ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Echipa de M&A de la ZRVP asistă mai multe tranzacții în care vânzători autohtoni își transferă businessul către investitori locali sau internaţionali. Anca Danilescu, Senior Partener: Lichiditatea la nivel macro este încă semnificativă şi estimez că va rămâne la fel pe tot parcursul anului. Cei care vor finaliza un exit curat în 2021 vor fi câştigătorii următorului deceniu

09 Martie 2021   |   Ștefania Enache

Avocații de M&A de la ZRVP întrevăd o restructurare puternică a sectorului HoReCa, mișcări semnificative fiind de aşteptat şi în sectoarele construcţiilor şi infrastructurii.

Anca Danilescu, Senior Partener în cadrul firmei Zamfirescu Racoti Vasile & Partners

 
 
Efectele crizei medicale, declanșate în martie 2020, continuă să-și facă simțită prezența și anul acesta.Pe acest fond, avocații nu se așteaptă la o efervescenţă spectaculoasă a tranzacţiilor de M&A, ci la acelaşi fenomen de restructurare în condiţii de criză. „Cu alte cuvinte, cred că şi perioada următoare va fi marcată de reorganizări intra-grup şi preluări ale unor businessuri locale în condiţii financiare avantajoase. Negocierea şi finalizarea unei tranzacţii vor fi în mare parte decise, în afara factorului comercial, de „curajul” uneia dintre părţi de a-şi asuma riscurile afacerii-target”, punctează Anca Danilescu, Senior Partener în cadrul firmei Zamfirescu Racoți Vasile & Partners ( ZRVP).


Piața de M&A se va plia pe tot ce se întâmplă în economie, anul 2021 reprezentând un moment de cotitură pentru o mare parte din actorii mediului de afaceri.

Anca Danilescu este de părere că principalele provocări ale acestei perioade sunt atragerea interesului marilor investitori (fonduri, investitori instituţionali), precum şi adaptarea la o schimbare încă imperceptibilă de paradigmă. „Avem însă motive de optimism. Lichiditatea la nivel macro este încă semnificativă şi estimez că va rămâne la fel pe tot parcursul anului 2021. Nu se întrevede, în viitorul apropiat, niciun eveniment major negativ la nivel macroeconomic. Pe de altă parte, cred că cei care vor finaliza un exit curat (nu fire sales) în 2021 vor fi căştigătorii următorului deceniu”, menționează avocatul.

Specialistul se așteapta ca anul acesta să asistăm la o restructurare puternica a sectorului HoReCa. De asemenea, mișcări semnificative sunt de aşteptat şi în sectorul construcţiilor şi al infrastructurii, ca efect al unei puternice reorganizari in domeniul dezvoltarilor imobiliare (restructurare în segmentul office, rearanjare în domeniul rezidenţial).




Investitorii sunt cu ochii pe posibile proiecte de afaceri

Proiectele în care este implicată echipa de M&A din cadrul ZRVP vin să confirme faptul că sunt investitori noi care au pus ochii pe România și care așteaptă momentul favorabil pentru a dezvolta o afacere la în țara noastră. „Practica noastră curentă ne arată că există un astfel de interes. Suntem implicaţi în prezent în diverse tranzacţii în care asistăm vânzători autohtoni la transferul businessului lor către investitori locali sau internaţionali. În majoritatea cazurilor, de partea cealaltă se află investitori europeni interesaţi să îşi consolideze propria afacere sau să achiziţioneze afaceri complementare, nu fonduri de investiţii”, explică Anca Danilescu.

La început de 2021, profesioniștii ZRVP sunt implicați într-un număr însemnat de tranzacții care vizează industrii diferite. Printre acestea se remarcă mandatele din IT, din zona serviciilor, a transporturilor, a energiei. „Valoarea variază destul de mult, dar, deşi ar putea părea un paradox, nu este cea care influenţează decisiv, din perspectiva avocatului, complexitatea tranzacţiei sau fluiditatea negocierilor. În ce priveşte echipele, acestea sunt constituite de multe ori în funcţie de specificul pieţei şi al aspectelor juridice sensibile cu privire la care clienţii ne solicită ajutorul. Vă pot confirma însă că întotdeauna partenerii ZRVP se implică activ în detaliile tehnice ale asistenţei furnizate, ceea ce conferă clienţilor un grad mare de confort şi încredere. Cât despre finalizarea tranzacţiilor în desfăşurare, de multe ori este dificil de estimat nu doar data la care aceasta ar urma să se întâmple, ci şi dacă closing-ul va avea loc (el depinzând adesea de condiţii precedente a căror îndeplinire necesită eforturi laborioase din partea celor implicaţi). Experienţa ne spune că niciun closing nu este sigur până când el nu se întâmplă efectiv”, precizează Senior Partenerul ZRVP.

Practica de M&A este una cheie în economia ZRVP. Din acest motiv mandatele care vin pe această zonă sunt derulate prin implicarea efectivă a partenerilor firmei. Partenerii nu se implică doar în coordonarea echipelor, ci şi în soluţionarea aspectelor tehnice ale asistenţei. Majoritatea proiectelor de M&A gestionate de ZRVP au fost coordonate de Anca Danilescu şi asociaţii acesteia: Ioana Racoţi, Elena Iacob şi Cătălin Micu.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică

Portofoliu de clienți divers, cu antreprenori locali și grupuri internaționale

În ciuda dificultăților care au apărut anul trecut în întreaga economie, practica de M&A din cadrul ZRVP a continuat să fie activă. Anca Danilescu subliniază faptul că a evoluat, pe parcursul anului 2020, similar cu modul în care întreaga piaţă s-a manifestat în această perioadă: nu s-au înregistrat dezvoltări spectaculoase, dar nici o stagnare dramatică a proiectelor.

„Am avut parte de closing-uri la care nu ne mai asteptam să se realizeze, dar şi de întreruperi de negocieri pentru deal-uri la care pregătisem şampania să celebrăm. Aşa cum am mai spus, decisivă a fost, de cele mai multe ori, apetenţa uneia dintre părţi de a-şi asuma anumite riscuri legate de business-ul preluat. Doar cu titlu de exemplu, am asistat anul trecut (şi continuăm să asistăm, cele mai multe dintre tranzacţii nefiind încă finalizate) un producători local de materiale de construcţii care şi-a vândut afacerea unui grup internaţional acţionând în acelaşi domeniu, un furnizor de servicii care a decis să îşi restructureze grupul, inclusiv la nivel local, un producător de echipamente IT care intenţionează să îşi transfere businessul către un investitor european etc.”, detaliază avocatul.

Spre deosebire de alte firme care au intâmpinat probleme din punctul de vedere al încasării facturilor, ZRVP nu a simțit o presiune deosebită în ultimul an asupra onorariilor practicate. Anca Danilescu consideră că totul se datorează faptului că firma de avocatură a încercat întotdeauna să propună clienţilor un mecanism de facturare flexibil, adaptat nevoilor şi tipologiei fiecăruia, precum şi un preţ corect raportat la calitatea serviciilor oferite.

De altfel, portofoliul de clienți deținut de ZRVP este unul divers în care regăsim atât antreprenori locali, cât și grupuri internaționale cu prezență în România. „Cele mai importante surse care alimentează portofoliul de clienți în acestă arie de practică sunt reputaţia firmei şi a avocaţilor ZRVP, dar şi clienţii mulţumiţi care ne recomandă unor parteneri de afaceri. Şi cooperarea noastră de durată cu reputate firme de avocatură străine a fost tot timpul un avantaj”, a precizat Senior Partenerul ZRVP.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1008 / 1704
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...