ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Investitorii devin tot mai activi pe BVB; valoarea medie zilnică a tranzacţiilor, în creştere cu 137%, în mai

10 Iunie 2021   |   Agerpres

Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor realizate la BVB cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 137% în mai faţă de aprilie, de la 39,5 milioane lei la 93,9 milioane lei.

 
 
Investitorii prezenţi la Bursa de Valori Bucureşti şi-au intensificat activitatea de tranzacţionare în luna mai, ceea ce a condus la creşteri ale valorilor medii zilnice pe toate tipurile de instrumente financiare cu 137% comparativ cu luna aprilie, informează BVB, printr-un comunicat.
 
Pe segmentul de acţiuni, lichiditatea zilnică a fost de 35 de milioane de lei în mai, comparativ cu 33 de milioane de lei cu o lună în urma. Cel mai important avans a fost consemnat pe segmentul de instrumente cu venit fix, care a depăşit 56 de milioane de lei în mai.
 
Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor realizate la BVB cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 137% în mai faţă de aprilie, de la 39,5 milioane lei la 93,9 milioane lei.
 
Pe ansamblul primelor 5 luni, lichiditatea bursei prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare a ajuns la 70,9 milioane lei, în creştere cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut.
 
Creşterea activităţii investiţionale a dus piaţa de capital la noi maxime în luna mai. În şedinţa de tranzacţionare din 12 mai, indicele BET a atins un maxim istoric de 11.763 puncte, iar pe 24 mai indicele BET-TR a afişat un record istoric de 19.986 puncte. Luna mai a continuat seria de creşteri cu un avans de 0,8% pentru BET şi de 2,8% pentru BET-TR. După primele 5 luni ale anului, BET a crescut cu 16,6%, iar BET-TR cu 18,9%.
 
"Privind la structura lichidităţii bursei româneşti reflectată prin prisma valorii medii zilnice de tranzacţionare, observăm că luna mai a adus creşteri pe toate tipurile de instrumente financiare. În acelaşi timp, datele din piaţă arată că obligaţiunile au devenit noile instrumente-vedeta ale bursei, iar valoarea medie zilnică realizată pe segmentul de obligaţiuni a crescut semnificativ. Obligaţiunile au atras un plus de 50 de milioane de lei într-o singură lună, ceea ce reprezintă un posibil semnal că românii au început să mute banii din depozite şi să vina cu ei la bursă, în căutarea unor randamente superioare, fapt întărit de structura lichidităţii pieţei de capital", a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.
 
La rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB, a subliniat că mii de romani au devenit pentru prima dată investitori şi au început să tranzacţioneze la Bursa de Valori Bucureşti, atraşi de oportunităţile oferite de companiile listate.
 
"În aproape 12 luni, 15.000 de investitori şi-au deschis conturi de tranzacţionare, după cum arată datele Fondului de Compensare al Investitorilor. Participarea cât mai largă a populaţiei la fenomenul investiţional reprezintă unul dintre obiectivele fundamentale ale BVB şi ne bucurăm că acest obiectiv este susţinut inclusiv de autorităţi. Perspectivele pe termen mediu de dezvoltare ale bursei arată şi un număr în creştere al emitenţilor de instrumente financiare. În plus, aproape 280 de companii vor putea beneficia de sprijin pentru listare în următorii 5 ani prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi bursa le poate propulsa dezvoltarea", a spus Adrian Tănase.
 
Activitatea investiţională la BVB şi-a continuat parcursul ascendent în prima parte a anului 2021, după rezultatele record obţinute în 2020, când investitorii prezenţi pe bursa românească au tranzacţionat instrumente financiare în valoare totală de 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro. A fost cea mai mare valoare anuală înregistrată vreodată pe segmentul principal al bursei româneşti şi a depăşit cu aproape 25% recordul anterior consemnat în anul 2007.
 
În septembrie 2020, România a fost promovată de către furnizorul global de indici FTSE Russell la statutul de Piaţă Emergentă.
 
Valoarea de piaţă a companiilor locale listate pe piaţa principală a BVB a depăşit nivelul atins înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus. Astfel, capitalizarea societăţilor româneşti prezente pe segmentul principal al bursei de la Bucureşti a ajuns la aproape 120 de miliarde lei, echivalentul a 24 miliarde euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 91 / 15071
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Lawyer | Privacy & Data Protection, Technology and Intellectual Property
Wolf Theiss a asistat Glovo în achiziţia de 170 mil. € a 6 companii deţinute de Delivery Hero în Europa Centrală şi de Est. Echipa din București, sub îndrumarea partenerului Ileana Glodeanu, a acționat în calitate de coordonator pentru consultanța multijurisdicțională oferită în toate fazele tranzacției
Un nou standard de guvernanță corporativă intră în vigoare la 17 decembrie 2021 | NNDKP a formalizat un parteneriat cu WhistleB, unul dintre furnizorii importanți de software de gestionare a avertizărilor de integritate
Cum lucrează și ce proiecte i-au ținut ocupați pe avocații DLA Piper Dinu din practica de Concurență, care acoperă 15-20% din activitatea firmei. Echipa locală a participat la efortul rețelei internaționale de a dezvolta Aiscension, un instrument care permite evaluarea expunerii la risc, bazat pe algoritmi de procesare a volumelor mari de informații și dezvoltat pentru a învața în mod continuu, care ajută clienții să detecteze eventuale probleme de concurență în mod preventiv
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Arina – Maria Cătălinoiu, 88 de puncte la examen: Mă îndrept către profesia de avocat, după ce am luat în considerare și carierele de procuror și notar. Am descoperit recent un program de Drept medical care mi-a atras atenția, deoarece implică două domenii care mă interesează și reprezintă o ramură relativ nouă, ce devine din ce în ce mai relevantă
CMS a reprezentat cu succes o companie internațională de petrol și gaze din România într-un litigiu fiscal cu o valoare de mai multe milioane de euro
LegiTeam: Wolf Theiss is looking for a lawyer (3 years of experience) | Corporate M&A or Employment practice
Avocații de concurență de la RTPR au avut agenda plină în ultimul an: valul de tranzacții asistate au adus volume mari de lucru, iar litigiile din această arie au consemnat o premieră și multe victorii. Valentin Berea, partenerul coordonator al practicii: Punctul forte al echipei constă în expertiza complementară a membrilor săi, dublată de o practică îndelungată
Studiu Refinitiv | Cum și-au împărțit firmele de avocatură harta fuziunilor și achizițiilor din zona EMEA în primele luni din 2021. O firmă cu 200 de avocați, pe primul loc în Europa Estică
LegiTeam: MPR | Partners is looking for real estate and employment associates
LegiTeam: ZRVP recrutează 2 avocați definitivi | Departament Litigii
Victorie a echipei de arbitraj formată din avocații RTPR și Allen & Overy, într-un arbitraj LCIA. Tribunalul Arbitral a acordat toate daunele solicitate de clientul Premier Energy
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...