ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Autoritatea de concurenţă: Tranzacţia prin care Lorelai achiziţionează o companie din Italia şi două din Franţa, autorizată

27 Septembrie 2023   |   Agerpres

În urma analizei s-a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa româƒnească sau pe o parte substanţială a acesteia, precum şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

 
 
Tranzacţia prin care Lorelai S.p.A. intenţionează să preia companiile Irrimec S.r.l., Otech SAS şi Otech 40 a fost autorizată de Consiliul Concurenţei.

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de concurenţă, în urma analizei s-a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa româƒnească sau pe o parte substanţială a acesteia, precum şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Lorelai este un vehicul investiţional controlat de fonduri administrate de The Carlyle Group, Inc., din Statele Unite ale Americii. În România, companiile din portofoliul fondurilor administrate de Carlyle activează în domenii variante, de la energie electrică şi gaze, până la produse financiare sau farmaceutice.


Irrimec S.r.l. din Italia, este un furnizor de echipamente de irigare, iar Otech SAS şi Otech 40 S.r.l., din Franţa, desfăşoară activităţi de proiectare şi construcţia sistemelor de irigare.

Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul autorităţii după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 153 / 7685
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Încă un ‘Chinese wall’ într-o tranzacție de M&A | GNP Guia Naghi and Partners a asistat părțile în preluarea parțială a Next Energy Distribution de către CIS Gaz. Ce avocați au fost implicați
Client Choice by Lexology – 2024 | Alina Tugearu, partener ZRVP, intră în topul preferințelor clienților pentru practica de Arbitration & ADR: ”Premiul confirmă munca depusă de echipa noastră de arbitraj în ultimii ani și, mai ales, dedicarea oferită clienților”. Anul acesta doar doi avocați români au fost aleși exclusiv de către clienții in-house lawyers, într-o procedură ce nu poate fi influențată
Vlăsceanu & Partners a asistat Alive Capital în achiziționarea unui proiect fotovoltaic de 23 MW
Sectorul Healthcare, Pharma & Life Sciences este extrem de activ, iar problematicile sunt într-o evoluție permanentă, atât intern, la nivelul companiilor și produselor pe care le dezvoltă, cât și extern, venite din partea autorităților de reglementare, spun avocații biroului local DLA Piper, firmă cu o practică puternică și un portofoliu vast de proiecte. De vorbă cu partenerele Alina Lăcătuș și Livia Zamfiropol despre provocările perioadei, modul în care lucrează echipa și proiectele sofisticate în care sunt implicați avocații
Schoenherr, desemnată de Mergermarket drept firma anului în domeniul fuziunilor și achizițiilor în Europa Centrală și de Est
LegiTeam: CMS is looking for a Senior Associate for the Corporate and M&A Practice Group
LegiTeam: CMS is looking for an Associate | Real Estate and Construction Lawyer
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru departamentul Litigii (5-7 ani experiență)
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și CIRDI | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 6 firme pentru fiecare lot. Termen strâns pentru depunerea ofertelor
LegiTeam | BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari
EXCLUSIV - Finanțele plătesc anul acesta peste 2 mil. E avocaților care blochează, în mai multe jurisdicții, încercările fraților Micula de a executa statul român. Ce firme de avocați au fost angajate în SUA, UK, Belgia, Luxemburg, Franța și Suedia și ce onorarii primește fiecare
Stratulat Albulescu a asistat compania Respira Verde si fondatorii acesteia cu privire la exit-ul partial catre OMV Petrom. Cristina Man (Partner) a coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...