ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Analiză KeysFin I Bilanțul ultimilor 10 ani de business în România: Cifră de afaceri mai mare cu 71% și număr de insolvențe mai mic cu 59%

21 Noiembrie 2019   |   BizLawyer

Studiul include cele 673 mii companii nefinanciare existente în 2018 în România, ale căror rezultate au fost analizate în funcție de mai mulți indicatori cheie precum: cifră de afaceri, profitabilitate, lichiditate, forța de muncă sau gradul de îndatorare.

 
 
Bilanțul ultimilor 10 ani de business în România arată un progres important al economiei locale, din perspectiva companiilor private, potrivit studiului anual KeysFin „Condițiile de business din România“.

Astfel, cifra de afaceri însumată a companiilor nefinanciare din România a crescut cu peste 71% în perioada 2009-2018, ajungând la 1.452 miliarde de lei anul trecut. Pentru anul în curs, specialiștii KeysFin estimează că aceasta va fi de aproximativ 1.528 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 5% de la an la an (2019 raportat la 2018).

Mai mult, în perioada 2009-2018, numărul insolvențelor a scăzut cu 59%, de la 19.600 și până la 8.000, iar experții KeysFin consideră că această tendință de scădere se va menține și în 2019, cu aproximativ 7.000 companii locale care vor intra în insolvență.


„Studiul anual Condițiile de business din România este unul din cele mai complexe materiale de analiză din peisajul de business românesc și sunt mândră că echipa noastră face acest lucru posibil an de an. Mai mult, ne bucurăm să constatăm că predicțiile noastre se îndeplinesc aproape de fiecare dată și sperăm ca bilanțul anului 2019 să fie cel anticipat de noi. Bineînțeles, indicatorii pe care îi urmărim ne ajută să mergem și mai departe cu estimările și să ne gândim și la 2020, an de cotitură pentru economia românească, influențată atât de situația la nivel internațional, cât și de măsurile fiscale luate de autoritățile locale .” a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Studiul include cele 673 mii companii nefinanciare existente în 2018 în România, ale căror rezultate au fost analizate în funcție de mai mulți indicatori cheie precum: cifră de afaceri, profitabilitate, lichiditate, forța de muncă sau gradul de îndatorare.

Din cele 673 mii de companii analizate, 658 reprezintă companii mari (cifră de afaceri mai mare de 50 milioane de euro), 8.400 sunt companii medii (cifră de afaceri între 10 milioane și 50 milioane de euro), 44.600 sunt companii mici (cifră de afaceri între 2 milioane și 10 milioane de euro), iar restul de 619,2 mii sunt microîntreprinderi (cifră de afaceri sub 2 milioane de euro).

Companiile mari au însumat cea mai mare pondere din cifra de afaceri totală, respectiv 44%, însă, pe de altă parte, peste 25% din companiile din România (173.000) au avut cifra de afaceri egală cu 0 în 2018.

CELE MAI MARI 5 SECTOARE ALE ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

Comerțul a rămas și în 2018 cel mai mare sector economic al României, cu o cifră de afaceri de 564 miliarde de lei (38,9% din total). În top se mai află industria prelucrătoare, care însumează 384 miliarde de lei (26,4% din total), transportul & depozitarea cu 88,7 miliarde de lei (6,1%), construcțiile cu 78,7 miliarde de lei (5,4%) și energia și gazele cu 60,3 miliarde de lei (4,1%).
Cele mai importante 5 sectoare ale economiei românești au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 1.176 miliarde de lei, care a reprezentat 81% din total în 2018.

În ceea ce privește companiile cu cea mai mare cifră de afaceri, AUTOMOBILE DACIA SA se menține pe primul loc și în 2018, cu o cifră de afaceri de 24,7 miliarde de lei (1,7% din total). Printre cele mai importante companii românești se numără OMV, prin OMV PETROM MARKETING SRL (17,9 miliarde de lei) si OMV PETROM SA (17,8 miliarde de lei), ROMPETROL, prin ROMPETROL RAFINARE SA (14,1 miliarde de lei) și ROMPETROL DOWNSTREAM SRL (10,9 miliarde de lei), KAUFLAND ROMÂNIA SRL (10,9 miliarde de lei), FORD ROMÂNIA SA (10,6 miliarde de lei), BRITISH AMERICAN TOBACCO ROMÂNIA SRL (9,5 miliarde de lei), LIDL DISCOUNT SRL (7,8 miliarde de lei) și LUKOIL ROMÂNIA SRL (7,5 miliarde de lei).

COMPANIILE ROMÂNEȘTI ȘI-AU DUBLAT PROFITUL ÎN ULTIMII 10 ANI

Profitul net al companiilor nefinanciare locale a crescut cu 96,9% în ultimii 10 ani, la 112 miliarde de lei în 2018. În plus, specialiștii KeysFin estimează un avans de 4,7% și în 2019, astfel că profitul companiilor românești ar urma să ajungă la pragul de 125 miliarde de lei.
Din cele 673 mii de companii analizate, 54% au realizat profit (362,7 mii), 33,2% au avut pierdere (223,1 mii), iar restul au înregistrat un rezultat nul.
În topul celor mai profitabile companii din România în 2018 se află OMV PETROM SA, pe primul loc, cu un profit de 3,9 miliarde de lei (3,5% din total), fiind urmată de HIDROELECTRICA SA și ROMGAZ SA, pe locurile 2, respectiv 3.

TOP 10 ȚĂRI CARE INVESTESC ÎN ROMÂNIA

Potrivit datelor BNR investițiile directe străine au crescut cu 62% în ultimii 10 ani, astfel că valoarea acestora în 2018 a fost de 81,1 miliarde de lei.  Capitalurile proprii străine au fost de 57,5 miliarde de euro (71% din total), iar creditele intra-grup au însumat 23,6 miliarde de euro (29% din total). Sectoarele din economia românească în care s-a investit cel mai mult sunt industria prelucrătoare (30,9%), construcțiile și imobiliarele (17%), dar și comerțul (16%).

Olanda a rămas cel mai mare investitor în România, însă, comparativ cu 2009, Germania a avansat o poziție ajungând pe locul 2, iar Austria a coborât de pe locul 2 pe 3. Top 10 țări care investesc în România mai include și: Italia – locul 4, Cipru – locul 5, Franța – locul 6, Elveția – locul 7, Luxemburg – locul 8, Belgia – locul 9 și Marea Britanie – locul 10. În comparație cu acum 10 ani, din top au ieșit Statele Unite ale Americii și Grecia, fiind înlocuite de Marea Britanie și Lxemburg.


BUCUREȘTI, CAPITALĂ ECONOMICĂ

Bucureștiul este centrul economic al țării, având în vedere că 35,8% din cifra de afaceri a companiilor din România este realizată aici (519,3 miliarde de lei). O mare parte din companii au preferat să rămână aproape de Capitală, astfel că, pe locul 2 în topul județelor după cifra de afaceri, se află Ilfov cu 6,5% din total. Topul este completat de județele Timiș (4,4%), Argeș (4,3%) și Cluj (4,2%).
Cele 5 județe au înregistrat, însumat, o cifră de afaceri de peste 800 miliarde de lei, care a reprezentat peste jumătate din total (55,1%) în 2018.

STUDIUL CONDIȚIILE DE BUSINESS DIN ROMÂNIA, AJUNS LA CEA DE-A 5 EDIȚIE

KeysFin realizează anual studiul “Condițiile de business din România“ în baza unei analize riguroase a informațiilor furnizate de instituțiile publice locale, cât și interpretând alte informații cheie precum calificativele internationale primite de țara noastră sau investițiile strategice realizate pentru anul în curs.
Mai mult, studiul de față a devenit o resursă importantă de cifre și statistici despre economia locală pentru sute de companii prezente în România sau care intenționează să investească în țara noastră, întrucât oferă o perspectivă de ansamblu, identificând principalele oportunități, riscuri și tendințe din piață.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15367 / 16755
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...