ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Premierul îl numeşte joi pe Ştefan Diaconu la şefia ANAF

25 Aprilie 2013   |   Robert Mocanu

În perioada 2005-2009, Diaconu a ocupat funcţia de vicepreşedinte al ANAF, fiind şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor.

 
 
Premierul Victor Ponta a anunţat, la Palatul Parlamentului, că joi îl va numi pe Gelu Ştefan Diaconu la şefia ANAF.

El a adăugat că s-a interesat la instituţiile statului pe tema eventualelor probleme cu justiţia pe care le-ar fi avut Diaconu şi a aflat că dosarul care i s-a deschis la un moment dat s-a închis cu neînceperea urmăririi penale.

Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, i-a înaintat luni premierului Victor Ponta propunerea numirii în fruntea ANAF a lui Gelu Ştefan Diaconu, acesta urmând să îl înlocuiască în funcţie pe Şerban Pop.

Diaconu deţine, în prezent, funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, unde răspunde de sectorul resurselor minerale, petrol şi gaze şi politica industrială.


În perioada 2005-2009, Diaconu a ocupat funcţia de vicepreşedinte al ANAF, fiind şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 29842 / 38201
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații va găzdui în data de 17 februarie 2023 evenimentul Asociației Internaționale a Barourilor – „Workshop on the IBA Arb40 Toolkit for Arbitral Award Writing”
BRD a acordat o finanţare de 24,32 mil. € pentru dezvoltarea a două clădiri rezidenţiale verzi. Wolf Theiss și Kinstellar, în proiect
Stratulat Albulescu continuă consolidarea practicii de Litigii și, în special, a ariei de Litigii fiscale. Luiza Ionescu-Donoiu se alătură echipei în rolul de Counsel
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut la ÎCCJ o soluție de referință care confirmă că dobânzile aferente unui ajutor de stat returnat către bugetul național intră în sfera de aplicare a amnistiei fiscale
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
LegiTeam | GNP Guia Naghi & Partners is recruiting: Associate (Employment Team)
Anul 2022 a fost o etapă importantă în dezvoltarea firmei Stratulat Albulescu: rezultate foarte bune în toate practicile, expansiune peste granițe, multe contacte internaționale și consolidare a echipei. Deși anul acesta nu va fi unul ușor din punct de vedere economic, liderii firmei spun că o creștere de doi digiți poate fi realizabilă. Starea de spirit a clienților este bună, mulți dintre ei păstrându-și apetitul pentru proiectele de investiții
CMS, alături de Alpha Bank în proiectul finanţării de cca. 70 mil. €, acordată eMAG. Ana Radnev (Partener CMS), evidențiată pentru soluțiile multi-jurisdicționale oferite
LegiTeam | GNP Guia Naghi & Partners is recruiting: Junior Associate ̸ Associate (Consultancy Team)
Avocații ZRVP obțin o nouă victorie pentru Agenția Națională pentru Resurse Minerale într-un arbitraj internațional ICC Paris | Tribunalul arbitral a admis pretenții de 10,1 mil. USD, plus dobânzi. Cosmin Vasile (Managing Partner) și Cosmin Cojocaru (Partner), în prima linie
Practicile de M & A și Corporate, precum și consultanța day-to-day acordată clienților, au adus cele mai mari încasări pentru Mitel & Asociații în 2022 | Sorin Mitel, Senior Partner: În ciuda climatului destul de incert, clienții par că nu așteaptă o stabilizare care nu se vede la orizont și tratează acest mediu ca pe noua normalitate. Inflația post-pandemică nu se manifestă în onorarii, ci mai curând în costurile pe care le suportă firmele de avocatură, iar o creștere reală de doi digiți este mai greu de atins
POPESCU & ASOCIAȚII a început anul în forță, după un parcurs excepțional în 2022, când echipa s-a consolidat prin cooptarea unor avocați de elită și a obținut victorii răsunătoare pentru clienți, care i-au adus și un important premiu european | Octavian Popescu, Managing Partner: Suntem pregătiți să răspundem tuturor oportunităților și provocărilor. Investiția în oameni este și va rămâne primul nostru obiectiv
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...