ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Voicu & Filipescu suspenda o licitatie de peste 200 mil. €, contestata de clientii sai

05 Septembrie 2013   |   Andrei Delcet

Practica de achiziții publice a Voicu & Filipescu a crescut semnificativ în ultimii ani ca volum și valoare a proiectelor asistate.

 
 
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis astazi cererea de suspendare formulată de BILFINGER POWER  SYSTEMS GmbH, BABCOCK BORSIG STEINMÜLER GmbH şi BABCOCK Nöell GmbH şi a suspendat procedura de atribuire a contractului de „Lucrări la termocentrala Deva privind reabilitarea grupului nr. 4 şi instalaţii de desulfurare pentru grupurile nr. 3 şi nr. 4”, organizată de către S.C. COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA S.A., până la soluţionarea fondului cauzei.

Pe 2 septembrie, cele trei firme reprezentate prin SCA Voicu & Filipescu, au constestat procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţde participare, organizată de autoritatea contractantă S.C. COMPLEXUL ENERGETIC  HUNEDOARA S.A, solicitand, în principal, modificarea documentaţiei de atribuire, iar în subsidiar, anularea procedurii de atribuire.


Contractul prevede lucrari la termocentrala Deva privind reabilitarea grupului nr.4 si instalatii de desulfurare pentru grupurile nr. 3 si nr. 4 ce constau in:

► Reabilitate grup nr. 4, cu o valoare estimata 532.719.280 lei (119.476.360 euro), din care proiectare 7.000.000 lei (1.570.000 euro), executie 474.146.600 lei (106.339.630 euro), costul creditului 29.502.680 lei (6.616.730 euro). Valoarea estimata totala cuprinde cheltuieli diverse si neprevazute de 22.070.000 lei, (4.950.000 euro). Ponderea acestor cheltuieli reprezinta un procent de 5% din valoarea lucrarilor ce se supun achizitiei.
► Instalatii de desulfurare pentru grupurile nr. 3, valoarea estimata 206.438.130 lei (46.298.830 euro), din care proiectare 2200000 lei (493400 euro), executie 178.375.930 lei (40.005.370 euro), costul creditului 16.890.000 lei (3.787.820 euro). Valoarea estimata totala cuprinde cheltuieli diverse si neprevazute de 8.972.200 lei (2.012.240 euro). Ponderea acestor cheltuieli reprezinta un procent de 5% din valoarea lucrarilor ce se supun achizitiei.
► Instalatii de desulfurare pentru grupurile nr. 4. valoarea estimata 167.886.494 lei (37.652.500 euro),  din care proiectare 2200000 lei (493400 euro), executie 144254540 lei (32352800 euro), costul creditului 14150454 lei (3.173.600 euro). Valoarea estimata totala cuprinde cheltuieli diverse si neprevazute de 7.281.500 lei (1.633.100 euro). Ponderea acestor cheltuieli reprezinta un procent de 5% din valoarea lucrarilor ce se supun achizitiei.

Practica de achiziții publice a Voicu & Filipescu a crescut semnificativ în ultimii ani ca volum și valoare a proiectelor asistate, avocații firmei abordând în principal domeniile energiei, al serviciilor medicale și serviciilor informatice.

Recent, avocații Voicu & Filipescu au asistat Babcock Noell GmbH - societate germană activă în domeniul serviciilor pentru industria nucleară și tehnologiilor de mediu, parte a concernului Bilfinger, aflata in portofoliul de clienti ai firmei de avocati - în semnarea celui de al patrulea contract atribuit de Consiliul Județean Vâlcea în cadrul proiectului de reabilitare a sistemului local de termoficare urbană.

Valoarea contractului de achiziție – parte a unui proiect de importanță deosebită pe plan local, menit să asigure reducerea emisiilor de oxizi de sulf în atmosferă – a fostde 148.629.369 lei (fără TVA), aproximativ 34,5 milioane Euro, dintre care 50% reprezintă contribuția Uniunii Europene prin Fondul de Coeziune, 45%  fonduri de la bugetul de stat și 5% fonduri de la bugetul local.

Voicu & Filipescu a asistat clientul în toate etapele procedurii de achiziție publică organizată în scopul atribuirii acestui contract, încă de la depunerea ofertei în cadrul procedurii. Rezultatul inițial al procedurii a fost contestat de către Babcock Noell GmbH, avocații firmei obținând pentru client clasarea pe locul întâi ca urmare a reevaluării de către autoritatea contractantă a ofertei depuse și ulterior desemnarea acestuia drept câștigător al licitației.  Babcock Noell GmbH nu este la primul proiect de desulfurare a gazelor de ardere la termocentrale pe piața românească, societatea câștigând în 2011 un proiect similar la Ișalnița, în valoare de 76 milioane Euro plus TVA, fiind și atunci asistați de echipa de avocați specializați a Voicu & Filipescu.

Voicu & Filipescu este una dintre cele mai importante firme de avocatură de business din România în privinţa cifrei de afaceri și a poziției pe piață. În prezent, echipa firmei include peste 50 avocați, consultanți și angajați, experienţa avocaţilor Voicu & Filipescu fiind recunoscută internaţional de ghiduri legale de renume precum Chambers and Partners, Legal500, IFLR1000.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2871 / 5399
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Firma de avocatură Stratulat Albulescu obține o hotărâre de aproximativ 1 milion de euro, emisă de Curtea de Apel București într-o acțiune formulată de Romprest împotriva Ministerului Fondurilor Europene
Echipa de Real Estate de la Biriș Goran are în derulare proiecte și tranzacții noi, reașezate în contextul actual, pe care clienții doresc să le semneze. Există în continuare „new money” pentru proiectele solide și care oferă o perspectivă viabilă, spun avocații
Criza COVID-19 nu a descurajat investitorii, multe proiecte de M&A începute anterior făcând pași înainte, spun avocații Wolf Theiss. Echipa de Employment a dat o mână de ajutor în aceste proiecte și a ajutat clienții să navigheze lin printre schimbările legislative rapide și efectele pandemiei
Avocații RTPR, pionieri în crearea unui instrument prin care clienții au fost ținuți la curent cu modificările legislative. Alina Stăvaru, Partener și coordonator al echipei de Employment: Întrebările au explodat în domeniile legate de adaptarea organizațiilor la noile realități. Am creat o ancoră de stabilitate și claritate legislativă
Activitate foarte intensă în practica de Dreptul Muncii de la Bondoc & Asociații, cu mandate în proiecte complexe de transfer de activitate sau reorganizarea activității unor companii importante. Mihaela Bondoc, Partener: Așteptăm cu interes reglementările ce urmează să mai fie adoptate în perioada următoare
Cine sunt campionii pieței locale, evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2020 | Cei mai buni profesioniști în copyright, brevete și mărci industriale: ZRVP și Simion & Baciu au cele mai multe recomandări, Mușat & Asociații și NNDKP, pe podium
Trofin & Asociații a intrat în doilea arbitraj ICSID și are, alături de LDPP, cele mai multe mandate la Tribunalul arbitral din Washington. Ce firme locale asigură apărarea statului român în cele 8 dosare și ce onorarii primesc firmele angajate de stat
Finanțele restartează procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de 2.200 lei
Avocații Leroy și Asociații spun că se observă o revenire ușoară la „normal” | Dacă lunile trecute clienții cereau suport legal pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță, acum sunt solicitări de tipul day-to-day business și se reiau proiectele amânate în ultimele luni
Încă o victorie pentru avocații ZRVP. Investitorii din parcurile industriale rămân scutiți de impozitul pe imobile, a confirmat Înalta Curte de Casație și Justiție
Specialiștii în insolvență de la Popescu & Asociații sunt implicați în proceduri judiciare în care masa credală cumulată depășește un miliard de euro. Octavian Popescu, Managing Partner: În toamnă se vor putea măsura cu adevărat efectele pandemiei. Mă aștept să crească semnificativ nivelul încărcăturii nu numai în România, dar și la nivel european
INTERVIU | Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner Bohâlțeanu & Asociații, firma de avocați care asistă Bursa de Valori la înființarea Contrapărții Centrale: Semnarea acordului cu CC&G era un element vital în demararea procesului de autorizare. Proiectul va căpăta viteză în perioada următoare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...