ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

eMAG intră într-o nouă etapă de dezvoltare cu investiții de 3,2 miliarde lei în următorii trei ani și o evoluție a echipei executive

29 Martie 2021   |   BizLawyer

· Tudor Manea este CEO eMAG, iar Iulian Stanciu este Președinte Executiv · Focus pe dezvoltare internațională cu 785 de milioane de lei, dezvoltarea tehnologiei în România cu 447 de milioane de lei, investiții de 740 de milioane de lei în alte companii

 
 
eMAG intră într-o nouă etapă de dezvoltare cu investiții de peste 3,2 miliarde de lei în următorii trei ani pentru a susține dezvoltarea accelerată a comerțului online și anunță o evoluție a echipei executive, care va conduce extinderea companiei la nivel regional. Astfel, Tudor Manea preia rolul de CEO de la Iulian Stanciu, care devine Președinte Executiv eMAG.

La rândul său, Iulian Stanciu va fi în continuare implicat în conturarea strategiei de dezvoltare, în analiza, prioritizarea și aprobarea investițiilor și bugetelor, alături de noul CEO.

„Sunt onorat să conduc eMAG în această nouă etapă în care vom folosi experiența și know-how-ul celor aproape 20 de ani de comerț online pentru a le oferi o experiență bună clienților, dar și pentru a ajuta la dezvoltarea mediului antreprenorial. Investițiile pe care le vom face în următorii trei ani ne vor ajuta să le oferim clienților noștri o gamă mai mare de produse și prețuri mai bune, viteză la livrare, dar și o simplificare a procesului de plată. Ne propunem, de asemenea, ca prin infrastructura pe care o construim, să ajutăm antreprenorii locali să facă tranziția în online mai ușor, transferând din experiența dobândită de noi”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.   


„Credem că avem în față foarte multe oportunități, odată cu dezvoltarea economiei digitale. În acest sens, vom accelera foarte mult investițiile în transformarea eMAG într-un ecosistem regional de tehnologie și comerț. Din cele 3,2 miliarde de lei pe care îi vom investi în următorii trei ani, 785 de milioane de lei se vor duce către dezvoltare internațională, 447 de milioane de lei către dezvoltarea de tehnologie românească, 251 de milioane de lei vor merge către dezvoltarea antreprenorialului digital prin intermediul platformei Marketplace, 990 de milioane de lei în dezvoltarea serviciilor logistice și 740 de milioane de lei în investiții în alte companii. Aș vrea să îl felicit pe Tudor pentru noul rol, pentru contribuția avută până acum la dezvoltarea eMAG și pentru evoluția personală. Cred că este un exemplu pentru oricine că prin muncă și educație poți ajunge oriunde. Împreună vom lucra la dezvoltarea serviciilor oferite clienților, dar și la extinderea internațională a  zecilor de mii de antreprenori români din platforma eMAG Marketplace”, a declarat Iulian Stanciu, Președinte Executiv eMAG.

 O nouă etapă de investiții
 
În următorii trei ani, grupul eMAG își va consolida prezența în regiune prin investiții care se ridică la 785 de milioane de lei. În Ungaria, unde compania a fuzionat cu Extreme Digital în urmă cu doi ani, ținta este de a atinge vânzări de un miliard de euro în următorii cinci ani. În Bulgaria, eMAG va continua extinderea prezenței fizice, după ce anul trecut a inaugurat primul showroom la Sofia, și se va concentra pe dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor sale, în beneficiul clienților.

De asemenea, un buget de 447 de milioane de lei va fi alocat pentru dezvoltarea de tehnologie românească pe care să o exporte în toate țările unde este eMAG prezentă și de care să beneficieze și ceilalți antreprenori din ecosistemul eMAG. Compania investește în dezvoltarea echipei de tehnologie, care în prezent numără peste 700 de oameni, iar anul acesta urmează să fie extinsă cu alți 100. Tehnologiile dezvoltate de către IT-iștii eMAG integrează inteligență artificială, cu scopul îmbunătățirii experienței de cumpărare, începând din depozit, unde ajută la optimizarea rutei de colectare a produselor comandate și astfel la un timp de livrare foarte bun, până la căutarea pe site-ul și aplicația mobilă eMAG, astfel încât clienții pot să identifice cât mai simplu și rapid produsele dorite.

La rândul său, eMAG Marketplace, un pilon important în creșterea companiei, care este estimat să ajungă la 45.000 de selleri români în trei ani, de la 25.000 câți sunt acum pe platformă, va beneficia de o infuzie de capital de 251 de milioane de lei. În 2020, volumul vânzărilor realizate de către sellerii români din eMAG Marketplace a crescut cu peste 90% față de 2019, ajungând la 25 milioane de produse.  

Pentru a putea susține o gamă mare de produse și a crește viteza de livrare, pe fondul creșterii accelerate a comerțului online, compania va continua investițiile în logistică pentru infrastructura digitală: noul hub logistic de la Joița va deveni complet operațional în septembrie 2022, iar rețeaua easybox va fi dublată în următoarea perioadă pentru a face livrarea mai ușoară, predictibilă și rapidă. În total, investițiile în logistică se ridică la 990 de milioane de lei în următorii trei ani.  

eMAG este o companie care încurajează permanent dezvoltarea și îmbunătățirea de competențe profesionale prin programe de dezvoltare, iar pentru aceasta are în vedere un buget de 45 milioane de lei în următorii trei ani. Acest buget este dedicat unor programe de învățare accelerată cum ar fi Upgrade, un program de dezvoltare în carieră și de creștere a competentelor în digital marketing, tehnologie, analiză de business și de procese sau programele de management în parteneriat cu universități de prestigiu, precum Harvard, Yale sau Stanford. Totodată, compania continuă programul Future 25 prin intermediul căruia tineri talentați sunt selectați pentru a se antrena să devină lideri în ecommerce. Anual, angajații eMAG beneficiază de peste 45.000 de ore de învățare și training.

eMAG își propune să fie un partener pentru dezvoltare accelerată a antreprenorilor români, iar în acest sens are în plan investiții ce însumează 740 de milioane de lei atât în companii deja cunoscute, unde este deja investitor, cât și în alte companii noi de tehnologie care aduc inovații în produse și servicii pentru clienți, pe care le urmărește prin intermediul programului de investiții eMAG Ventures. Dintre companiile unde eMAG a investit, Tazz by eMAG a cunoscut o evoluție extrem de rapidă în nici doi ani de la investiție, transformându-se de la o companie de livrare de mâncare la una de livrare rapidă pentru aproape orice. La rândul său, Sameday, o altă companie cu o evoluție rapidă unde eMAG a investit, se pregătește pentru extinderea internațională, într-o primă fază în Ungaria, apoi și în alte țări din regiune.    
 
Bio Tudor Manea  
 
De 16 ani alături de eMAG, Tudor Manea, 37 de ani, a ocupat în ultimii șase ani poziția de director general al companiei și a avut o contribuție esențială în evoluția business-ului și a echipei, fiind cel care a pus bazele departamentului de tehnologie și a contribuit la extinderea internațională a companiei. Tudor a fost angajatul cu numărul 23 în eMAG și a crescut și evoluat odată cu compania. Când s-a alăturat companiei, echipa avea puțin peste 20 de oameni și, deși rolul lui era în echipa IT, seara în drum spre casă livra, ca și ceilalți colegi, colete clienților. Născut în București, Tudor a fost pasionat de matematică și s-a specializat în IT după absolvirea Facultății de Electronică din cadrul Universității Politehnica București. Ulterior, el și-a continuat educația în eMAG cu un EMBA de la Maastricht School of Management și mai multe programe executive la Stanford University, SUA.   

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4054 / 7916
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...