ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele lui Vîntu, pus în aplicare

25 Ianuarie 2014   |   Rares Teodor

În acelaşi dosar, şoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian, a fost condamnat la 1 an şi 6 luni cu suspendare, iar omul de afaceri Octavian Ţurcan a primit un an de închisoare cu suspendare.

 
 
Poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Investigaţii Criminale şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov au pus sâmbătă în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Municipiului Bucureşti pe numele omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în seara zilei de vineri, Tribunalul Bucureşti, Secţia II Penală, a transmis IGPR un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu, în vârsta de 58 de ani, cu domiciliul în judeţul Ilfov.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv vineri pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la doi ani închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Popa.


În acelaşi dosar, şoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian, a fost condamnat la 1 an şi 6 luni cu suspendare, iar omul de afaceri Octavian Ţurcan a primit un an de închisoare cu suspendare.

Instanţa supremă le-a respins vineri recursurile celor trei şi a menţinut decizia luată în 2012 de Tribunalul Bucureşti, confirmată apoi de Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 12 octombrie 2010, procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe Vîntu sub acuzaţia că i-ar fi trimis în Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI.

Procurorii susţin că în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010 Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi transmis lui Nicolae Popa două tranşe, de 50.000 de euro şi 20.000 de euro.

Suma îi era necesară lui Nicolae Popa pentru a se ascunde în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care fusese condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie, arătau procurorii.

Ei mai susţin că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi identificat şi modalităţile concrete de transfer menite să prevină identificarea tranzacţiilor şi a persoanelor implicate în aceste operaţiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 de euro ar fi fost pus în executare de Octavian Ţurcan.

De asemenea, pe 11 noiembrie 2009, Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis o altă tranşă, de 20.000 de euro, sumă ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de Nicolae Popa, mai spun procurorii.

Potrivit acestora, după ce Nicolae Popa a fost arestat în Indonezia, pe 2 decembrie 2009, Vîntu şi Alexandru Stoian ar fi desfăşurat acţiuni de sprijinire a lui Nicolae Popa cu scopul îngreunării procedurii de extrădare a acestuia în România. Sprijinul s-ar fi concretizat în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare, pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare şi a-l ajuta să rămână în Indonezia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16427 / 21140
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Arbitration Rules (Powered by ZRVP)
Despe norocul de a lucra cu profesionişti care îți conferă încrederea şi gradul de libertate necesare pentru a te dezvolta şi a nu rămâne în umbra lor. Andra Constantinescu, după primii 5 ani petrecuți la ZRVP: Un loc în care nu ai cum să nu evoluezi: tipul de proiecte la care eşti expus, complexitatea problemelor dezbătute, caracterul de noutate al mandatelor creează premisele unei evoluţii constante şi vizibile
Bohâlțeanu & Asociații, alături de acționarii Agra’s SA la vânzarea companiei către Scandia Food și ai Memento Group în procedura prin care Aegean Airlines preia pachetul de control în Anima Wings Aviation. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Sunt două tranzacții importante, prin care BSMP își consolidează poziția pe piața avocaturii și își lărgește portofoliul de clienți
Credit sindicalizat de 636 milioane de lei pentru Carmistin, coordonat de BCR. Ce avocați au asistat sindicatul bancar
VIDEO | Dicționar de arbitraj: IBA rules on taking of evidence (Powered by ZRVP)
Finanțări sindicalizate | Avocații de la Mușat & Asociații spun că, în ciuda tendințelor prudente de anul trecut, s-a văzut că nu există o problemă de lichiditate în piață și se așteaptă ca numeroase proiecte de investiții să primească undă verde în viitorul apropiat. Monia Dobrescu, Partener: Analizarea sustenabilității unei companii prin prisma factorilor ESG devine noua realitate și companiile vor fi nevoite să se conformeze și să își adapteze planul de afaceri în consecință
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Soft Law Instruments (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Environmental Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Ce calități trebuie să demonstreze tinerii stagiari care vor să se alăture echipei Stratulat Albulescu & Asociații. Cum sunt integrați nou-veniții și care sunt beneficiile apartenenței la firma în care jumătate dintre avocați au sub 30 de ani
Cum văd viitorul finanțărilor sindicalizate, în actualul context economic, avocații de Banking & Finance de la Wolf Theiss, care au asistat în ultima perioadă peste 50 de tranzacții de acest tip, printre care și cea mai mare finanțare de pe piața imobiliară din România. Claudia Chiper, Partener: Transparență, claritate cu privire la proiect şi situații financiare satisfăcătoare sunt ingredientele esențiale pentru succesul obținerii de fonduri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...