ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Instanţa supremă o obligă pe Adina Florea să finalizeze până la 1 aprilie ancheta în cazul Kovesi

27 Ianuarie 2021   |   Agerpres

Instanţa supremă a admis miercuri o contestaţie depusă de Kovesi, în prezent şef al Parchetului European, care susţine că Florea tergiversează de peste doi ani ancheta deschisă în decembrie 2018.

 
 
Adina Florea, procuror la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, are termen până la 1 aprilie să finalizeze ancheta în dosarul în care a pus-o sub acuzare pe fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.
 
Instanţa supremă a admis miercuri o contestaţie depusă de Kovesi, în prezent şef al Parchetului European, care susţine că Florea tergiversează de peste doi ani ancheta deschisă în decembrie 2018.
 
În urma acestei hotărâri, Adina Florea trebuie să ia o decizie până la 1 aprilie în acest caz - fie o trimite pe Kovesi în judecată, fie o scoate de sub urmărire penală şi clasează dosarul.
 
"În temeiul art. 488 (6) alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatoarea Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Stabileşte termen la data de 1 aprilie 2021 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 4886 alin. (6) din Codul de procedură penală, încheierea se comunică procurorului de caz şi contestatoarei. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2021", se arată în decizia Instanţei supreme.
 
În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.
 
Ulterior, în martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România.
 
Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă, iar în aprilie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea.
 
Judecătorul care a luat această decizie a explicat în motivare că măsura controlului judiciar luat faţă de Kovesi este nelegal, iar acuzaţiile aduse acesteia erau lipsite de "precizie, claritate şi de suport probator".
 
"Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine neîndeplinirea condiţiilor necesare începerii urmăririi penale 'in personam' şi punerii în mişcare a acţiunii penale (lipsă de claritate a acuzaţiilor, aspect ce echivalează cu inexistenţa notificării oficiale, existenţa unui caz de stingere sau împiedicare a exercitării acţiunii penale, lipsa probelor), nemotivarea ordonanţei prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, impunerea altor obligaţii decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege. Toate aceste vicii se subsumează unor condiţii de legalitate care, odată dovedite, fac inutilă analiza elementelor ce ţin de temeinicie", spunea magistratul în motivarea deciziei pronunţate pe 3 aprilie 2019.
 
Recent, Secţia pentru procurori a CSM a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a fi efectuate cercetări în legătură cu modul în care Adina Florea a dispus controlul judiciar în cazul Laurei Kovesi. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2147 / 4455
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...