ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Statul a încasat în decembrie 15,2 milioane de euro din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

12 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Anul trecut, statul a încasat circa 195 de milioane de euro, aici intrând şi sumele din sectorul aviaţiei.

 
 
Statul a încasat în decembrie peste 15,2 milioane de euro în urma comercializării, pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene (UE), a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare, potrivit unui document publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Conform sursei citate, au fost comercializate 2,09 milioane de certificate aferente instalaţiilor staţionare, în valoare de peste 15,25 milioane de euro.

Anul trecut, statul a încasat circa 195 de milioane de euro, aici intrând şi sumele din sectorul aviaţiei.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU Emission Trading Scheme - EU ETS) s-a aplicat în prima fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007, iar a doua fază a schemei se desfăşoară în perioada 2008 - 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto.


România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră de la data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007).

Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de opt ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2020.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9759 / 37799
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR, alături de Integral Venture Partners la prima investiție în România, prin care intră în acționariatul Medima Health. A 19-a tranzacție semnată și asistată anul acesta de firma de avocați
Reff & Asociații | Deloitte Legal obține o nouă soluție favorabilă contribuabilului în fața Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul MFP. Avocații au reușit să anuleze o decizie de impunere emisă de organele fiscale fără respectarea principiilor de efectuare a inspecției fiscale
Wolf Theiss a asistat asociații Dacia Plant în procesul de vânzare a pachetului majoritar către Ceres Pharma. Călin Ioan Ianța, fondator Dacia Plant: Procesul de negociere s-a dovedit a fi mai complicat decât ne-am imaginat inițial. Ileana Glodeanu și echipa sa ne-au ajutat să rezolvăm toate impedimentele și să găsim soluții la aspectele complexe și provocatoare
PwC România și D&B David și Baias au asistat compania de software DataArt în achiziția firmei locale Lola Tech Cluj-Napoca
Filip & Company a asistat Amber Studio la obținerea unei finanțări în valoare de 20 de milioane de dolari
EXCLUSIV Dispute-Resolution.Center | Statul caută avocați pentru un arbitraj ICC după ce OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom, cu pretenții de 31 mil. €. Zamfirescu Racoți Vasile & Partners a obținut victoria, de partea statului fiind Toader și Asociații și Leaua, Damcali Deaconu Păunescu – LDDP
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for an Associate (Litigation team)
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordinul procedural nr. 1 (Powered by ZRVP)
Filip & Company asistă acționarii principali ai Promateris în vânzarea a 24 % din acțiuni către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de partenerul Alexandru Bîrsan
Employment | Tendințe și provocări, analizate de avocații Wolf Theiss: Piaţa e orientată spre prevenţie, spre conservare, companiile se străduiesc să îşi conserve şi motiveze resursele umane cheie, să reducă unele costuri şi aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile. Deşi există interes pentru restructurări şi reorganizări, în acelaşi timp pare că business-urile sunt interesate de retenţia şi motivarea personalului
Exclusiv - Finanțele plătesc anul acesta peste 10 milioane de lei avocaților care blochează, în mai multe jurisdicții, încercările fraților Micula de a executa statul român. Ce firme de avocați au fost angajate și ce onorarii primește fiecare
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Administrarea probelor în arbitraj (Powered by ZRVP)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...