ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Universitatea din Bucureşti, prima poziţie pe plan naţional pentru Ştiinţele vieţii în clasamentul World University Rankings

11 Noiembrie 2020   |   Agerpres

Clasamentul din 2020 evaluează performanţa a 829 de universităţi din întreaga lume pentru şase domenii: Ştiinţe umaniste, Ştiinţele vieţii, Ştiinţe medicale, Ştiinţe naturale, Ştiinţe tehnice şi Ştiinţe sociale.

 
 
Universitatea din Bucureşti ocupă, în anul 2020, prima poziţie pe plan naţional pentru domeniul Ştiinţele vieţii în clasamentul RUR World University Rankings by Subject, informează un comunicat de presă al instituţiei.
 
Situată pe locul 414 la nivel global, Universitatea din Bucureşti este urmată în top de două universităţi membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (581) şi Universitatea de Vest din Timişoara (645).
 
Clasamentul din 2020 evaluează performanţa a 829 de universităţi din întreaga lume pentru şase domenii: Ştiinţe umaniste, Ştiinţele vieţii, Ştiinţe medicale, Ştiinţe naturale, Ştiinţe tehnice şi Ştiinţe sociale.
 
"Universitatea din Bucureşti ocupă prima poziţie pe plan naţional şi pentru domeniul Ştiinţe naturale în clasamentul 2020 RUR World University Rankings by Subject, fiind situată pe locul 316 global, urmată pe plan naţional de Universitatea de Vest din Timişoara (390) şi Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (479)", se arată în comunicat.
 
De asemenea, Universitatea din Bucureşti este prezentă şi în domeniul Ştiinţelor tehnice pe poziţia 566, precedată de Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (474) şi urmată de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi (581) şi de Universitatea Politehnica din Bucureşti (604).
 
Liderul naţional al clasamentului general Round University Ranking - World University Rankings încă de la lansarea acestuia, din 2010, Universitatea din Bucureşti se situează anul acesta pe poziţia 589.
 
"Universitatea din Bucureşti este urmată în clasamentul general de Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, de Universitatea de Vest din Timişoara, de Universitatea Politehnica din Bucureşti şi de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş", afirmă sursa citată.
 
Clasamentul RUR World University Rankings analizează şi interpretează date de la peste 1.100 de universităţi din 82 de ţări şi se adresează atât comunităţii academice, cât şi reprezentanţilor universităţilor sau factorilor de decizie politică.
 
Clasamentul urmăreşte o serie de indicatori grupaţi pe patru domenii cheie ale activităţii universitare: educaţia, cercetarea, diversitatea internaţională şi sustenabilitatea financiară.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 84 / 121
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Excepția de arbitraj (Powered by ZRVP)
LegiTeam | GNP Guia Naghi & Partners: Junior Associate to join our litigation team
„The Lawyer European Awards 2023” | Popescu & Asociații, singura firmă independentă locală aflată pe lista scurtă a premianților. Trei firme internaționale cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”
Ce oferă Reff & Asociații tinerilor absolvenți și care sunt cerințele | Membrii juniori sunt alocați pe echipe, fiecare dintre ei are un buddy pentru primele săptămâni și un coach, care să le fie alături de-a lungul experienței lor profesionale. Georgiana Singurel, Partener: Ei vor lucra cu avocați experimentați, care îi vor ghida în procesul de dezvoltare, vor beneficia de diferite traininguri și pot accesa programe de dezvoltare și creștere în cadrul rețelei internaționale Deloitte
Noi avocați colaboratori coordonatori în cadrul PNSA. Alexandru Stan și Răzvan Alexandru Popa fac un pas înainte în carieră
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari
Promovări în prima linie la Wolf Theiss | Adelina Iftime-Blăgean, coordonatoarea practicii de Dreptul Muncii în cadrul biroului din Bucureşti, intră în rândul partenerilor. Promovarea nu reprezintă doar o recunoaștere la nivel personal, ci onorează și efortul colectiv al echipei locale
LegiTeam: MPR|Partners is looking for consultancy lawyers
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA : “Instanțele de judecată și procedura arbitrală. Reguli și principii, competența punctuală a instanțelor judecătorești în contextul existenței unei convenții arbitrale valide, probleme practice” | Curs online, în intervalul 16 octombrie – 30 noiembrie
Saga ‘Micula vs Statul român - partea întâi’, a ajuns la final | Tribunalul arbitral a declarat închisă procedura cererii de interpretare a hotărârii arbitrale pronunțată în litigiul ICSID - ARB ̸ 05 ̸ 20. Frații Micula nu recunosc respectarea integrală a acesteia și cer executarea silită a României în SUA pentru cca. 100 milioane USD. Ce avocați au fost în acest arbitraj și ce onorarii au primit
Avocatul joacă unul dintre cele mai importante roluri pentru păstrarea echilibrului în democrație, însă profesia a cunoscut o pierdere constantă a prestanței în raport cu rolul său în societate și în statul de drept | Octavian Popescu: Cred că toți cei implicați în conducerea profesiei trebuie să promoveze politici care să aibă aptitudinea de a crea și menține independența acestei profesii. Scopul comun este dezvoltarea avocaturii și menținerea statutului de elită intelectuală
CMS European M&A Outlook 2024: între optimism și îngrijorare | Așteptările privind încheierea de tranzacții sunt mixte, pe fondul incertitudinii economice, dar fondurile de private equity sunt în special optimiste
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...