Licitaţie pentru lucrări de amenajare şi restaurare la Ansamblul Istoric Mogoşoaia; valoare estimată - 5,7 milioane lei
29 Septembrie 2022
AGERPRESLicitaţia se desfăşoară prin procedura simplificată.
Centrul de Cultură "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului" anunţă licitaţie pentru lucrări de amenajare şi restaurare la Ansamblul Istoric Mogoşoaia, la o valoare estimată de 5.764.365 lei fără TVA.
Conform anunţului publicat pe SICAP, este vorba despre lucrări aferente proiectului "Amenajare şi restaurare Ansamblu Istoric Mogoşoaia - Refacere învelitori la obiectivele: Gheţărie, Casa de Oaspeţi (Corp C), Turn acces, Corpuri A şi B restaurare şi extindere zonă centrală".
Obiectivul general al proiectului este construirea Clădirii Lapidariu Văcăreşti şi Sala auditorium, cât şi refuncţionalizarea punctului termic existent.
"Într-o zonă din incinta parcului care înconjoară Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, în apropierea intrării în incintă, a fost proiectată amplasarea unei clădiri destinată Lapidarium Văcăreşti + Sala auditorium cu 200 de locuri. Construcţia, la parter, adăposteşte o sală de expunere pentru componente păstrate de la demolarea Mănăstirii Văcăreşti (material litic, fresce) şi o sală de conferinţe cu 200 de locuri; adiacent la nivelul subsolului sunt amplasate spaţiile tehnice care deservesc clădirea", prevede anunţul.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 70%, experienţa profesională 15 %, iar perioada de garanţie acordată lucrării 15 %.
Licitaţia se desfăşoară prin procedura simplificată.
Ofertanţii trebuie să fi executat în ultimii cinci ani lucrări în valoare cumulată de cel puţin 5.764.365 lei fără TVA. Pentru demonstrarea experienţei similare se va prezenta o listă a lucrărilor executate în ultimii cinci ani.
Termen limită pentru primirea ofertelor: 17 octombrie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 949 / 7535 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Excepția de arbitraj (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2023” | Popescu & Asociații, singura firmă independentă locală aflată pe lista scurtă a premianților. Trei firme internaționale cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”
LegiTeam | GNP Guia Naghi & Partners: Junior Associate to join our litigation team
Ce oferă Reff & Asociații tinerilor absolvenți și care sunt cerințele | Membrii juniori sunt alocați pe echipe, fiecare dintre ei are un buddy pentru primele săptămâni și un coach, care să le fie alături de-a lungul experienței lor profesionale. Georgiana Singurel, Partener: Ei vor lucra cu avocați experimentați, care îi vor ghida în procesul de dezvoltare, vor beneficia de diferite traininguri și pot accesa programe de dezvoltare și creștere în cadrul rețelei internaționale Deloitte
Noi avocați colaboratori coordonatori în cadrul PNSA. Alexandru Stan și Răzvan Alexandru Popa fac un pas înainte în carieră
LegiTeam: BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari
Promovări în prima linie la Wolf Theiss | Adelina Iftime-Blăgean, coordonatoarea practicii de Dreptul Muncii în cadrul biroului din Bucureşti, intră în rândul partenerilor. Promovarea nu reprezintă doar o recunoaștere la nivel personal, ci onorează și efortul colectiv al echipei locale
LegiTeam: MPR|Partners is looking for consultancy lawyers
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA : “Instanțele de judecată și procedura arbitrală. Reguli și principii, competența punctuală a instanțelor judecătorești în contextul existenței unei convenții arbitrale valide, probleme practice” | Curs online, în intervalul 16 octombrie – 30 noiembrie
Saga ‘Micula vs Statul român - partea întâi’, a ajuns la final | Tribunalul arbitral a declarat închisă procedura cererii de interpretare a hotărârii arbitrale pronunțată în litigiul ICSID - ARB ̸ 05 ̸ 20. Frații Micula nu recunosc respectarea integrală a acesteia și cer executarea silită a României în SUA pentru cca. 100 milioane USD. Ce avocați au fost în acest arbitraj și ce onorarii au primit
Avocatul joacă unul dintre cele mai importante roluri pentru păstrarea echilibrului în democrație, însă profesia a cunoscut o pierdere constantă a prestanței în raport cu rolul său în societate și în statul de drept | Octavian Popescu: Cred că toți cei implicați în conducerea profesiei trebuie să promoveze politici care să aibă aptitudinea de a crea și menține independența acestei profesii. Scopul comun este dezvoltarea avocaturii și menținerea statutului de elită intelectuală
CMS European M&A Outlook 2024: între optimism și îngrijorare | Așteptările privind încheierea de tranzacții sunt mixte, pe fondul incertitudinii economice, dar fondurile de private equity sunt în special optimiste
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...