ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Europa este îngrijorată de consecinţele economice ale unor sancţiuni prea dure impuse Rusiei

10 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg susţin că deşi marile puteri din Europa Occidentală care sunt membre ale Uniunii Europene sunt angajate, în principiu, faţă de ideea unui răspuns semnificativ la o agresiune a Rusiei, unele şi-au exprimat şi îngrijorările cu privire la posibilele consecinţe asupra economiilor lor. Acest grup de ţări evaluează încă consecinţele economice şi legale ale posibilelor sancţiuni, adaugă sursele.

 
 
Unele mari state europene sunt îngrijorate de posibilele consecinţe economice ale unor noi sancţiuni impuse Rusiei, în situaţia în care aceasta din urmă va invada Ucraina, au declarat pentru Bloomberg o serie de surse din apropierea acestui dosar.
 
Aliaţii occidentali sunt uniţi în dorinţa lor de a evita un război pe măsură ce vor intra săptămâna aceasta înr-o serie de discuţii la nivel înalt cu Rusia, avertizând Moscova că riscă sancţiuni dureroase pentru orice agresiune. Printre acţiunile discutate se numără controlul exporturilor, reducerea accesului Rusiei la tehnologie şi chiar eliminarea sa din sistemul global al plăţilor financiare.
 
Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg susţin că deşi marile puteri din Europa Occidentală care sunt membre ale Uniunii Europene sunt angajate, în principiu, faţă de ideea unui răspuns semnificativ la o agresiune a Rusiei, unele şi-au exprimat şi îngrijorările cu privire la posibilele consecinţe asupra economiilor lor. Acest grup de ţări evaluează încă consecinţele economice şi legale ale posibilelor sancţiuni, adaugă sursele.
 
De asemenea, statele europene sunt îngrijorate de posibilele represalii ale Rusiei, precum întreruperea livrărilor cruciale de gaze naturale către un continent care se confruntă deja cu preţuri record la energie. În plus, orice răspuns la nivelul UE va trebui să fie convenit în unanimitate de toate cele 27 de state membre ale blocului comunitar, un grup care în general are opinii diferite cu privire la Rusia.
 
Aceste diferenţe de opinie scot în evidenţă dificultăţile cu care se confruntă SUA şi aliaţii săi în încercarea de a-l presa pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin să inverseze acumularea masivă de trupe de la graniţa cu Ucraina.
 
Un fost oficial care are legături cu actuala administraţie de la Washington a spus că un subiect de îngrijorare este cât de mult va fi de acord Germania, care tocmai a finalizat gazoductul Nord Stream 2, va fi de acord cu sancţiunile impuse Rusiei. Recenta plecare a Angelei Merkel din postul de cancelar al Germaniei a creat un vid în ceea ce priveşte liderul european care ar putea direcţiona UE pre un acord şi de asemenea să discute direct cu Putin.
 
Negocierile dintre diplomaţi americani şi ruşi încep luni la Geneva după săptămâni la rând de confruntare pe tema desfăşurării de trupe ruse în apropierea graniţei cu Ucraina, cu trimişi speciali cu experienţă de ambele părţi încercând să evite o criză.
 
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, şi secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au abordat într-o convorbire telefonică tensiunile din Ucraina şi au subliniat că orice agresiune suplimentară la adresa acestei ţări "va avea consecinţe uriaşe". Borrell şi Blinken au căzut de acord că "orice discuţie despre securitate va avea loc în coordonare şi cu participarea UE". În fine, cele două înalte oficialităţi "au căzut de acord să menţină un contact strâns în aceste domenii prioritare".
 
Desfăşurarea a mii de militari ruşi a alimentat temerile privind o intervenţie militară directă a Rusiei în ţara vecină Ucraina, după ce Moscova a anexat unilateral peninsula ucraineană Crimeea în 2014 şi a sprijinit mişcările separatiste proruse din regiunea ucraineană Donbas. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8947 / 16800
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului. Afaceri de 1,5 mil E, anul trecut
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...