ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenţei a sancţionat 12 companii de pe piaţa producţiei şi comercializării acumulatorilor auto

09 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Cele mai mari amenzi au fost aplicate producătorului Rombat, respectiv 2.957.894 lei (aproximativ 657.310 euro), şi distribuitorului Tenet, 71.521 lei (aproximativ 15.894 euro).

 
 
Consiliul Concurenţei a sancţionat 12 companii de pe piaţa producţiei, distribuţiei şi comercializării de acumulatori auto (un producător şi 11 distribuitori) cu amenzi în valoare totală de aproape 3,292 milioane de lei (aproximativ 731.492 euro), potrivit unui comunicat al instituţiei.

În cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a constatat încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pentru stabilirea preţului de revânzare a produselor în perioada 2008 - 2013, între producătorul Rombat Bistriţa şi distribuitorii săi (Chimszed Impex, Dova Com, Fado Trade, Fast Consignaţie, Genamag, Nelson, Romprioxim Impex, Rubin, Super-Sim, Tenet şi Zetas Batrom Impex).

"Astfel, contractele încheiate între Rombat SA şi distribuitori, în perioada 2008 - 2013, prevedeau clauze prin care se stabilea un preţ minim sau fix aplicabil la revânzarea produselor Rombat către vânzătorul final. Prin încheierea acestor înţelegeri, părţile au intenţionat să îşi asigure reciproc beneficiul rezultat din vânzarea acumulatorilor auto Rombat, consumatorul final fiind obligat să plătească un preţ mai mare pentru aceste produse", spun oficialii Concurenţei.


Cele mai mari amenzi au fost aplicate producătorului Rombat, respectiv 2.957.894 lei (aproximativ 657.310 euro), şi distribuitorului Tenet, 71.521 lei (aproximativ 15.894 euro).

Toate cele 12 companii au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 30% din nivelul de bază.

Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii care denaturează concurenţa, în special cele prin care se stabilesc preţurile de vânzare sau cumpărare.

"Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală", se mai arată în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8727 / 36720
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări la Voicu & Filipescu Tax Advisers
MPR Partners intră în al doilea arbitraj ICSID, alături de avocații biroului newyorkez Squire Patton Boggs. De cealaltă parte, lângă reclamanți sunt birourile Schoenherr din Viena și București
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Conferința de administrare a cauzei (Powered by ZRVP)
Studiu Refinitiv | La nivel global, 2021 a fost cel mai bun an pentru piața fuziunilor și achizițiilor înregistrat vreodată. Europa Estică recuperează mai greu, dar firmele internaționale de avocați cu prezență locală au reușit să se mențină în top
Activitatea practicii de real estate de la DLA Piper Dinu a fost aproape „business as usual” în 2021, aspect confirmat și prin realizarea țintelor financiare și creșterea echipei. Cele mai multe proiecte au fost din aria tranzacțiilor - transferuri de proprietate sau de companii cu o componentă majoră imobiliară. Piața rămâne dinamică și ofertantă pentru tranzacții, pe fondul unui apetit ridicat al băncilor în finanțarea sau refinanțarea proiectelor imobiliare, spun avocații
PNRR cuprinde reforme așteptate de întreg mediul de afaceri, inclusiv de business-ul avocațial. Despre legislația achizițiilor publice, oportunități și proiecte, de vorbă cu Andreea Zvâc, Counsel Wolf Theiss București
Performanța echipei de avocați specializați în Dreptul penal al afacerilor de la Popescu & Asociații, validată de magnitudinea portofoliului de clienți, latura transfrontalieră a dosarelor, mizele implicate și rezultatele obținute. O discuție cu membrii unei echipe de elită, catalogată de directoarele internaționale drept una dintre cele mai puternice din România, despre activitatea în această practică bogată în proiecte interesante
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | M&A
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is looking for junior and senior associates | public procurement, infrastructure and energy
Departamentul imobiliar al firmei Stratulat Albulescu, parte a rețelei internaționale TerraLex, a înregistrat anul trecut un grad de încărcare fără precedent, iar dinamica proiectelor s-a reflectat în mod corespunzător și în venituri. Silviu Stratulat, Managing Partner: Tendința pieței este de a simplifica modul de lucru. Clienții vor ca drafturile utilizate să fie cât mai practice, eficiente, fără o încărcare deosebită în privința clauzelor care nu privesc neapărat aspecte juridice
RTPR își consolidează echipa de Parteneri prin promovarea Roxanei Ionescu și a lui Cosmin Tilea. Costin Tărăcilă (Managing Partner): Competența, implicarea, anvergura, atitudinea și nu în ultimul rând loialitatea merită recompensate
LegiTeam | POPESCU & ASOCIAŢII is looking for SENIOR ATTORNEYS
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...