ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Popa (BNR): Scenariul de bază la care ne uităm este reducerea graduală, treptată, a dobânzilor, fără a destabiliza cursul

02 Iulie 2020   |   AGERPRES

El a menţionat că este importantă şi economisirea internă, în moneda locală, pe care BNR nu vrea să o descurajeze, economia reală dar şi Guvernul îşi bazează finanţarea pe depozitele bancare constituite de populaţie şi companii.

 
 
Scenariul de bază al Băncii Naţionale a României presupune reducerea graduală, treptată, a dobânzilor, fără a destabiliza cursul, a explicat Cristian Popa, CFA, Membru al Consiliului de Administraţie al BNR în cadrul celei de-a treia ediţii a dezbaterilor "Pulsul Pieţei Financiare" organizate de Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România.

"Banca Naţională a României acţionează pentru asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare, iar cursul valutar este perceput de către români ca un indicator de stabilitate financiară, de aici, atenţia specială pe care i-o acordăm. În opinia mea, scenariul de bază la care ne uităm este reducerea graduală, treptată, a dobânzilor, fără a destabiliza cursul. De regulă, o reducere a dobânzii este urmată aproape imediat de o depreciere a monedei, alte state, în care euro este mai puţin folosit, nu au probleme în a-şi deprecia moneda, la noi însă chiar şi o depreciere de 1 ban constituie "breaking news", astfel că banca centrală este nevoită să cântărească cu mare atenţie orice decizie de reducere a dobânzii", a declarat Cristian Popa.


El a menţionat că este importantă şi economisirea internă, în moneda locală, pe care BNR nu vrea să o descurajeze, economia reală dar şi Guvernul îşi bazează finanţarea pe depozitele bancare constituite de populaţie şi companii.

"Cântărim bine orice decizie luăm, nu vrem să luăm decizii pripite, de aici şi gradualitatea măsurilor. Cu toate acestea, şi fără implicaţii negative asupra cursului sau economisirii, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât reducerea în două rânduri a dobânzilor, scăzând rata dobânzii de politică monetară de la 2,5% la 1,75% şi îngustând coridorul, pe cale de consecinţă rata ROBOR a coborât de la 2,8% la 1,9%, deci costul de finanţare pentru economia reală s-a redus destul de consistent", a afirmat Cristian Popa.

La rândul său, Daniela Şerban, preşedinte şi co-fondator ARIR, a declarată că pentru a păstra încrederea investitorilor şi a încuraja investiţiile inclusiv în piaţa de capital este importantă păstrarea echilibrelor macroeconomice.

"Cele trei mari agenţii se uită la România atent, cu probabilitate de a reduce rating-ul, ceea ce ar însemna că o parte dintre investitori nu vor mai putea investi în datorii suverane româneşti. Totul va depinde de planurile fiscale de viitor şi temperarea cheltuielilor de pensii şi salarii. Orientarea programului de guvernare lansat recent către investiţii va permite relansarea economică. Este important să punem accent pe stimularea şi dezvoltarea capitalului şi a competitivităţii companiilor româneşti şi pe investiţii în domenii-cheie de infrastructură", a spus Daniela Şerban.

Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă. A fost înfiinţată în Noiembrie 2018 şi are ca membri companii listate, companii cu potenţial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesionişti în relaţia cu investitorii, precum şi consultanţi. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management - suc. Bucureşti, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Şerban, Cosmin Răduţă şi Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania şi Transgaz s-au alăturat ca membri asociaţi, INNOVA Project Consulting şi ENVISIA ca membri afiliaţi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17078 / 19553
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...