ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR: Iniţierea în cursul anului curent a consolidării fiscale este necesară, dar dificilă

15 Ianuarie 2020   |   AGERPRES

Măsurile încorporate în programul bugetar aprobat pentru 2020 merg în direcţia potrivită dar par a fi insuficiente pentru atingerea ţintei de deficit bugetar stabilită.

 
 
Iniţierea consolidării fiscale în cursul acestui an este necesară, dar dificilă, în contextul calendarului electoral şi al prevederilor noii legi a pensiilor, se arată în minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR din 8 ianuarie 2020.

Potrivit documentului, măsurile încorporate în programul bugetar aprobat pentru 2020 merg în direcţia potrivită dar par a fi insuficiente pentru atingerea ţintei de deficit bugetar stabilită.

"Incertitudinile ce decurg în actualul context din conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, precum şi riscurile astfel induse la adresa celei mai recente prognoze pe termen mediu, sunt însă deosebit de mari, au subliniat în mod repetat membrii Consiliului. S-a invocat relaxarea peste aşteptări a execuţiei bugetare din ultimele luni ale anului 2019 - motivată şi de efectuarea unor plăţi bugetare a căror amânare ar fi generat arierate în lanţ - implicând o probabilă creştere a deficitului bugetar mult peste limita de 3 la sută din PIB prevăzută de Pactul de Stabilitate şi Creştere, evoluţie îngrijorătoare inclusiv din perspectiva costurilor de finanţare internă şi externă. În acelaşi timp, s-a apreciat că iniţierea în cursul anului curent a consolidării fiscale este necesară, dar dificilă în contextul calendarului electoral şi al prevederilor noii legi a pensiilor, şi că măsurile încorporate în programul bugetar aprobat pentru 2020 merg în direcţia potrivită dar par a fi insuficiente pentru atingerea ţintei de deficit bugetar stabilită", se spune în minuta BNR.


Totodată, s-a arătat că o corecţie bugetară graduală şi nerecurgerea în acest an la majorări de taxe/impozite ar fi de natură să prevină o frânare bruscă a economiei şi cu atât mai mult o recesiune, implicit o potenţială agravare, pe un asemenea fond, a dezechilibrului intern şi a celui extern.

Conform BNR, tendinţa de deteriorare a poziţiei externe a economiei a fost considerată tot mai preocupantă, prin riscurile crescute induse la adresa macrostabilităţii, dar şi a sustenabilităţii creşterii economice. În evaluarea acesteia, membrii Consiliului au făcut din nou referiri la probleme de competitivitate non-preţ ale unor sectoare, dar şi la pierderi de competitivitate prin preţ ale unor ramuri/companii, venite din majorări de costuri salariale în condiţii de relativă stabilitate a ratei de schimb a leului. Totodată, membrii Consiliului au reafirmat nevoia corectării controlate a dezechilibrului extern, prioritar prin ajustarea bugetară, complementată de reforme structurale consistente, subliniind din nou necesitatea unui mix echilibrat de politici macroeconomice, care să evite o supraîmpovărare a politicii monetare, cu efecte indezirabile în economie.

Incertitudini mari continuă să provină şi din mediul extern, au opinat unii membri ai Consiliului, date fiind, pe de o parte, relativa stopare recentă a tendinţei de slăbire a economiei zonei euro şi a celei globale, prioritar pe fondul condiţiilor financiare relaxate, şi, pe de altă parte, tensiunile geopolitice crescute, precum şi potenţiala reamplificare a riscurilor induse de conflictul comercial global şi de Brexit.

Au fost de asemenea menţionate incertitudinile ce derivă din conţinutul şi multitudinea măsurilor fiscale/bugetare aprobate ori anunţate recent - cu potenţial impact direct sau indirect asupra comportamentului viitor al inflaţiei -, dar şi din gradul de corelare a acestora cu programul bugetar.

În acest context, a fost reiterată importanţa unui dozaj şi a unei cadenţe adecvate de ajustare a conduitei politicii monetare, în vederea ancorării anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu şi a readucerii şi menţinerii ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta de inflaţie, în condiţii de protejare a stabilităţii financiare. În acelaşi timp, s-a apreciat că, date fiind condiţiile macroeconomice şi riscurile interne şi externe, păstrarea controlului strict asupra lichidităţii de pe piaţa monetară este esenţială.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15195 / 16760
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...