ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Popovici Nițu & Asociații intră în „războiul administratorilor” de la SIF Moldova de partea lui Alexandru Matei

25 August 2011   |   Georgian Stoica

In acest moment nu s-a luat inca o decizie in privinta angajarii de catre SIF a unei firme de avocati care sa-i reprezinte pe cei cinci administratori ai societatii, chemati in justitie de Matei.

Sursa: BizLawyer

 
 
Unul dinte admistratorii SIF Moldova, acuzat de o posibila prejudiciere a societatii,  a apelat la avocatii firmei Popovici Nitu & Asociatii pentru a-si face dreptate. Este o vendeta, spune Alexandru Matei, fost presedinte al Societatii de Investitii Financiare Moldova, el aratand ca se opune unor proiecte promovate de ceilalti administratori si de aici i se trag toate.

Conflictul dintre administratorii SIF 2 a ajuns in paginile ziarelor dupa ce conducerea societatii a facut publice extrase dintr-un raport de audit intern ce-l vizau pe Matei Alexandru. Potrivit documentelor inaintate Bursei de Valori, acesta este acuzat voalat ca ar fi fost beneficiarul unor unor tranzactii cu SIF in anii 2004-2006, prin care ar fi prejudiciat compania, favorizandu-i pe unii dintre membrii familiei sale. Vezi extrasele aici.


Asociatia investitorilor pe piata de capital a reactionat dupa publicarea documentelor, manifestandu-si „preocuparea” pentru situatia creata, dupa ce a retinut din Raport „operatiuni de instrainare de active din patrimoniul SIF Moldova catre un fost presedinte” si conflict de interese.  Mai mult, Aviva Pensii Private – unul dintre actionarii SIF – a cerut, pe 22 august, introducerea unui punct pe ordinea de zi a primului convocator AGA, de punere in discutie a oportunitatii mentinerii lui Alexandru Matei ca administrator al al societatii.  Astfel ca, pe 23 august, Consiliul de Administratie (CA) al SIF a convocat AGA pentru data de 23 septembrie 2011, printre temele discutiilor fiind si „aprobarea pornirii actiunii in raspundere impotriva administratorului Matei Alexandru pentru prejudiciile produse SIF Moldova”, precum si mentinerea calitatii de administrator pentru acesta.

Sub o presiune uriasa, fostul presedinte al SIF Moldova a ales calea justitiei. „Am initiat un litigiu la Tribunalul Bacau, asistat de casa de avocatura Popovici, Nitu si Asociatii, impotriva celor cinci administratori: Doros Claudiu, Ceocea Costel, Bontas Dumitru, Morosan Iosefina si Badica Emilian, care pe 17 august s-au intrunit contrar prevederilor legale si statutare si au emis o decizie nevalabila cu efecte asupra pietei. Aceasta a fost comunicata in ziare de circulatie nationala si la Bursa de Valori Bucuresti, aducandu-mi atingere reputatiei si imaginii pe care o am in piata, in conditiile in care se vorbea de un posibil prejudiciu, inexistent la data publicarii si neconfirmat ulterior”, a declarat Alexandru Matei.

Primul pas a fost acela de a se adresa instantei pentru pronuntarea nulitatii hotararii Consiliului de Administratie. „Nu numai aici, ci probabil si in altele procese pe care le voi deschide, voi fi reprezentat de firma de avocatura Popovici Nitu & Asociatii. E o situatie anormala, asupra careia eu am atras atentia si in ultima sedita CA. Se forteaza nota in a fi culpabilizat fara a avea ceva cert si dovedit. Se vorbeste de prejudicii, iar in CA s-a incercat sa li se induca celorlalti administratori, opinia unui evaluator precum ca pretul la spatiul din Bacau este mai mic decat pretul pietei. Dar evaluatorul are contract de inchiriere pentru un spatiu chiar in blocul sediului SIF Moldova. Am contestat aceasta opinie ca nefiind independenta – intrucat are o relatie comerciala cu SIF Moldova si emite o opinie in favoarea societatii. Contravine si unor masuri ale CNVM privind criteriile de independenta ale evaluatorilor”, a precizat Matei pentru BizLawyer .

El spune ca problema principala este aceea ca i s-a creat o atmosfera denigratoare in presa prin aceasta fortare de a spune ca exista prejudiciu. „La momentul convocarii AGA, CA nu are niciun prejudiciu cert si dovedit care sa sustina pe ordinea de zi acel punct referitor la mentinera mea in CA. Totul este fortat. Sunt si niste declaratii mincinoase ale presedintelui CA, totul este un scenariu si un atac concertat, bineinteles cu sprijinul unoara dintre ceilalti administratori carora li s-a inoculat ideea ca <noi v-am ales, noi va dam afara>”, este de parere Matei.

„Am reactionat astfel pentru ca demnitatea mi-a fost calcata in picioare. Doar ca nu m-au facut infractor. Eu am cumparat spatiul din Bacau cu aprobarea AGA, am prezentat ofertele care existau, am spus ca ofer mai mult, nimeni n-a contestat hotararea si dupa 7 ani, iata la ce se ajunge… Asta este aplicarea unor amenintari la adresa mea: vicepresedintele CA Doros Claudiu s-a exprimat astfel, la momentul cand am sesizat niste incompatibilitati legate de persoana sa in CA, mentionat in procesul verbal : <am sa scormonesc eu SIF-ul si tot am sa va gasesc ceva>. Am primit si doua mesaje de amenintare pe telefonul mobil, de pe un numar ascuns, in care mi se sugera sa plec din CA. Lupt in continuare, nu-mi voi da demisia – probabil ca daca ma retrageam nu mai apareau aceste acuzatii, culpabilizari, totul se oprea la niste rapoarte facute la comanda de catre auditul intern”, a aratat fostul presedinte al SIF Moldova.

El sustine ca este vocea singulara din CA care se opune unor proiecte pe care ceilalti administratori cauta sa le justifice, dar nu au argumente. „E vorba de dezinvestiri cu pierderi. Una dintre ele, publicata si prin diferite rapoarte, este vanzarea actiunilor OMV Petrom in pierdere. Costul de achizitie a fost mai mare decat pretul la care se dorea sa se vanda, societatea inregistand pierderi. S-a inceput acest program, eu m-am opus vehement si de aici si declaratia dlui Doros, ca eu blochez deciziile CA”, se apara Matei.

Cum a ajuns insa administrorul SIF Moldova la o firma de avocati din Bucuresti? „Am ales-o fiindca stiam ca a mai avut clienti in procese in care erau implicate societati listate pe piata de capital. Am ales-o pentru experienta – procesele in care sunt implicate societatile de pe piata de capital sunt un pic mai complexe si necesita o cunoastrere foarte buna a legislatiei. Am analizat si posibilitatea de a alege si alte case de avocati de renume din Bucuresti, dar am constatat ca fiecare este axata pe litigii de alta natura. Am considerat ca Popovici Nitu & Asociatii - fiind implicata in procese care se refera la societati listate – are o experineta mai vasta si cred ca ma vor reprezenta cu succes”, a spus pentru BizLawyer Alexandru Matei.

In acest moment nu s-a luat inca o decizie in privinta angajarii de catre SIF a unei firme de avocati care sa-i reprezinte pe cei cinci administratori ai societatii, chemati in justitie de Matei. „Actiunea mea in instanta este impotriva unor persoane- administratori, care au incalcat legea si prevederile actului constitutiv prin sedinta extraordinara neconforma cu prevederile legale si ale actului constitutiv. Normal, legal si corect ar fi ca cheltuielile de judecata ale celor cinci administratori actionati in instanta sa fie suportate personal si nu de catre SIF, pentru ca ei au incalcat legea cu buna stiinta, iar SIF nu trebuie sa suporte cheltuielile de acest tip. Eu le-am trimis si o notificare inainte de sedinta din 17 august prin care eu le-am atras atentia ca aceasta sedinta trebuie sa indeplineasca conditiile de cvorum si valabilitate a deciziilor”, a aratat Alexandru Matei.

Pe 22 august, reprezentantii SIF Moldova au fost informati printr-un certificat de grefa, de initierea litigiului dintre membrii Consiliului de Administratie ai SIF. Cererea a fost inregistrata sub numarul 4204/110/2011, iar primul termen de judecata a fost fixat pe 7 noiembrie 2011.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 

Comentarii

 

1-1 din 1

1
 
Tomsa
07 septembrie, 2011 - 02:42

Matei asta nu intelege NIMIC din modalitatile de tranzactionare si gestionare a unui portofoliu de actiuni. Cateodata poti "iesi" de pe o detinere care iti aduce pierdere de ani de zile (cazul Petrom la SIF, se poate vedea din Rapoartele lor de pe Bursa)si "intri" din nou la pret mai mic incat cand creste piata sa marchezi profit. Este un om depasit de vremuri, nu este locul lui la nici o institutie financiara.

Recomanda | 1 user a recomandat acest comentariu

 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4721 / 6075
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Administrarea probelor în arbitraj (Powered by ZRVP)
LegiTeam | ZRVP recrutează avocați stagiari (Departamentul Litigii)
LegiTeam | MUȘAT & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari
Avocații din practica de Dispute Resolution & Litigation de la Mitel & Asociații lucrează cu motoarele turate | Magda Dima (Partener), coordonatoarea departamentului: „Tabloul litigiilor” arată promițător ca volum, complexitate și tonus al echipei. Firma a obținut rezultate remarcabile, anul acesta, în spețe sofisticate
Țuca Zbârcea & Asociații acoperă toată paleta de servicii pe care le presupune soluționarea diferendelor, de la litigii civile sau comerciale, arbitraje, dosare de insolvență, până la dosare penale. De vorbă cu partenerul Robert Roșu despre munca avocaților, mandatele complexe și tendința de creștere pentru anul în curs. Câteva cifre cheie, care dau dimensinea activității: Departamentul are aproape 60 de avocați, gestionează peste 4.500 de dosare aflate în derulare și a contribuit cu cca 45% la cifra de afaceri a firmei în 2021
LegiTeam | ZRVP recrutează avocat definitiv (Departamentul Consultanță)
LegiTeam | Bondoc & Asociații is expanding its team
Perspectiva Fuziunilor & Achizițiilor în 2023, raport CMS & Mergermarket | Mediul de afaceri este optimist, în ciuda condițiilor dificile ale pieței. Horea Popescu, Coordonatorul practicii la nivel CEE: Activitatea în regiunea noastră a avut o creștere constantă de aproximativ 10%. CMS continuă să dețină o poziție privilegiată în regiune
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
SIMION & BACIU câștigă premiul ‘Firma anului în domeniul mărcilor în România’ la gala Global IP Awards 2022. Ana-Maria Baciu, Managing Partner: Avocații și consilierii în proprietate intelectuală din cadrul firmei se remarcă printr-o combinație echilibrată de precizie profesională, un serviciu client personalizat și un mod de gândire care ia în considerare întreg contextul de business al clientului. Abilitățile și dedicarea echipei au făcut posibilă obținerea acestei distincții
Ce tarife orare plătește statul avocaților săi în arbitrajul ICSID Petrochemical Holding GmbH v. Romania, pentru a respinge acuzația că nu a oferit un ajutor de stat de 330 mil. € grupului controlat de miliardarul rus Iakov Goldovski. Anul acesta consorțiul apărătorilor va primi o sumă uriașă
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA | “Probleme practice în legătură cu existența și efectele convenției arbitrale”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...