11 tranzacții importante. Toate proiectele aceastei perioade sunt extrem de interesante, mai ales prin raportare la specificul domeniilor în care își desfășoară activitatea societățile-țintă. O echipă de 12 avocați gestionează componenta locală a vânzării unui conglomerat global în care sunt implicate mai multe jurisdicții
Filip & Company a asistat DIGI în vânzarea operațiunilor din Ungaria. Freshfields și firma mahghiară Szecskay, prezente în tranzacția de 625 mil. E
Dr. Constantin BRANZAN (Senior Counsel Popescu & Asociatii) - singurul profesionist al dreptului din Romania invitat sa vorbeasca la conferința Starea Statului de Drept in Europa, organizat de Fundatia René Cassin – Institutul International al Drepturilor Omului
POPESCU & ASOCIAȚII obține în instanță o soluție fără precedent pentru Consiliul Local Sinaia
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Locul arbitrajului și organizarea audierilor (Powered by ZRVP)
LegiTeam: GNP Guia Naghi și Asociații recrutează tineri avocați | Pharma & Life Sciences, Litigii
Obiectivele Teleperformance în zona ESG sunt în continuă dezvoltare, firma angajându-se să preia un rol de lider în responsabilitatea socială corporativă. De vorbă cu Laura Rudnyanszky, Chief Legal and Compliance Officer pentru România, despre certificarea Verego SRS primită pentru al cincilea an consecutiv și principiile cheie care stau la baza activității companiei
Avocații PNSA au asigurat asistența legală a tranzacției prin care celebrul alpinist David Neacșu a vândut compania GD Escapade. Alexandru Medelean (Wise Way Advisors), consultant principal al tranzacției
Avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații spun că a crescut gradul de specializare și sofisticare a mandatelor privind GDPR, în special din perspectiva complexității aspectelor implicate, dar și prin prisma aportului de know-how și inovare cerute pentru rezolvarea lor. Echipă dedicată exclusiv proiectelor de acest tip și portofoliu de clienți ce include primii cinci jucători din aproape toate industriile cu expunere semnificativă în zona GDPR
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...