ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Antico&Balasoiu obtine o noua victorie in fata CNSC pentru constructorul spaniol Idecon Sau

02 Aprilie 2015   |   BizLawyer

Una dintre problemele juridice ale spetei a fost aceea de a se stabili un criteriu pentru conversia leu/valuta in cazul demonstrarii accesului la disponibilitati banesti, resurse reale negrevate de datorii sau linii de credit pentru minim 3 luni de derulare a contractului, in conditiile in care fisa de date a achizitiei nu prevede.

 
 
Antico&Balasoiu Studio Legale Associato a obtinut, in favoarea unei companiei de constructii spaniole, anularea procedurii de atribuire a unui contract de lucrari estimat la valoarea de 10.000.000 de euro, avand ca obiect „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare inclusiv staţii de pompare apă uzată din aglomerarea Călăraşi”.

O echipa coordonanta de avocatul Adrian Balanuta, Senior Associate in cadrul biroului din Bucuresti al Antico&Balasoiu, a convins Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor sa anuleze decizia de respigere ca neconforma a asocierii conduse de constructorul spaniol Idecon SAU, a raportului procedurii si a tuturor actelor subsecvente si sa oblige autoritatea contractanta la continuarea procedurii de evaluare a ofertelor.


Vezi aici decizia CNSC

Una dintre problemele juridice ale spetei a fost aceea de a se stabili un criteriu pentru conversia leu/valuta in cazul demonstrarii accesului la disponibilitati banesti, resurse reale negrevate de datorii sau linii de credit pentru minim 3 luni de derulare a contractului, in conditiile in care fisa de date a achizitiei nu prevede.

Autoritatea contractanta a solicitat ofertantilor prezentarea unei scrisori din partea bancilor/societati finantatoare, privind accesul la alte mijloace financiare, disponibilitati banesti, resurse reale negrevate de datorii sau linii de credit pentru minim 3 luni de derulare a contractului, in cuantum de 8.000.000 lei.

Sub acest aspect nu a fost prestabilita o data de referinta a cursului de schimb valutar pentru eventuala conversie a sumei precizate in valuta, desi in privinta altor cerinte exista in cuprinsul aceleiasi fise de date mentiuni exprese privind datele de referinta, precum cursul de schimb BNR sau cursul mediu de referinta publicat de BCE.

Autoritatea contractanta a respins ca neconforma oferta asocierii pentru motivul ca “in lipsa unei prevederi contrare, ofertantul trebuia sa demonstreze indeplinirea conditiilor de calificare la termenul limita de depunere a ofertelor si nu la data publicarii anuntului de participare”.

Or, rationamentul autoritatii contractante a fost corectat in baza argumentului conform caruia, daca indeplinirea conditiilor trebuie demonstrata la data limita de depunere a ofertelor, criteriile dupa care se analizeaza indeplinirea lor trebuie sa fie intotdeauna prestabilite. Astfel ca este nelegala aprecierea indeplinirii unei conditii, in speta atingerea pragului valoric stabilit in lei la care ofertantul trebuie sa demonstreze ca are acces, in functie de data limita de depunere a ofertelor.

Autoritatea contractanta a considerat in mod neintemeiat ca rata de schimb valutar aplicabila este astfel aceea de la data limita de depunere a ofertelor, aplicand astfel pentru a analiza un criteriu de calificare, un element neprevazut in documentatia publicata sau in legea aplicabila, pur intuitiv, imprevizibil, disproportionat si care ducea la un tratament diferentiat al ofertantilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 109 / 117
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat un sindicat de bănci în legătură cu acordarea unei facilități de credit către Romgaz S.A. în cadrul tranzacției de preluare a participaţiei Exxon în proiectul de gaze din Marea Neagră
Avocații Kinstellar spun că au remarcat preocuparea angajatorilor de a creiona strategii de menținere a personalului-cheie, fiind mandatați în acest sens cu elaborarea unor programe de tip Stock Option Plan sau a unor scheme de bonusare în funcție de performanțe. Activitate intensă în practica de Employment, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
Noul ghid al Comitetului European pentru Protecția Datelor ar putea aduce o creștere statistică a sancțiunilor, spun avocații Wolf Theiss, firmă cu o echipă dedicată proiectelor din acest domeniu | Biroul din București a asistat clienții în tranzacții complexe, care au implicat aspecte mai sofisticate de protecția datelor. Potențialii cumpărători ai unei afaceri sunt din ce în ce mai interesați să înțeleagă riscurile la care se expun din perspectiva protecției datelor și care sunt modalitățile de a se proteja
Wolf Theiss promovează trei avocați din linia a doua care au participate la unele dintre cele mai importante tranzacţii. Brian Jardine, Managing Partner: Promovarea, recunoaștere a contribuțiilor profesionale deosebite la consolidarea poziției de lider pe piața românească a biroului din București
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Senior Associate | Banking & Finance
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an Associate | Banking & Finance
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Laura Elena Ionașcu, medie finală 9,79 (2021): Cred că notele din timpul facultății pot fi, într-o anumită măsură, indicatori pentru performanța pe care o vei avea în practică, dar succesul profesional nu este determinat de acest aspect. De o importanță majoră sunt și abilitățile practice dobândite, competențele personale, abilitățile de comunicare, de relaționare, de organizare
Arbitrajul KELAG-Kärntner Elektrizitäts-Aktiengesellschaft and others v. Romania intra în linie dreaptă după ce părțile și-au ales arbitrii. România a mers pe mâna unui avocat cu o bogată experiență în comerț internațional, care a lucrat timp de 20 de ani pentru guvernul mexican
BizLawyer îi prezintă pe cei mai buni absolvenți din generația lor | Ion Arhiliuc a trecut Prutul pentru a studia Dreptul la Iași și a fost unul dintre cei mai buni absolvenți din generația anului 2021, cu nota 9,60: ‘Media a atras anumite oportunități. Apreciez că România oferă toate oportunitățile necesare unui profesionist, însă depinde de fiecare dacă uzează de aceste pârghii’
Pe masa de lucru a avocaților Mitel & Asociații au ajuns proiecte legate de protecția datelor cu caracter personal din ce în ce mai sofisticate. Mădălina Mitel, Partener: Data Protection a devenit o practică de sine stătătoare la nivelul societății noastre, iar mandatele primite sunt dintre cele mai diverse și provocatoare
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates - Legal consultancy practice | M&A | Competition
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...