ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bloomberg: Cum a transformat un programator român o ‘idee nebunească’ într-o avere de şase miliarde de dolari

22 Aprilie 2021   |   AGERPRES

UiPath, care în 2019 a fost evaluată la şapte miliarde de dolari, este în prezent evaluată la aproximativ 30 de miliarde de dolari, ceea ce îl pune pe Dines în rândul celor mai bogaţi 50 de oameni ai planetei, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

 
 
Daniel Dines a trecut printr-o perioadă dificilă în SUA după ce în 2001 a plecat din România pentru a lucra la Microsoft Corp. însă această experienţă i-a permis să pună bazele uneia dintre cele mai mari averi ale lumii, transmite Bloomberg.

Programatorul a revenit în 2005 în ţara sa natală pentru a porni o afacere cunoscută astăzi sub numele de UiPath Inc., un producător de software care utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane. Acţiunile acestei companii au intrat miercuri la tranzacţionare la Bursa de la New York după o ofertă publică iniţială care i-a permis să strângă peste 1,3 miliarde de dolari. Potrivit Bloomberg, Dines, care este directorul general al companiei, controlează un pachet de acţiuni cu o valoare de peste şase miliarde de dolari.


"Pentru cineva care avea 20 de ani la venirea în SUA din Europa, a fost o mare provocare pentru mine să mă adaptez la viaţa din State, chiar dacă din punct de vedere profesional experienţa mea la Microsoft a fost una grozavă", spunea Daniel Dines anul trecut la conferinţa anuală de tehnologie Montgomery Summit. În consecinţă, "am avut o idee nebunească să mă întorc şi să înfiinţez o companie", a adăugat Dines, acum în vârstă de 49 de ani.

UiPath, care în 2019 a fost evaluată la şapte miliarde de dolari, este în prezent evaluată la aproximativ 30 de miliarde de dolari, ceea ce îl pune pe Dines în rândul celor mai bogaţi 50 de oameni ai planetei, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

"Să începi o companie dintr-un loc mic fără o piaţă îţi oferă un avantaj ascuns: te obligă să gândeşti global încă din prima zi", scria Dines într-o scrisoare inclusă în documentaţia depusă de UiPath pentru listare. În această scrisoare, Dines mai spune că UiPath se pregătea de listare încă de la începutul anului trecut.

Dines, care a studiat matematica şi informatica la Universitatea din Bucureşti, a crescut în România când ţara era condusă de fostul dictator Nicolae Ceauşescu. În România, Dines a înfiinţat o companie denumită DeskOver pe care în 2015 a redenumit-o UiPath, pe care o conducea dintr-un apartament din Bucureşti pentru ca, în 2017, să îi mute sediul central la New York.

Potrivit Bloomberg, Dines deţine toate acţiunile Clasa B de la UiPath, care îi conferă câte 35 de drepturi de vot fiecare, comparativ cu un singur drept de vot pentru acţiunile Clasa A. Potrivit documentaţiei de listare, Dines va continua să controleze UiPath şi după IPO, operaţiune cu prilejul căreia a vândut acţiuni în valoare de aproximativ 75 de milioane de dolari.

"La un anumit moment trebuie să devii o companie publică pentru a le permite angajaţilor tăi să obţină mai multă lichiditate să le oferi opţiuni cu acţiuni. Suntem aproape de acest punct", declara anul trecut Daniel Dines.

Miercuri, la scurt timp după deschiderea Bursei de la New York, acţiunile UiPath se tranzacţionau între 62 şi 64 dolari, în creştere cu 14% faţă de intervalul de preţ vizat cu ocazia Ofertei sale Publice Iniţiale (IPO). Producătorul de software a reuşit să vândă 23,89 milioane acţiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune şi a strâns 1,34 miliarde de dolari.

UiPath vrea să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara recent că actualii clienţi ai UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

În 2018, UiPath a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11719 / 16775
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...