ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fitch a confirmat ratingul Electrica SA la ‘BBB’, cu perspectivă negativă

23 Aprilie 2021   |   BizLawyer

Din cauza perspectivei negative, o revizuire în creştere a ratingului Electrica este puţin probabilă.

 
 
Fitch Ratings a confirmat joi ratingul pe termen lung atribuit companiei româneşti Electrica SA la "BBB", cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Perspectiva negativă o reflectă pe cea a ratingului suveran al României ("BBB minus / perspectivă negativă), cel mai mare acţionar al Electrica, deoarece ratingul companiei este limitat la nivelul ratingului suveran plus o treaptă. Profilul individual de creditare (SCP) al Electrica este la "bbb", sprijinit de profilul său financiar solid, dominat de distribuţie energiei electrice, pe zona reglementată, şi gradul scăzut de îndatorare.

Principalul domeniu de operaţiuni al Electrica îl reprezintă distribuţia electricităţii în trei regiuni din România: nordul şi sudul Transilvaniei, precum şi nordul Munteniei. Distribuţia energiei electrice reprezintă 81% din profitul înainte de taxe şi dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA), sprijinind profilul de creditare al Electrica, apreciază agenţia de evaluare financiară.


Din ianuarie 2021, Electrica şi-a consolidat afacerea de distribuţie într-o subsidiară deţinută integral, Distribuţie Energie Electrică România (DEER). Iniţial, cele trei regiuni erau acoperite de companii separate. În urma consolidării, DEER a devenit cel mai mare operator al sistemului de distribuţie din Romania, acoperind 41% din teritoriul ţării şi având 3,8 milioane de utilizatori. De asemenea, Electrica a consolidat cele două subsidiare de servicii de energie, începând cu decembrie 2020.

Fitch apreciază că aceste consolidări sunt pozitive pentru profilul de creditare al Electrica, deoarece au simplificat structura grupului şi ar trebui să furnizeze reduceri de costuri şi să îmbunătăţească procesele interne de afaceri.

Din cauza perspectivei negative, o revizuire în creştere a ratingului Electrica este puţin probabilă. Totuşi, o revizuire a perspectivei ratingului suveran al României de la negativă la stabilă ar avea ca rezultat o acţiunile similară de rating la Electrica, informează Fitch. În cazul revizuirii în scădere a ratingului suveran al României, Fitch ar putea retrograda calificativul atribuit Electrica.

Grupul Electrica a obţinut, în anul 2020, un profit net consolidat de 388 milioane lei, înregistrând o creştere de 181 milioane lei, respectiv 87,5%, comparativ cu anul precedent,

Conform rezultatelor grupului Electrica, EBITDA consolidată a atins valoarea de 953 milioane lei, fiind mai mare cu 235 milioane lei faţă de cea consemnată în 2019.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11661 / 16731
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS își extinde spațiul de birouri și prelungește pe termen lung contractul de închiriere în One Tower
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Statulat Albulescu anunță o nouă rundă de promovări în cadrul echipei. Cinci avocați au făcut un pas înainte în carieră
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Diana Maria Gogoașă, cel mai mare punctaj la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2021: Pentru o perspectivă mai aplicată asupra profesiilor juridice, consider că ar fi benefică suplimentarea orelor obligatorii de practică. 60, respectiv 90 de ore pe an, nu sunt suficiente pentru ca un student să-și formeze o opinie completă despre profesiile juridice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...