ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

PeliFilip a reprezentat cu succes Hidroelectrica într-un litigiu complex de dreptul muncii

11 Ianuarie 2019   |   BizLawyer

Soluția obținută de PeliFilip se răsfrânge asupra mai multor litigii inițiate de Hidrosind, care implică o miză de zeci de milioane de Euro pentru societate.

Cătălin Alexandru, Partener în cadrul PeliFilip

 
 
Echipa PeliFilip a câștigat în fața Curții de Apel București un litigiu complex de dreptul muncii inițiat de sindicatul reprezentativ din cadrul societății, Hidrosind, în numele a peste 370 de foşti salariaţi ai Hidroelectrica.

Prin acțiunea formulată, reclamantii au solicitat instantei să dea o nouă interpretare unei clauze din contractul colectiv de muncă privind calculul salariilor din întreaga societate. În esență, Hidrosind a urmărit ca valoarea din clasa 1 din grila de salarizare a Hidroelectrica să fie actualizată în raport cu salariul minim pe economie, ignorând că această valoare era convenită anual prin negocierile colective.

PeliFilip a demonstrat atât în fața Tribunalului București, cât și în fața Curții de Apel București, că solicitarea Hidrosind este nelegală, în condițiile în care valoarea clasei 1 din grila de salarizare a fost rezultatul negocierilor libere purtate de părți. Ea a fost stabilită ca o valoare de sine stătătoare, a cărei întindere nu a fost corelată cu cuantumul variabil al niciunui indice de referință extern, precum salariul minim pe economie.


Soluția obținută de PeliFilip se răsfrânge asupra mai multor litigii inițiate de Hidrosind, care implică o miză de zeci de milioane de Euro pentru societate.

„Ne bucurăm că decizia Curții de Apel București este una favorabilă Hidroelectrica și îi mulțumim clientului că ne-a acordat încrederea de a-l reprezenta într-un litigiu cu o asemenea miză. Soluția Curții reflectă pe deplin eforturile depuse de echipa noastră pe o perioadă de aproape 2 ani și confirmă corectitudinea poziției Hidroelectrica față de angajamentele asumate în relația cu angajații și față de normele legale”, a declarat Cătălin Alexandru, Partener în cadrul PeliFilip.

Echipa de avocați din cadrul PeliFilip a fost formată din Cătălin Alexandru – partener, Răzvan Ionescu – avocat senior colaborator și Cristina Tudoran – avocat colaborator.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1692 / 1697
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...