ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a avut al doilea cel mai mare avans al preţurilor producţiei industriale din UE în luna august

04 Octombrie 2022   |   Agerpres

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE în ritm anual, dar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Irlanda (97,4%) şi România (70,9%). Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de un avans de 115,4% al preţurilor la energie şi de o creştere de 20,1% a preţurilor bunurilor intermediare.

 
 
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021, o creştere de 43% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 43,3% în zona euro, Irlanda şi România consemnând cel mai mare avans al preţurilor producţiei industriale în ritm anual, arată datele publicate marţi de Eurostat.
 
Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE în ritm anual, dar cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Irlanda (97,4%) şi România (70,9%). Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de un avans de 115,4% al preţurilor la energie şi de o creştere de 20,1% a preţurilor bunurilor intermediare.
 
De la o lună la alta, august 2022 comparativ cu luna iulie 2022, preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 5% în zona euro şi un avans de 4,9% în Uniunea Europeană. Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut în majoritatea statelor membre, cu excepţia a trei ţări. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Irlanda (28,4%), Bulgaria (12,5%) şi Ungaria (10,6%). În România, preţurile producţiei industriale au crescut cu 3,4% de la o lună la alta.
 
Şi în acest caz, preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în primul rând de preţurile la energie, care au crescut cu 11,9%.
 
Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.
 
Anterior, Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii propriile sale estimări care arată că, în România, preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 53% în august 2022, faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Faţă de iulie 2022, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut în august cu 1,9%. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5586 / 16760
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...