ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Banca Mondială avertizează că în lipsa unor politici curajoase potenţialul de creştere a economiei mondiale va scădea

28 Martie 2023   |   Agerpres

Potenţialul de creştere a economiei mondiale este un fel de "limită de viteză" pentru economia globală, arătând ritmul maxim de creştere pe termen lung pe care îl poate atinge economia mondială fără a declanşa o inflaţie în exces.

 
 
Potenţialul de creştere a economiei mondiale va coborî la finele acestui deceniu până la 2,2%, cea mai redusă valoare din ultimii 30 de ani, dacă decidenţii nu vor adopta politici ambiţioase pentru a creşte oferta de mână de lucru, productivitatea şi investiţiile, a avertizat luni Banca Mondială, transmite Reuters.

Acest declin al potenţialului de creştere ar urma să afecteze atât cele mai avansate ţări cât şi ţările în curs de dezvoltare şi cele emergente, începând cu China, a precizat Banca Mondială într-un raport publicat luni.

În schimb, eforturile concertate de a creşte investiţiile în sectoarele sustenabile, reducerii costurilor pentru schimburile comerciale, stimularea creşterii sectorului serviciilor şi extinderea participării forţei de muncă ar putea îmbunătăţi creşterea economică potenţială cu 0,7 puncte procentuale, până la 2,9%, se arată în raportul Băncii Mondiale


"Există pericolul unui deceniu pierdut pentru economia mondială. Actualul declin al potenţialului de creştere are consecinţe grave pentru capacitatea lumii de a aborda provocările multiple actuale, sărăcia, decalajul veniturilor şi schimbările climatice", a declarat economistul şef al Băncii Mondiale, Indermit Gill.

Potenţialul de creştere a economiei mondiale este un fel de "limită de viteză" pentru economia globală, arătând ritmul maxim de creştere pe termen lung pe care îl poate atinge economia mondială fără a declanşa o inflaţie în exces.

Potrivit raportului Băncii Mondiale, crizele suprapuse din ultimii ani, inclusiv pandemia de COVID-19 şi invazia rusească din Ucraina, au pus capăt la aproape trei decenii de creştere economică susţinută. În consecinţă, creşterea medie potenţială a PIB-ului mondial ar urma să scadă până la 2,2% în 2022-2030 de la 2,6% în 2011-2021, fiind cu aproape o treime mai mic decât cel de 3,5% înregistrat în deceniul 2000-2010.

Investiţiile reduse vor conduce şi la diminuarea potenţialului de creştere în rândul economiilor în curs de dezvoltare, pentru care ritmul mediu de creştere a PIB ar urma să se reducă până la 4% pentru restul acestui deceniu, de la unul de 5% în deceniul 2011-2021 şi unul de 6% în 2000-2010.

Pentru a modifica traiectoria şi a atrage mai multe investiţii, decidenţii ar trebui să dea prioritate îmblânzirii inflaţiei, asigurării stabilităţii sectorului financiar şi reducerii datoriei, susţin experţii Băncii Mondiale. O majorare a investiţiilor prietenoase cu mediul în transport şi energie, agricultura inteligentă şi sectorul manufacturier, precum şi în sisteme de irigaţii, ar putea impulsiona potenţialul de creştere cu 0,3 puncte procentuale pe an, au adăugat experţii.

Stimularea exporturilor de servicii digitale ar putea aduce şi ele mari câştiguri de productivitate, în timp ce creşterea ratelor de participare a femeilor şi altor categorii la forţa de muncă ar putea impulsiona şi ea potenţialul de creştere a economiei mondiale cu până la 0,2 puncte procentuale pe an până în 2030.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3531 / 16785
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for an 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...