ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

PwC România a asistat acționarii brokerului de credite Kiwi Finance, Oresa Ventures și Anca Bidian, în vânzarea către grupul OLX

10 Decembrie 2020   |   BizLawyer

Experții PwC au oferit asistență financiară specializată la tranzacții în toate etapele, până la finalizarea acesteia.

 
 
O echipă de specialiști în tranzacții ai PwC România a asistat acționarii brokerului de credite Kiwi Finance, fondul de investiții Oresa Ventures și Anca Bidian, în tranzacția prin care aceștia au vândut societatea către grupul OLX.

”Societățile cu potențial mare de dezvoltare vor fi întotdeauna susținute și vor găsi parteneri care să le sprijine dezvoltarea și să creeze valoare pentru acționari. Această tranzacție de succes arată convergența serviciilor financiare cu zona digitală, OLX Group fiind cel mai potrivit partener, care va contribui și mai mult la dezvoltarea Kiwi Finance ca un integrator de soluții financiare”, a declarat George Ureche, M&A Leader PwC România.

Experții PwC au oferit asistență financiară specializată la tranzacții în toate etapele, până la finalizarea acesteia.


“Suntem încântați de colaborarea cu PwC în această tranzacție. Apreciem profesionalismul și dedicația echipei PwC și modul în care am reușit împreună să coordonăm cu succes un proces competitiv care a condus la găsirea unui cumpărător bun, un grup în care echipa și businessul Kiwi se pot dezvolta accelerat”, a spus Cornel Marian, Partener Oresa Ventures.

Echipa PwC a fost formată din George Ureche, M&A Leader,  Marina Pavel, Manager, și Marius Brinceanu, Consultant Senior.

”Interesul foarte mare al investitorilor şi valoarea tranzacției confirmă valoarea intrinsecă a companiei, dar reflectă și modul de materializare a sinergiilor post tranzacție și de potențare a planurilor de dezvoltare”, a spus Marina Pavel, Manager PwC România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4664 / 7947
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat proprietarii Expo Market Doraly în vânzarea integrală a parcului comercial către dezvoltatorul imobiliar WDP
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihai Rotaru, Deputy legal director – head of legal consultancy department - Banca Transilvania: ”În zilele noastre nu prea mai există domenii în care să poți crește un business ignorând latura juridică a afacerii. La modul general, cred că vom vedea din ce în ce mai mulți juriști în ipostaze diferite decât cele uzuale, de tehnicieni ai dreptului, în postura de antreprenori și fondatori în business-uri diverse, în echipe de design thinking, în echipe de dezvoltare produse și aplicații IT și, de ce nu, chiar cumulând toate aceste calități”
MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...