ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Blue Air amână pentru a doua oară reluarea zborurilor. Negocieri cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României

30 Septembrie 2022   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al operatorului aerian de la jumătatea acestei luni, în urma suspendării activităţii de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie - 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectaţi de anulările zborurilor este de aproximativ 230.000, reprezentând circa 77.000 rezervări bilete de călătorie.

 
 
Operatorul aerian low-cost Blue Air nu va relua zborurile din 10 octombrie însă anunţă că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

"Multiplele dificultăţi financiare şi operaţionale, generate de pandemia COVID-19 s-au făcut simţite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu şi mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supravieţuire. În pofida acestor greutăţi şi a altor elemente adverse, Blue Air - o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a îşi relua operaţiunile de zbor. În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operaţiunile aeriene. Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunţ imediat după finalizarea discuţiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou", se arată într-un comunicat al companiei transmis vineri AGERPRES.



Blue Air amână, astfel, pentru a doua oară momentul estimat pentru reluarea zborurilor.

Potrivit unui comunicat al operatorului aerian de la jumătatea acestei luni, în urma suspendării activităţii de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie - 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectaţi de anulările zborurilor este de aproximativ 230.000, reprezentând circa 77.000 rezervări bilete de călătorie.

Pe de altă parte, AirConnect, compania aeriană regională cu care Blue Air a încheiat, la începutul acestei luni, un parteneriat strategic de tip codeshare pentru a oferi opţiuni de călătorie extinse pasagerilor, atât pentru zboruri interne în România, cât şi pentru cele regionale, a anunţat, recent, că va amâna începerea operării zborurilor regulate până la data de 26 martie 2023, din cauza întârzierii livrării celui de-al doilea avion.

"Cei care au cumpărat bilete de avion pentru perioada 15 octombrie 2022 - 25 martie 2023 vor fi informaţi prin email şi telefonic de această modificare şi vor putea opta pentru modificarea gratuită a biletelor pentru altă dată de zbor sau pentru rambursarea contravalorii biletelor de avion, rambursare ce se va face în contul bancar din care s-a făcut plata. În plus, vor primi un bilet de avion gratuit pentru un zbor operat de AirConnect (bilet ce va putea fi rezervat până pe 15 ianuarie 2023). În scurt timp vom publica pe website programul complet de zbor pentru vara 2023, cu noi destinaţii estivale către Grecia, Turcia şi Croaţia. Pentru destinaţiile interne deja anunţate, am ţinut cont de sugestiile primite şi vom creşte numărul de frecvenţe pentru a deservi nevoile de călătorie ale pasagerilor business", precizează AirConnect pe pagina sa de Facebook.

Blue Air a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Totodată, compania a transmis pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.

La jumătatea lunii septembrie, premierul Nicolae Ciucă anunţa că adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor companiei Blue Air vor fi verificate de Corpul de control.

Întrebat dacă există suspiciunea că aceste conturi ale Blue Air să fi fost blocate fără drept legal, premierul a spus: "Există astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica care au fost adevăratele cauze".

În acest context, Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra - Low - Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5486 / 16628
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...