
Consolidarea fiscală este necesară în România; pe lângă reducerea cheltuielilor este necesară creşterea veniturilor bugetare(raport)
27 Septembrie 2023
AgerpresPotrivit analizei, în primul trimestru din 2023 comparativ cu primul trimestru din 2022, 9 ţări membre ale UE au reuşit să reducă deficitul bugetar în raport cu PIB. Din aceste 9 ţări, două au trecut pe excedent bugetar (Portugalia şi Irlanda), una a ajuns la deficit zero (Croaţia) şi restul de 6, printre care şi România, au rămas pe deficit.
Consolidarea fiscală este necesară în România, iar pe lângă reducerea cheltuielilor este necesară creşterea veniturilor bugetare în principal prin eliminarea deficienţelor de colectare a TVA, arată o analiză a politicii monetare în regiune, realizată de Ella Kallai, economist şef Alpha Bank România.
"În România consolidarea fiscală este necesară. Pe lângă reducerea cheltuielilor este necesară creşterea veniturilor bugetare în principal prin eliminarea deficienţelor de colectare a TVA. Comisia Europeană a estimat că în perioada 2016 - 2020 în medie doar 64,4% din TVA datorată a fost colectată ("VAT gap in EU, 2022"), mult sub nivele atinse de ţările din regiune. Veniturile bugetare ar fi putut fi mai mari cu 2,9% sau 2,4% din PIB dacă eficienţa colectării TVA s-ar fi situat la nivelul mediu din 2016 - 2020 al Bulgariei sau al celorlalte ţări din regiune şi astfel s-ar fi realizat reducerea mai echilibrată a deficitului bugetar în trimestrul 1 2023", se arată în Buletinul lunar al Alpha Bank Romania Macroeconomia "En detail".
Potrivit analizei, în primul trimestru din 2023 comparativ cu primul trimestru din 2022, 9 ţări membre ale UE au reuşit să reducă deficitul bugetar în raport cu PIB. Din aceste 9 ţări, două au trecut pe excedent bugetar (Portugalia şi Irlanda), una a ajuns la deficit zero (Croaţia) şi restul de 6, printre care şi România, au rămas pe deficit.
Deficitul României, de 7,2% redus de la 8,1%, a fost al cincilea cel mai mare deficit în UE. În aceeaşi perioadă, în ţările din regiune, deficitul bugetar raportat la PIB a crescut: în Ungaria cu 7,8 pp de la 3,4% la 11,2%, în Cehia cu 1,4 pp de la 4,5% la 5,9%, în Bulgaria cu 1 pp de la 1,2% la 2,2%. Polonia a trecut la deficit bugetar de 1,5% în trimestrul 1 2023 de la excedent bugetar de 0,3% în trimestrul 1 2022.
Cheltuielile bugetare raportate la PIB au scăzut cu 3,7 puncte procentuale comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, la 42,3% de la 46%. Scăderea a provenit în principal de la reducerea ponderii în PIB a remunerării salariaţilor, a prestaţiilor sociale şi a transferurilor de capital. Cu excepţia Bulgariei, în celelalte ţări din regiune cheltuielile bugetare raportate la PIB au crescut. În Polonia creşterea a fost cea mai mică de 1,1 pp până la 40,1%, în Ungaria cea mai mare cu 6,3 pp până la 57,8%, iar Cehia a avut o creştere intermediară cu 1,9 pp până la 46,5%. Creşterea subvenţiilor şi a prestaţiilor sociale (cu excepţia Poloniei) raportate la PIB a majorat cheltuielile bugetare.
Conform sursei citate, pentru o reducere echilibrată a deficitului, veniturile bugetare raportate la PIB ar trebui să crească cu un procent asemănător celui cu care scad cheltuielile bugetare raportate la PIB. Dar, în România veniturile bugetare raportate la PIB au scăzut cu 2,9 puncte procentuale - la 35,1% în trimestrul 1 2023 de la 38% în trimestrul 1 2022. Scăderea a fost determinată de reducerea ponderii în PIB a impozitelor pe venit, impozitelor pe producţie şi importuri şi a vânzărilor de produse şi servicii. Veniturile bugetare raportate la PIB au scăzut şi în celelalte ţări din regiune cu excepţia Cehiei, dar scăderea a fost mai puţin de jumătate din scăderea înregistrată de România (1,5 pp în cazul Bulgariei şi Ungariei şi 0,7 pp în cazul Poloniei). Ca urmare, venitul bugetar raportat la PIB din România în primul trimestru din 2023 a fost semnificativ mai redus decât în ţările din regiune (cu 2,7 pp faţă de Bulgaria, 3,5 pp faţă de Polonia, 5,5 pp faţă de Cehia şi 11,5 pp faţă de Ungaria).
"Reducerea ponderii taxelor pe producţie şi importuri în PIB a avut loc în România şi Cehia. Doar în România reducerea s-a datorat în întregime veniturilor colectate din taxa pe valoare adăugată, care raportate la PIB au scăzut de la 8,4% în trimestrul 1 2022 la 7,2% în trimestrul 1 2023. Reducerea acestor venituri nu este justificată nici de evoluţia consumului care determină baza de impozitare - care ca pondere în PIB a crescut la 85,5% în trimestrul 1 2023 de la 84,8% în trimestrul 1 2022 - şi nici de modificările din domeniul TVA intrate în vigoare din 1 ianuarie 2023 (Ordonanţa 16/2022), care în principal au majorat cota TVA (precum pentru serviciile de restaurant, de catering şi activităţi de cazare hotelieră de la 5% la 9% sau pentru băuturile nealcoolice care conţin adaos de zahăr de la 9% la 19%). Mai degrabă deficienţele de colectare şi/sau creşterea evaziunii fiscale ar putea fi motivul reducerii veniturilor din TVA", susţine Ella Kallai.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 759 / 15607 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu a asistat compania Respira Verde si fondatorii acesteia cu privire la exit-ul partial catre OMV Petrom. Cristina Man (Partner) a coordonat echipa
LegiTeam: CMS is looking for a Senior Associate for the Corporate and M&A Practice Group
INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: Cele mai multe tranzacții care se fac în momentul actual sunt cele cu investitori strategici care vor să intre pe piața din România sau sunt deja prezenți și vor să își mărească cota de piață. În această perioadă, sell-side sunt fondurile de private equity, iar buy-side sunt strategici. Distressed, aproape deloc
LegiTeam: CMS is looking for an Associate | Real Estate and Construction Lawyer
Pentru BRD, cea mai bună protecție în materie de Concurență este asigurată de colaborarea dintre echipa internă de juriști și firmele de avocatură | De vorbă cu Ioana Sandu – Cazan, responsabil cu Programul de conformare cu Dreptul Concurenței și Gabriel Marin, Șef Serviciu Litigii în cadrul Departamentului Juridic al băncii, despre politica solidă a băncii și proiectele interesante din acest segment, interacțiunea cu autoritatea de Concurență și colaborarea cu echipele externe de avocați
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru departamentul Litigii (5-7 ani experiență)
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și CIRDI | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 6 firme pentru fiecare lot. Termen strâns pentru depunerea ofertelor
LegiTeam | BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari
EXCLUSIV - Finanțele plătesc anul acesta peste 2 mil. E avocaților care blochează, în mai multe jurisdicții, încercările fraților Micula de a executa statul român. Ce firme de avocați au fost angajate în SUA, UK, Belgia, Luxemburg, Franța și Suedia și ce onorarii primește fiecare
LegiTeam | BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi
Voicu & Asociații extinde echipa prin cooptarea unor avocați specializați. Daniel Voicu, Avocat Coordonator: Suntem deschiși pentru lărgirea continuă a echipei noastre cu avocați ambitioși recent admiși în Barou
LegiTeam | The Opportunity: Junior Associate, Litigation (DLA Piper)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...