ZRP Schoenherr
Tuca Zbarcea & Asociatii

Eurohold, compania mamă a Euroins, a încheiat un parteneriat cu JP Morgan

26 Aprilie 2021   |   Agerpres

Eurohold, cel mai mare holding din Bulgaria şi unul dintre cele mai mari şi puternice grupuri financiare şi de asigurări din Europa, autorizează JP Morgan AG să devină lider şi coordonator exclusiv al procesului de finanţare a plăţii privind acordul de preluare a activelor grupului CEZ din Bulgaria.

 
 
Eurohold, compania mamă a Euroins, mandatează JP Morgan AG ca principal coordonator al procesului de finanţare şi preluare a activelor grupului CEZ din Bulgaria.
 
Eurohold, cel mai mare holding din Bulgaria şi unul dintre cele mai mari şi puternice grupuri financiare şi de asigurări din Europa, autorizează JP Morgan AG să devină lider şi coordonator exclusiv al procesului de finanţare a plăţii privind acordul de preluare a activelor grupului CEZ din Bulgaria.
 
În luna martie, Eurohold - grupul care deţine şi Euroins România - a anunţat un plan pentru creşterea capitalului propriu prin emiterea unor noi acţiuni pe Bursa de Valori Bulgară (BSE). Astfel, grupul intenţionează să majoreze capitalul propriu cu aproximativ 100 de milioane de euro. Eurohold va oferi spre subscripţie mai mult de 79 de milioane de acţiuni noi cu valoare nominală de 1 leva (aproximativ 2,5 lei) şi 2,5 leva (aproximativ 6,2 lei).
 
La începutul acestui an, Eurohold a primit ultimele aprobări pentru preluarea a şapte filiale ale grupului CEZ din Bulgaria, inclusiv 67% din cea mai mare companie electrică - CEZ Distribution Bulgaria şi cel mai mare furnizor de energie electrică - CEZ Electro Bulgaria, respectiv 100% din acţiunile celui mai mare comerciant autorizat de energie electrică din Bulgaria- CEZ Trade Bulgaria.
 
CEZ este cel mai mare furnizor şi distribuitor de energie electrică din Bulgaria, deservind aproape 3 milioane de clienţi. În 2019, CEZ Bulgaria a înregistrat venituri şi active totale de 700 milioane euro (1,4 miliarde BGN). Compania are peste 3000 de angajaţi în Bulgaria.
 
Eurohold Bulgaria este grup de business independent, lider în Europa Centrală şi de Est, în Europa de Sud-est şi Comunitatea Statelor Independente şi cel mai mare grup din Bulgaria, la nivel de venituri. Activează în sectoarele asigurări, leasing, vânzări de maşini, gestionarea activelor şi servicii de investiţii.
 
JP Morgan AG este o societate pe acţiuni înregistrată la instanţa locală din Frankfurt am Main, Germania.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1031 / 36282
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Arbitration Rules (Powered by ZRVP)
Despe norocul de a lucra cu profesionişti care îți conferă încrederea şi gradul de libertate necesare pentru a te dezvolta şi a nu rămâne în umbra lor. Andra Constantinescu, după primii 5 ani petrecuți la ZRVP: Un loc în care nu ai cum să nu evoluezi: tipul de proiecte la care eşti expus, complexitatea problemelor dezbătute, caracterul de noutate al mandatelor creează premisele unei evoluţii constante şi vizibile
Bohâlțeanu & Asociații, alături de acționarii Agra’s SA la vânzarea companiei către Scandia Food și ai Memento Group în procedura prin care Aegean Airlines preia pachetul de control în Anima Wings Aviation. Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner: Sunt două tranzacții importante, prin care BSMP își consolidează poziția pe piața avocaturii și își lărgește portofoliul de clienți
Credit sindicalizat de 636 milioane de lei pentru Carmistin, coordonat de BCR. Ce avocați au asistat sindicatul bancar
VIDEO | Dicționar de arbitraj: IBA rules on taking of evidence (Powered by ZRVP)
Finanțări sindicalizate | Avocații de la Mușat & Asociații spun că, în ciuda tendințelor prudente de anul trecut, s-a văzut că nu există o problemă de lichiditate în piață și se așteaptă ca numeroase proiecte de investiții să primească undă verde în viitorul apropiat. Monia Dobrescu, Partener: Analizarea sustenabilității unei companii prin prisma factorilor ESG devine noua realitate și companiile vor fi nevoite să se conformeze și să își adapteze planul de afaceri în consecință
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Soft Law Instruments (Powered by ZRVP)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for Experienced Lawyer | Environmental Law
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associates for the legal consultancy practice | corporate, M&A, commercial
LegiTeam: Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL is recruiting senior associate for the legal consultancy practice | Banking, Finance, Digital & Tech Law
Ce calități trebuie să demonstreze tinerii stagiari care vor să se alăture echipei Stratulat Albulescu & Asociații. Cum sunt integrați nou-veniții și care sunt beneficiile apartenenței la firma în care jumătate dintre avocați au sub 30 de ani
Cum văd viitorul finanțărilor sindicalizate, în actualul context economic, avocații de Banking & Finance de la Wolf Theiss, care au asistat în ultima perioadă peste 50 de tranzacții de acest tip, printre care și cea mai mare finanțare de pe piața imobiliară din România. Claudia Chiper, Partener: Transparență, claritate cu privire la proiect şi situații financiare satisfăcătoare sunt ingredientele esențiale pentru succesul obținerii de fonduri
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...