
Analiză TradeVille: Piața de retail ar putea subscrie în jur de 30% la listarea Hidroelectrica
02 Mai 2022
BizLawyerTranșele de retail la listările Nuclearelectrica (15%), Romgaz (20%) și Electrica (21%) au fost puternic suprasubscrise, iar la IPO-ul One United Properties, din 2021, ponderea investitorilor de retail a ajuns la un nivel record pentru BVB, de 37% * Dezvoltarea aplicațiilor mobile de tranzacționare a dus la o creștere a importanței investitorilor de retail în ofertele publice, iar tendința se constată și în România, la fel ca pe alte piețe emergente * O eventuală listare duală, la Bursa de Valori București și pe încă o piață secundară internațională de prestigiu, de exemplu London Stock Exchange, ar crește vizibilitatea și lichiditatea acțiunilor pentru un grup mai larg de investitori, iar ca eveniment unic în domeniul energiei verzi din Europa, oferta ar încuraja includerea pieței noastre de capital în categoria piețelor emergente și pentru furnizorul de indici globali MSCI.
Creșterea cu 24% a numărului de investitori individuali din România în 2021, precum și interesul ridicat față de listările unor companii din sectorul energetic, manifestat prin suprasubscrieri substanțiale, se numără între principalele argumente pentru asigurarea unei tranșe de retail cât mai consistente la listarea Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România și cea mai profitabilă companie deținută de Statul român în proporție de 80%.
În mod tradițional, pe piețele de capital dezvoltate, investitorii de retail puteau subscrie circa 10% din acțiunile unei oferte, în timp ce investitorilor instituționali - cu putere de cumpărare mai ridicată - le era rezervat restul de 90%. În ultimii ani, participarea retail-ului a crescut din ce în ce mai mult, pe fondul dezvoltării aplicațiilor de tranzacționare și al ușurinței cu care se poate investi la bursă, inclusiv în România.
Trendul este la fel de pronunțat și pe alte piețe emergente, precum Polonia și India, iar în România, interesul pentru listările marilor companii de stat din sectorul energetic s-a manifestat încă din perioada 2013-2014. Deși tranșele alocate investitorilor de retail - Nuclearelectrica (SNN) - 15%, Romgaz (SNG) - 20% și Electrica (EL) - 21% - au fost generoase, s-au înregistrat suprasubscrieri însemnate (SNN - de până la 5,6 ori; SNG - de 17,7 ori; EL - de peste 8 ori).
Anul trecut, cu ocazia listărilor unor companii antreprenoriale, acest interes al investitorilor de retail a fost reconfirmat. La IPO-ul Transport Trade Services (TTS), investitorii de retail au avut rezervate 20% din acțiuni, iar la One United Properties (ONE) - 37%, un nivel record pentru BVB.
Potrivit evaluării făcute de acționarul FP, 15% din Hidroelectrica ar valora peste 2,3 miliarde USD, ceea ce va reprezenta o tranzacție de dimensiuni mari nu doar pentru BVB, ci chiar la nivel internațional. Din estimările echipei de Analiză și dialogul permanent al brokerilor TradeVille cu investitorii rezultă că interesul investitorilor de retail este ridicat și ar fi nevoie de o tranșă rezervată mai mare decât la IPO-urile SNN, SNG și EL. Mai mult, întrebările unor persoane care nu au investit până acum despre „Cum pot cumpăra acțiuni la Hidroelectrica?” au devenit tot mai numeroase în ultimele săptămâni.
Fondul Proprietatea, care își poate vinde integral deținerea de aproape 20% în Hidroelectrica în această Ofertă Publică Secundară, a pledat încă de la început pentru listare duală: Bursa de Valori București și încă o piață secundară internațională de prestigiu, de exemplu London Stock Exchange.
În general, o listare duală crește vizibilitatea și lichiditatea acțiunilor pentru un grup mai larg de investitori, iar în cazul unei majorări de capital, compania poate atrage fonduri pentru investiții și de la jucători din afara pieței de acasă. În plus, ca eveniment unic în domeniul energiei verzi din Europa, oferta ar aduce o acoperire mai bună pentru Hidroelectrica și România deopotrivă în mass-media globală și în cercetarea de investiții a marilor bănci internaționale, încurajând în mod potențial includerea pieței noastre de capital în categoria piețelor emergente și pentru furnizorul de indici globali MSCI.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1523 / 7537 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

LegiTeam: MUȘAT & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi | Restructurare & Insolvență | Litigii
NNDKP, desemnată Firma Anului în România în Dispute Fiscale de către International Tax Review. Distincția confirmă încă o dată rezultatele excepționale obținute de consultanții fiscali și de avocații NNDKP din cadrul CELF pe parcursul ultimului an
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari
Ce sume au primit firmele de avocați implicate în arbitrajul ICSID inițiat de Gabriel Resources după ce a pierdut proiectul aurifer Roșia Montană și cu cât au fost plătiți arbitrii. White & Case LLP și TZA s-au luptat timp de 8 ani cu LDDP și Lalive, iar acum se așteaptă decizia Tribunalului arbitral în litigiul cu pretenții de aprox. 4,4 miliarde usd
Cum se desfășoară programul de internship organizat de SIMION & BACIU pentru studenții de la Drept și cum își alege firma viitorii colaboratori. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai dinamice echipe de avocați | Echipa apreciază o viziune logică și coerentă asupra conceptelor teoretice studiate în facultate, dar curiozitatea, gândirea critică și orientarea către rezolvarea problemelor reprezintă atuuri esențiale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Excepția de arbitraj (Powered by ZRVP)
LegiTeam | GNP Guia Naghi & Partners: Junior Associate to join our litigation team
„The Lawyer European Awards 2023” | Popescu & Asociații, singura firmă independentă locală aflată pe lista scurtă a premianților. Trei firme internaționale cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”
Promovări în prima linie la Wolf Theiss | Adelina Iftime-Blăgean, coordonatoarea practicii de Dreptul Muncii în cadrul biroului din Bucureşti, intră în rândul partenerilor. Promovarea nu reprezintă doar o recunoaștere la nivel personal, ci onorează și efortul colectiv al echipei locale
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA : “Instanțele de judecată și procedura arbitrală. Reguli și principii, competența punctuală a instanțelor judecătorești în contextul existenței unei convenții arbitrale valide, probleme practice” | Curs online, în intervalul 16 octombrie – 30 noiembrie
Noi avocați colaboratori coordonatori în cadrul PNSA. Alexandru Stan și Răzvan Alexandru Popa fac un pas înainte în carieră
LegiTeam: MPR|Partners is looking for consultancy lawyers
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...