DLA PIPER DINU SCA
Country Managing Partner pentru România şi Partener DLA Piper International LLP
Marian Dinu este expert în probleme de drept societar, recunoscut ca atare de anuarele juridice, de comunitatea de afaceri și de colegii săi. Ediţia 2015 a Chambers and Partners îl plasează pe Marian în Banda 1 a secţiunii M&A şi îl numeşte "un lider cu adevărat remarcabil", iar ediţia 2014 îl descrie drept un avocat "foarte rapid şi creativ", care "ştie de ce are nevoie un client internaţional şi ce presupune o tranzacţie internaţională".
Marian este specializat în fuziuni și achiziții, finanțări prin intermediul piețelor de capital, concurență și antitrust, asistând clienți din domenii precum petrol şi gaze, energie regenerabilă, servicii medicale, IT sau telecomunicații.
În aproape două decenii de experiență ca avocat în domeniul dreptului societar, Marian a participat la numeroase tranzacții imporante pentru modernizarea economică a României, inclusiv privatizările Petrom şi Romtelecom.
Tranzacţii recente
Printre tranzacţiile sale recente se numără asistenţa în vânzarea participaţiei majoritare din Congaz de către OMV Petrom şi E.On către GDF Suez precum și o întreagă serie de tranzacții ale grupului Naspers în România, inclusiv achizițiile eMag, GeCAD ePayment și tocmai.ro, precum și preluarea de către eMAG a AGITO sp. z o.o. (retailer-ul online din Polonia al grupului Naspers care operează www.agito.pl) şi a Allegro Group HU kft (societatea din grupul Naspers care operează în Ungaria marketplace-ul www.vatera.hu). În domeniul serviciilor medicale, Marian a asistat grupul Diaverum într-o serie de achiziţii care l-a propulsat pe unul din primele locuri pe piaţa de dializă din România.
Studii
Vienna University of Economics - Master în Administrația Afacerilor (MBA), 2008
Northwestern University School of Law, Chicago, Illinois, SUA - Master of Laws (LL.M.) mențiunea with Honours, 1998
Universitatea București, Facultatea de Drept - Licență în drept, 1996
Barouri
New York Bar
Baroul București și Uniunea Națională a Barourilor din România
Limbi străine
Engleză
Franceză
CELE MAI COMENTATE
VIZUALIZATE
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









