ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

BCR a aprobat peste 1.300 de credite de prefinanţare în cadrul programului Start-Up Nation

25 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Dintre cele peste 1.300 de credite, 1.278 au fost trimise spre aprobare la FNGCIMM. În acest context, peste 200 de antreprenori care au aplicat la BCR pentru finanţările acordate de bancă prin program şi-au primit deja banii necesari dezvoltării afacerilor, cei mai mulţi provenind din IT, producţie şi industrii creative.

 
 
Banca Comercială Română (BCR) a aprobat peste 1.300 de credite de prefinanţare în cadrul programului Start-Up Nation, din care aproximativ 500 au fost deja aprobate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), informează un comunicat al băncii.

Dintre cele peste 1.300 de credite, 1.278 au fost trimise spre aprobare la FNGCIMM. În acest context, peste 200 de antreprenori care au aplicat la BCR pentru finanţările acordate de bancă prin program şi-au primit deja banii necesari dezvoltării afacerilor, cei mai mulţi provenind din IT, producţie şi industrii creative.

"Suntem conştienţi că există aşteptări foarte mari în privinţa acestui program, aşa că echipele din BCR implicate au depus eforturi pentru a rezolva şi a răspunde în timp util tuturor provocărilor ridicate în acest proiect. Ca în orice proiect aflat la început de drum, încercăm să perfecţionăm fiecare proces şi etapa de colaborare cu instituţiile implicate, dar ceea ce ne bucură în mod special este efervescenţa antreprenorilor din programul Start-Up Nation. Energiile lor creative reprezintă resursa de care România are nevoie pentru a se dezvolta pe viitor, o resursă pe care noi încercăm s-o valorificăm, s-o susţinem. Vom face, mai departe, tot ceea ce este necesar pentru ca oamenii cu iniţiativă din România să simtă că pot avea în BCR un adevărat partener de încredere", a declarat Lucian Mâţu, director executiv Produse şi Segmente Micro.


În prezent, BCR îşi concentrează eforturile pe analizarea temeinică a dosarelor de achiziţie depuse de antreprenori pentru a se asigura că, la utilizarea creditelor, clienţii vor avea avea documentaţia de proiect corect întocmită. Afacerile care au fost implementate cel mai rapid, până la ora actuală, sunt cele în care antreprenorii au ales să accepte varianta de garanţie simplă FNGCIMM, cu un comision de 3,8%. Pentru moment, fondurile alocate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în cadrul programului Start-Up Nation şi aflate în conturile BCR sunt suficiente pentru a acoperi necesarul de implementare pentru perioada următoare.

După acceptarea în programul guvernamental Start-Up Nation, beneficiarii au la dispoziţie la BCR două produse special dezvoltate de bancă în vederea susţinerii afacerii: Contul gratuit Start-Up Nation şi Creditul de prefinanţare Start-Up Nation.

Finanţările acordate de BCR prin programul Start-Up Nation sunt disponibile fără constituirea de depozit colateral. BCR finanţează, prin pachetul Start-Up Nation şi TVA-ul, dacă acesta reprezintă o cheltuială eligibilă în cadrul planului de afaceri. Comisioanele aplicate de bancă sunt de până la 1%, fiind achitabile în trei rate lunare, la care se adaugă una de graţie, precum şi a comisionului de garanţie perceput pentru Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), de la 3,8%, la 2,48%.

Contul gratuit Start-Up Nation este disponibil în sucursalele BCR şi poate fi accesat atât de cei care s-au calificat în program, pentru pregătirea în vederea acordării fondurilor guvernamentale ori a creditului punte, cât şi de cei care au fost respinşi, dar nu vor să renunţe la ideea de a-şi dezvolta o afacere.

Dincolo de oferta strict financiară, BCR le propune antreprenorilor un pachet unic de educaţie financiară, prin care le va pune la dispoziţie materiale educative, ce îi va ajuta la înţelegerea paşilor care trebuie făcuţi atunci când porneşti un business. De asemenea, BCR va organiza cursuri speciale în sucursalele din toată ţara, care vor urmări să-i familiarizeze pe antreprenori cu noţiuni contabile elementare, dar şi cu concepte precum înţelegerea rolului băncii în capitalizarea companiilor, identificarea nevoilor financiare, tipuri de finanţări şi garanţii, precum şi strategii pentru decizii financiare inteligente.

BCR dispune, în prezent, de 514 unităţi teritoriale, una dintre cele mai bine reprezentate reţele bancare din întreaga ţară, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7939 / 36113
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: GNP Guia Naghi & Partners recrutează tineri avocați | Consultanță
Radu și Asociații SPRL devine Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAŢII is looking for ambitious graduates to join the firm’s consultancy and litigation practices
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII is recruiting aspiring lawyers admitted to the Bar in the 2021 session
GDPR, după primii 3 ani | Avocații NNDKP spun că operatorii economici alocă mai multe resurse, inclusiv financiare și de personal, pentru respectarea regulilor de protecția datelor. Solicitările cele mai dificile, dar în același timp și cele mai frumoase, sunt cele care vin cu noi situații de fapt, la care autorii Regulamentului nici nu s-au gândit probabil
LegiTeam: Voicu & Filipescu is currently looking for junior lawyers
Ce trebuie să știe absolvenții care vor să prindă un loc în echipa Popescu & Asociații, firmă prețuită de clienți și premiată de directoarele internaționale | Mulți dintre stagiarii din trecut sunt avocații de bază de astăzi, au mini-echipe pe care le coordonează și lucrează în mandate de rezonanță. Octavian Popescu, Partener: Suntem bucuroși să putem împărtăși cu viitorii profesioniști principiile și mai ales realitățile care stau la baza succesului în avocatură, că avem oportunitatea de a deveni mentori și de a-i inspira să fie cei mai buni
Activitatea de M&A din ECE a crescut cu 50% în volum și cu 54% în valoare în S1 – 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: Încrederea și apetitul investițional sunt menținute la cote ridicate. În România, mizăm în continuare pe sectoarele care au fost motoare de creștere în ultima perioadă. Rodica Manea, Partener: Investitorii includ criteriile ESG în strategiile lor de M&A și due diligence
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
LegiTeam: Radu și Asociații SPRL is recruiting junior lawyers for the consultancy practice
Avocații NNDKP spun că tranzacțiile locale sindicalizate vor crește atât ca număr, cât și ca dimensiune, marcând în mod lent, dar sigur, apariția unei veritabile piețe locale de împrumuturi de acest tip. Valentin Voinescu, Partner: Suntem doar la începutul acestui trend al finanțărilor sindicalizate pentru proiecte ESG, pe care îl vedem urcând substanțial în următorii 5 ani. Vorbim de o reală separare a clienților băncilor în clienți cu rating ridicat în ESG și restul, aspect care ne așteptăm să aibă consecințe formidabile
Cele mai sensibile aspecte din mandatele avocaților specializați în protecția datelor cu caracter personal de la Guia Naghi & Partners au fost legate de incidentele de securitate. Bianca Naghi, Partener: Proiectele transfrontaliere care au avut în vedere conformitatea cu legislația privind protecția datelor în multiple State Membre, dar și proiectele unor companii care au dorit identificarea cerințelor legale aplicabile unor produse digitale extrem de inovatoare, au fost cele mai complicate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...