ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Greenpeace, către comisarul european pentru Competiţie: Guvernul României încalcă reglementările europene şi acordă CE Oltenia un grant de 241 mil. E

09 Aprilie 2021   |   Agerpres

Reprezentanţii organizaţiei de mediu semnalează că, potrivit noii ordonanţe de urgenţă, acest grant de salvare ar fi parte a implementării planului de restructurare al CEO, dar România nu a notificat această măsură suplimentară Comisiei Europene şi nu a primit autorizarea forului european de a implementa planul de restructurare.

 
 
Greenpeace, alături de alte organizaţii europene de mediu, au transmis o scrisoare comisarului european pentru Competiţie, Margrethe Vestager, prin care sesizează că Executivul de la Bucureşti încalcă reglementările europene şi acordă Complexului Energetic Oltenia un grant de 241 de milioane de euro.
 
"Pe 31 martie, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 21 din 31 martie 2021, Guvernul României a decis să acorde Complexului Energetic Oltenia (CEO) un grant de 241,4 milioane euro, înainte ca investigaţia Comisiei Europene referitoare la planul de restructurare să fie finalizată. Greenpeace, alături de alte organizaţii importante de mediu din Europa, sesizează printr-o scrisoare comună această gravă încălcare a reglementărilor referitoare la ajutoarele de stat Comisarului European pentru Competiţie, Margrethe Vestager", se menţionează într-un comunicat al Greenpeace.
 
Reprezentanţii organizaţiei de mediu semnalează că, potrivit noii ordonanţe de urgenţă, acest grant de salvare ar fi parte a implementării planului de restructurare al CEO, dar România nu a notificat această măsură suplimentară Comisiei Europene şi nu a primit autorizarea forului european de a implementa planul de restructurare.
 
"Prin urmare, grantul de salvare este ilegal şi contravine articolului 108(3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Mai mult, România intenţionează să ofere acest ajutor de salvare în condiţii mult mai favorabile decât cele care s-au aplicat precedentului ajutor de salvare, aprobat de Comisie în luna februarie 2020", precizează reprezentanţii Greenpeace.
 
Aceştia subliniază că, acordând un grant şi nu un împrumut, Guvernul transferă către cetăţeni costurile emisiilor de CO2, care ar trebui să fie suportate de Complexul Energetic Oltenia, încălcând principiul "poluatorul plăteşte" aşa cum este el descris în articolul 191(2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
 
"În acest moment, Ministerul Energiei se joacă cu focul. Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, domnul Virgil Popescu sfidează regulile şi instituţiile europene, periclitând şansele CEO de a obţine finanţare şi de a se restructura cu adevărat odată cu închiderea investigaţiei. Să fie foarte clar: suntem pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia, însă nu în orice condiţii. Înţelegem că acest proces nu se poate întâmpla fără sprijin financiar, însă el trebuie acordat în condiţiile legii. În acelaşi timp, banii publici nu trebuie să susţină producţia de energie din cărbune sau alţi combustibili fosili toxici. CEO are viitor şi perspective de dezvoltare doar dacă lasă în urmă combustibilii fosili şi se concentrează pe energia regenerabilă", a declarat Vlad Cătună, coordonator de campanii la Greenpeace România.
 
Potrivit sursei citate, investigaţia aprofundată se află, până pe 19 aprilie, în fază de consultări; toate părţile interesate sunt invitate să îşi prezinte observaţiile referitoare la planul CEO de restructurare şi decarbonare. Deşi în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă menţionate Ministerul Energiei vehiculează modificări ale planului iniţial propus Comisiei, nicio o variantă actualizată nu a fost pusă la dispoziţia publicului larg.
 
"Practic, părţile interesate să contribuie nu au la dispoziţie informaţiile necesare pentru a trimite comentarii pertinente în cadrul procesului de consultare publică", punctează reprezentanţii Greenpeace.
 
Pe 5 februarie, Comisia Europeană a anunţat că a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autorităţile române Complexului Energetic Oltenia SA ("CE Oltenia") sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, conform unui comunicat al Executivului comunitar.
 
CE Oltenia, producător român de energie electrică pe bază de lignit deţinut majoritar de stat, se confruntă cu dificultăţi financiare.
 
Ca urmare a unui ajutor temporar pentru salvare acordat de stat societăţii, după ce a fost aprobat de Comisie în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat în februarie 2020, România a notificat Comisiei, la 4 decembrie 2020, un plan de restructurare a societăţii CE Oltenia.
 
Planul de restructurare prevede un sprijin de aproximativ două miliarde de euro (9,93 miliarde de lei) pentru CE Oltenia, din care 1,33 miliarde de euro (6,48 miliarde de lei) reprezintă sprijin public din partea statului român, sub formă de granturi şi de împrumuturi (inclusiv împrumutul pentru salvare în valoare de 251 de milioane de euro pe care CE Oltenia nu l-a rambursat). Suma rămasă ar urma să fie acoperită din fondurile UE, mai precis dintr-un grant acordat prin Fondul pentru modernizare, pentru care România ar urma să solicite finanţare.
 
În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare şi ajutorul pentru sprijinirea acestuia ar îndeplini condiţiile prevăzute în orientări.
 
Investigaţia aprofundată a Comisiei va examina în special dacă planul de restructurare propus poate restabili viabilitatea pe termen lung a societăţii CE Oltenia într-un interval de timp rezonabil fără continuarea ajutorului de stat; dacă CE Oltenia sau investitorii ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează în principal pe finanţare publică şi că ajutorul este proporţional şi dacă planul de restructurare ar urma să fie însoţit de măsuri adecvate de limitare a denaturării concurenţei create de ajutor.
 
Comisia îşi va continua investigaţiile pentru a afla dacă îndoielile sale iniţiale se confirmă. Deschiderea unei investigaţii oferă României şi părţilor terţe interesate posibilitatea de a prezenta observaţii şi nu anticipează rezultatul acesteia. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3987 / 7945
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...