LEAUA & ASOCIATII
Contact:
Mobil: +40 728 109 570
E-mail: mihaela.maravela@leaua.ro
Activitate profesională:
Mihaela Maravela este specializată în domeniul proprietății intelectuale, oferind consultanță și reprezentare în probleme privind drepturilor conferite de marcă, dreptul de autor sau exploatarea unor invenții. În prezent, este inclusă de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI/WIPO) pe lista de arbitri – neutrals (panelists) pentru litigiile privind protecția mărcii față de înregistrările de nume de domeniu de internet, calitate în care a soluționat numeroase dispute. A realizat mai multe prezentări în conferințe internaționale privind dreptul proprietății intelectuale, fiind de asemenea autoarea mai multor articole științifice în domeniu.
Are o experiență semnificativă în litigii arbitrale în fața ICC Paris și Centrului International pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID/CIRDI), în probleme de drept comercial, drepturi reale, drept societar și protecția investitorilor străini.
Este specializată și în domeniul finanțărilor internaționale, împrumuturilor sindicalizate, facilităților de finanțare de tip revolving, sau al finațărilor interne, cu garanții aferente.
În domeniul dreptului consumatorilor, este corespondent național pentru România la Proiectul Compendium al Legislatiei Consumatorului coordonat de Institutul European de Studii Juridice, Universitatea Osnabruck, în baza unui grant oferit de Uniunea Europeană.
Vorbeşte fluent limba engleză și are cunoștințe de limbă germană și franceză.
Educaţie:
- Licenţiată în drept - Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept
- Studii postuniversitare, Drept privat - Facultatea de Drept, Universitatea București
- Educație legală continuă în domeniul dreptului proprietății intelectuale și al arbitrajului participare anuală la conferințe și întâlniri de lucru ale arbitrilor la WIPO
- Pregătire juridică continuă în domeniul proprietății intelectuale, finanțărilor, arbitrajului prin participarea la numeroase conferințe, cursuri, seminarii atât în România cât și în afara țării (Geneva, Moscova)
Experienţă profesională relevantă (selecţie):
- Consultanță și reprezentare unor companii multinaționale importante din domeniul industriei farmaceutice în litigii decurgând din încălcarea drepturilor acestora la marcă.
- Consultanță și reprezentare în fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci unei importante societăți dezvoltatoare a uneia dintre cele mai mari rețele de franciză din Australia în vederea obținerii înregistrării mărcii sale în România.
- Consultanță unei mari societăți germane distribuitoare de produse farmaceutice cu privire la condiții pentru efectuarea de importuri de produse farmaceutice.
- Membră a echipei de avocați care asigură apărarea Statului român într-un litigiu de arbitraj privind investițiile străine aflat pe rolul ICSID/CIRDI.
- Membră a echipei de avocați care a asigurat apărarea unor investitori străini importanți într-un litigiu de arbitraj ce a decurs din privatizarea unui combinat siderurgic național, obținând câștigarea disputei aflate pe rolul Curții de Arbitraj de la Paris.
- Asistență juridică acordată unei societăți naționale importante din domeniul comerțului exterior în legătură cu litigiile izvorâte din dobândirea calității de acționari precum și litigii izvorâte din vânzarea unei părți dintr-un imobil turn cu destinație de clădire de birouri situat în centrul Bucureștiului.
- Asistență acordată unei importante bănci internaționale în ceeea ce privește acordarea unor diverse tipuri de finanțări unei societăți naționale, cel mai mare producător de aluminiu și aliaje de bază din România.
- Asistență juridică generală, inclusiv pe aspecte complexe societare, de dreptul muncii, de recuperare creanțe privind clauze abuzive unei importante instituții financiare nebancare naționale.
- Asistență juridică pentru vânzătorul pachetului majoritar de acțiuni deținute la o societate care desfășoară activitate în domeniul producției de electricitate din surse regenerabile de energie în vederea dezvoltării acestei activități precum și a accesării de fonduri necesare de la Uniunea Europeană.
CELE MAI COMENTATE
VIZUALIZATE
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









