ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Aventurile unui expat in Romania: Daniele Iacona, avocatul din sudul Italiei venit cu o bursa de trei luni, n-a mai plecat. “Romania este o tara frumoasa, pentru moment simt ca locul meu este aici”

11 Februarie 2015   |   Stefania Enache

Astazi isi petrece cea mai mare parte din timp in Romania, coordonand Italian Desk-ul din cadrul Schoenherr, dar activeaza si pe alte piete datorita tranzactiilor in care este implicat in calitate de consultant.

 
 
Cand a pasit prima pentru prima data in Romania, in ianuarie 2007, lui Daniele Iacona nu i-a trecut nicio secunda prin minte ca aici isi va construi o cariera de succes. Primise o bursa de trei luni din partea Uniunii Europene si nu a refuzat oportunitatea de a urma un program de training intr-o tara pe care nu o cunoastea. Nu era la prima experienta internationala si s-a gandit ca in aceste luni isi va ocupa timpul cu descoperirea unor lucruri noi, dupa care se va intoarce in Italia.Destinul avea insa alte planuri cu el.

In timp ce studia, i s-a oferit  posibilitatea unei colaborari si asa a ajuns sa lucreze pentru o mare firma de avocatura activa pe piata din Romania. “Am muncit si am studiat si in alte tari: Spania, Australia, Brazilia, dar in Romania  au curs ofertele de colaborare si am ajuns sa leg anumite relatii de munca.  Intre timp am invatat limba si am simtit ca pentru moment locul meu este aici”, marturiseste Daniele.


Doua intrebari, un singur raspuns: oamenii

La prima vedere, Bucurestiul nu i s-a parut un oras prea primitor. Isi aminteste ca locuia in zona Piata Unirii, unde strazile nu erau bine luminate pe timp de noapte. De asemenea, se plimba prin zona Lipscani, fiind fascinat de parfumul  cladirilor vechi, dar nu se simtea in siguranta. A fost insa uimit cand a descoperit si o alta fata a Romaniei. “Cand am iesit pentru prima data din Bucuresti  si am parcurs drumul catre Brasov si Sibiu am fost ‘izbit’ de o alta imagine a acestei tari, imagine care m-a impresionat foarte mult”, povesteste avocatul.

Intrebat ce ii place si ce nu ii place in Romania, Daniele Iacona are un singur raspuns in ambele cazuri: oamenii. “Am cunoscut  oameni extraordinari, care reprezinta o Romanie moderna, care vor sa invete, sa calatoreasca, sa descopere lucruri noi, sa se confrunte cu alte culturi. Dar am cunoscut si oameni  care merg exact impotriva valorilor mentionate mai sus si care  nu permit ca Romania  sa inregistreze o crestere sistematica. Sunt de parere ca factorii politici  din aceasta tara  ar trebui sa acorde mai multa atentie educatiei, pentru ca educatia inseamna progres”, spune avocatul.

“Daca existau si autostrazi, era perfect”

In anii petrecuti la noi in tara, Daniele Iacona a ajuns sa iubeasca o parte din locurile vizitate.Nu i-a fost greu deloc sa se adapteze la modul de trai de la noi. “Am crescut in sudul Italiei, intre Sicilia si Calabria. Am studiat la Universitatea din Bologna. Ca mod de trai nu am avut nicio problema in Romania. Suntem foarte asemanatori cand vine vorba despre distractie sau mancare”, explica Iacona.

Putinul timp liber pe care il  are si-l petrece , in sezonul rece, pe Valea Prahovei sau in zona Curtea de Arges. Vara ii place sa mearga in Vama Veche sau in Delta Dunarii. Are locuri preferate si in Bucuresti. Merge in Parcul Herastrau pentru a se plimba sau pentru a face sport. Se duce foarte des la teatru sau sta la discutii cu prietenii “ la o cafea” in Centrul Vechi al Capitalei. Daca nu poate iesi, isi cheama amicii acasa. De altfel, a reusit prin povestile sale despre Romania sa convinga foarte multe dintre cunostintele sale din Italia sa ne viziteze tara.

Avocatul nu se fereste sa ne arate si partea mai putin placuta a Romaniei. “Tara in sine este foarte frumoasa. Aveti traditii care ar trebui promovate, locuri incantatoare. Daca existau si autostrazi, era perfect”, subliniaza Daniele.

“Clasa politica nu este de nivel european”

Cu obiectivitatea strainului care analizeaza lucrurile cu detasare, Daniele Iacona isi permite sa ne arate si de unde izvorasc multe dintre problemele Romaniei. “Cred ca zona politica nu este de nivel european. Pentru a evolua tara are nevoie de un sistem politic serios, care pune pe primul loc interesul oamenilor si nu interesul personal. Sper sa apara si in Romania o clasa politica  mai tanara, care sa puna accent pe educatie, cultura si turism”, puncteaza avocatul.

Iacona spune despre piata avocaturii din Romania  ca este tanara in comparatie cu alte tari din Europa de Vest, dar globalizarea si  deschiderea multor specialisti din domeniu au permis, in ultimii zece ani, o crestere dinamica si o pregatire profesionala continua. “Din pacate, ultimele reglementari ale profesiei de avocat ma fac sa spun ca s-a luat o decizie care va opri directia buna catre care se indrepta piata. Din punctul meu de vedere, toti avocatii din Romania au de pierdut acum”, precizeaza profesionistul.

Povestea lui Daniele Iacona ne arata cat de  usor se adapteaza un strain in Romania. De asemenea, ne ofera o lectie. A venit in tara noastra imediat dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Atunci s-a gandit ca Bucurestiul este doar un loc de tranzit in cariera sa profesionala. A ajuns sa traiasca in orasul care initial ii dadea senzatia ca nu este in siguranta si a simtit astfel direct schimbarile care au intervenit prin aderarea noastra la spatiul comunitar. Nu s-a rupt insa niciodata de radacinile sale, in timpul verii vizitandu-si foarte des familia. Intrebat daca este decis sa se stabileasca la noi in tara, avocatul spune ca viata este asa de imprevizibila incat nu stie ce-i rezerva ziua de maine.



Avocatura, o profesie cu traditie in familie


Daniele Iacona detine o carte de vizita profesionala impresionanta. Inainte de a lucra in Romania a activat in Spania, Brazilia si Australia.

 Nu si-a ales intamplator o  cariera in Drept. In familia sa exista o traditie legata de aceasta meserie. Daniele povesteste insa ca nu acesta a fost principalul motiv pentru care a studiat Dreptul. Inainte de a alege o facultate, tanarul avea bine intiparita in minte ideea ca trebuie sa ajunga in orasul Bologna. Prin urmare a decis sa-si faca studiile la universitatea din aceasta localitate.

Existand mai multi avocati in familie a optat si el pentru facultatea de drept. “Dar cand am inceput scoala, mi-a placut foarte mult si m-am convins ca am ales domeniul care mi se potriveste”. Si-a completat studiile  cu o serie de programe internationale de master. Astazi isi petrece cea mai mare parte din timp in Romania, coordonand Italian Desk din cadrul Schoenherr, dar activeaza si pe alte piete datorita tranzactiilor in care este implicat in calitate de consultant.


 
 

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player


 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 5
 

Ascunde Reclama
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Conferință internațională în domeniul arbitrajului la București: ”Innovation in Arbitration and M&A Disputes”
Voinescu Lawyers a încheiat o alianță cu Studio legale asociato Martinez & Novebaci din Milano. Casa de avocați a deschis și un birou la Paris
Țuca Zbârcea & Asociații, singura firmă locală din cele patru care concurează la titlul de ”Firma anului în România” în cadrul IFLR Europe Awards 2020. Anul trecut a fost ”cea mai inovatoare firmă de avocatură din România”
România a câștigat arbitrajul în care italienii de la FIN.CO.GE.RO cereau despăgubiri de 327 mil. €. Ce facturi a plătit statul pentru apărare în acest dosar și ce firme de avocați sărbătoresc victoria
RTPR Allen & Overy, avocații vânzătorilor Sano Vita. Cornel Soare, unul dintre fondatori și CEO al Sano Vita: Am apreciat profesionalismul echipei RTPR conduse de Alina Stăvaru pentru modul în care ne-a ghidat prin labirintul tuturor complexităților juridice
Ce punctaje au obținut firmele selectate de Ministerul Finanțelor pentru derularea Programului MTN | Pelinari și Pelinari, în asociere cu Cleary Gottlieb, s-a clasat pe prima poziție. Pe lista finaliștilor sunt și asocierile din care fac parte Filip & Company și Volciuc-Ionescu
Dr. Sabin Taclit, Legal Manager în cadrul NextGen Communications: Strategia departamentelor juridice va rămâne aceeași și în anul 2020: prevenire și inovație. Va fi un an dedicat mai mult consultanței juridice și mai puțin activității litigioase
MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman primește două premii din partea Client Choice by Lexology - 2020. Alte 4 firme locale primesc câte o distincție
LegiTeam: ZRVP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Avocații Radu și Asociații SPRL obțin o nouă confirmare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție a momentului de la care curge termenul de prescripție în materie fiscală
Printre cele mai interesante proiecte ale avocaților de IP de la TZA a fost mandatul legat de anularea unui brevet de invenție acordat în domeniul metalurgiei, în care s-a obținut respingerea unei cereri de despăgubiri în valoare de peste 100 mil. usd. Echipa acordă asistenţă juridică în tranzacţii mari de tip „private equity” şi în alte preluări comerciale complexe
Asistența acordată UiPath, printre proiectele de o mare complexitate ale echipei de IP de la Filip & Company. Monica Stătescu (Counsel): Ne așteptăm ca zona IT să fie extrem de activă și anul acesta. Apar din ce în ce mai multe start-up-uri în domeniul dezvoltării de software, iar firmele cu renume investesc în dezvoltarea de noi tehnologii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...