ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fondul de Garantare a Asiguraţilor primeşte cereri de deschidere a dosarelor de daună în cazul City Insurance

20 Septembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, cererea de deschidere a dosarului de daună se poate completa în situaţia în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare, în perioada cuprinsă între data retragerii autorizaţiei de funcţionare şi data denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în instanţă.

 
 
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) primeşte, de luni, cereri de deschidere a dosarelor de daună, din partea potenţialilor creditori de asigurare ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A, potrivit unui comunicat al Fondului.
 
"Fondul de garantare a asiguraţilor(FGA) a luat act de Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară(ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii, urmând ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să promoveze, în instanţă, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului. Astfel, începând de astăzi (luni, n.r.), FGA poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A, la deschiderea dosarelor de daună", se arată în comunicat.
 
Potrivit sursei citate, cererea de deschidere a dosarului de daună se poate completa în situaţia în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliţă de asigurare în vigoare, în perioada cuprinsă între data retragerii autorizaţiei de funcţionare şi data denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în instanţă.
 
"Potrivit legii, doar de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României creditorii de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A pot depune cereri de plată la FGA( Anexa nr 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr 9). Cererile de plată se pot depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei asiguratorului şi până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată pot fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. Conform Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară, Fondul de garantare a asiguraţilor va prelua evidenţele complete ale dosarelor de daună, precum şi evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii", se menţionează în comunicat.
 
După preluarea acestora, FGA precizează că va proceda la publicarea listelor potenţialilor creditori de asigurare. Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face doar după preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile.
 
"Potrivit legii, art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, şi doar către creditorii de asigurări care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor. Ţinând cont de situaţia pandemică existentă, FGA face apel către potenţialii creditori de asigurare să depună solicitările online, sau prin intermediul unui serviciu poştal", se mai spune în comunicat.
 
Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF) a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance şi solicită deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii, potrivit unui comunicat al instituţiei transmis vineri AGERPRES.
 
"Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din România aduce la cunoştinţă că, dat fiind faptul că nu a fost făcută dovada documentată a modului în care Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. va deţine permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate (SCR) şi cerinţa de capital minim (MCR), precum şi lipsa fondurilor proprii de bază eligibile să acopere pragul absolut al MCR, valoarea SCR calculată şi valoarea MCR calculată, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) lit. d) şi lit. e), art. 67 alin. (1) lit. a), art. 72 alin. (1) şi art. 95 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, cu modificările şi completările ulterioare, dată fiind şi inexistenţa vărsământului la capitalul social, în urma analizării modului de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia A.S.F. nr. 714/2021, respectiv Decizia A.S.F. nr. 724/2021, a rezultat că Planul de finanţare pe termen scurt şi Planul de redresare sunt în mod evident neadecvate şi nu asigură restabilirea situaţiei financiare a societăţii şi, pe de o parte, solvabilitatea societăţii este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată", se precizează în document.
 
City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale. 
 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10216 / 16793
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Dorsey & Whitney (Europe) LLP și Schoenherr România, alături de cumpărator în tranzacția prin care Eleco plc, firmă listată pe bursa londoneză, preia două companii de software locale. Ce consultanți au lucrat pentru vânzător
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...