ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UniCredit acordă fermierilor și întreprinzătorilor din mediul rural din România credite în baza acordului semnat cu Fondul European pentru Investiții

28 Februarie 2019   |   BizLawyer

Concret, prin acest Program se acordă atât garanție, cât și finanțare pentru 50% din valoarea facilităților de credit.

 
 
UniCredit Bank demarează acordarea de facilităţi în baza acordului semnat cu Fondul European de Investiții (FEI), prin Programul Fund of Funds, un program cu fonduri atrase din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) care are ca obiectiv facilitarea accesului la finanțare pentru fermierii și întreprinderile care activează în mediul rural, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și implementat în România prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

“Acest acord este o veste bună pentru fermierii și întreprinzătorii din mediul rural din toate categoriile - microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii sau întreprinderi mari -, pe care vrem să îi susținem în demersul de creştere, de creare de noi locuri de muncă şi a unui model de afaceri sustenabil. Astfel, UniCredit își reiterează angajamentul față de sectorul agricol și de economia generată de mediul rural, privind cu interes inclusiv către tinerii fermieri, micro-ferme sau fermele localizate în zone muntoase. Fără doar şi poate, acest acord poate reprezenta un element de susţinere important pentru acei fermieri care, în funcţie de mediul de afaceri sau de industria în care activează, nu dispun întotdeauna de garanţiile solicitate de bănci prin politicile de creditare. O componentă importantă o constituie reducerea de preţ de care beneficiază, dobânda și comisioanele fiind 0 pentru 50% din credit, precum și comisionul de garantare 0 perceput de FEI”, a declarat Septimiu Postelnicu, Vicepreședinte Executiv al Diviziei de Retail UniCredit Bank.


Concret, prin acest Program se acordă atât garanție, cât și finanțare pentru 50% din valoarea facilităților de credit. Un plus important de care beneficiază clienții îl reprezintă costul redus la jumătate față de o ofertă standard – prin reducerea la 0 a ratei dobânzii și a comisioanelor pentru cota finanțată/ garantată din fonduri europene (50%), precum și prin comisionul 0 al garanției.

Programul Fund of Funds FEADR oferă clienților UniCredit (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi mari) o garanție cu finanțare de 50% din fiecare facilitate de maxim 1 milion de euro (credite de investiții) și maxim 300.000 euro (cheltuieli curente), cu maturități de până la 10 ani, având comision de garantare 0.

Se pot finanța cheltuieli care sunt eligibile pentru 5 sub-măsuri din Programul Național pentru Dezvoltare Rurală: sM 4.1 – Investiții în exploatații agricole, sM 4.1a – Investiții în exploatații pomicole, sM 4.2 – Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole, sM 4.2a – Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol, sM 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole. De asemenea, pot fi finanțate cheltuieli pentru beneficiarii contractelor de finanțare semnate cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care pot primi credite pentru contribuția proprie la cheltuielile eligibile în vederea implementării proiectelor.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7670 / 7913
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...