ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, reţinuţi de procurori

08 Noiembrie 2011   |   Rares Teodor

Probatoriul administrat până în prezent a relevat totodată că falimentarea controlată a PETROM SERVICE S.A. a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro, a indicat sursa citată.

Sursa: Agerpres

 
 
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore a inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de delapidare (în dauna PETROM SERVICE S.A.) şi spălare a banilor, a informat un comunicat al instituţiei remis AGERPRES.

Potrivit Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, au relevat că falimentarea controlată a PETROM SERVICE S.A. a condus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, din cauza unor activităţi frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.


Probatoriul administrat până în prezent a relevat totodată că falimentarea controlată a PETROM SERVICE S.A. a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro, a indicat sursa citată.

"Din ansamblul probelor administrate până în prezent a mai rezultat faptul că actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpărarea, cu banii PETROM SERVICE S.A., a unor acţiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, aparţinând unor societăţi comerciale şi transferarea frauduloasă şi controlată a banilor obţinuţi pentru a ascunde identitatea beneficiarului real. În acest mod, au fost transferate sume de bani din patrimoniul S.C. PETROM SERVICE S.A., prin operaţiuni succesive derulate prin mai multe companii offshore controlate, în conturile personale sau ale unor societăţi înregistrate în străinătate şi în România, în special S.C. Realitatea Media S.A. (14.200.000 euro), S.C. Imobiliar Network 2002 S.A. (6.725.000 euro) şi S.C. GM Invest S.A. (1.300.000 euro). În această cauză, cercetările sunt în derulare şi în prezent procurorii procedează la audieri de persoane", se explică în comunicatul citat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 20088 / 21864
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații firmei Stratulat Albulescu spun că apar tot mai multe tranzacţii de conţinut social media care, pe lângă valoarea impresionantă, vin la pachet cu implicaţii din perspectivă IP pe mai multe niveluri. De vorbă cu Elena Stan, Managing Associate, despre schimbările semnificative din legislația mărcilor, aspectele provocatoare ale proiectelor din practica de IP și diversitatea portofoliului de clienţi
Bondoc și Asociații obține câștig de cauză într-un litigiu privind validitatea contractelor încheiate de lanțurile de supermagazine
Schoenherr a asistat CA Immo, iar KPMG Legal a stat alături de Pavăl Holding în cea mai mare tranzacție imobiliară de pe piața locală. CBRE, consultant financiar și imobiliar exclusiv al vânzătorului | Ce avocați au lucrat în achiziția de 377 mil. € și ce spune Karina Pavăl, Vicepreședinte Pavăl Holding, despre echipa de consultanți
NNDKP a asistat cu succes Enel într-un litigiu fiscal complex privind deductibilitatea amortizării fiscale aferente unor active corporale dobândite prin transfer de la clienți
Arbitrajul ICSID cerut de Plaza Centers NV, dezvoltator imobiliar care cere statului român să compenseze pierderi de cca. 383 mil. € în proiectul Dâmbovița Center, intră în line dreaptă după numirea arbitrilor. România a mers pe mâna unui profesor emerit al Universității Sorbona, reclamanții au ales un canadian, iar președintele Tribunalului este un lord englez
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat ELIT - parte din Grupul Smithfield - în legătură cu achiziția Goodies Meat Production SRL. Partenerele Silvana Ivan și Andreea Oprișan, în prim plan
Statul a bugetat aproape o jumătate de milion de euro, anul acesta, pentru arbitrajul în care 15 firme și 28 de persoane fizice din 7 țări au chemat România la ICSID. Ce onorarii primesc firmele care asigură apărarea României în acest dosar în care investitorii susțin că au avut pierderi considerabile și au pretenții de 213 mil. €
Activitate intensă pentru avocații de concurență de la PNSA, firmă evidențiată de directoarele internaționale în această arie de practică. Despre lista priorităților Consiliului Concurenței, proiectele în care sunt implicați avocații și cele mai sensibile reglementări de care firmele trebuie să țină seama, într-o discuție cu partenerul Mihaela Ion
Stratulat Albulescu a asistat Reorg în legătură cu achiziția furnizorului de tehnologie modernă - FinDox
MPR Partners primește trei premii din partea Client Choice by Lexology - 2022. Mușat & Asociații, Simion & Baciu și Filip & Company primesc câte o distincție. Cine sunt avocații aleși exclusiv de către clienții in-house lawyers, într-o procedură ce nu poate fi influențată
LegiTeam: MPR|Partners is looking for litigators
Victorie istorică pentru RTPR la Curtea de Justiție a Uniunii Europene: baza de calcul a amenzilor pentru încălcări de concurență va trebui să reflecte situația economică reală a societăților sancționate. Decizia contribuie decisiv la clarificarea regulilor în materia calculului amenzilor pentru încălcările de dreptul concurenței
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...