ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum a ajuns Smaranda Miron, o ieșeancă ce se visa corespondent de razboi, sa lucreze in arbitraje internationale, in echipa Freshfields

11 Februarie 2015   |   Stefania Enache

Desi multi s-ar gandi poate ca intr-o asemenea firma, echipele stau cu zilele inchise in birouri pentru a solutiona diferite cazuri, realitatea este alta.

Smaranda Miron, Associate la Freshfields Bruckhaus Deringer

 
 
Multi dintre tinerii crescuti pe bancile  facultatilor din Romania ajung  sa faca performanta in strainatate, acolo unde sistemul reuseste sa le puna in valoare calitatile. Este si cazul Smarandei Miron, o absolventa a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, care lucreaza astazi pentru Freshfields, in  Departamentul Litigii si Arbitraj. . .

Cu modestie, Smaranda povesteste ca in timpul facultatii nu a fost o studenta de nota 10. A avut insa inspiratia  de a alege sa-si faca  masterul la o institutie de invatamant  din Germania, iar acest pas a adus-o intr-un sistem  educational  mult mai riguros decat cel din Romania. “Pentru mine a functionat mai bine sistemul de invatamant din Germania, mi-a insuflat o disciplina a studiului pe care nu am avut-o in Romania. Acasa am avut rezultate medii in facultate. Cred ca intr-un an in Germania am petrecut mai multe ore studiind decat in patru ani de facultate – nu este vina sistemului din Romania, doar ca eu am fost mult mai motivata in Germania decat in Romania. Se poate invata foarte bine si in Romania, am exemplele colegilor mei care au acum cariere de succes in avocatura sau in magistratura. In Romania nu am reusit sa privesc studiul ca parte dintr-un context mai larg, invatam pur si simplu pentru examene. Imi amintesc insa de primul examen din Germania, introducere in dreptul european. Imi era atat de frica, era probabil si frustrarea ca vin din Romania, rezultatele medii din facultate, spaima de un examen intr-o limba straina. Am invatat atat de mult incat dupa examen m-am imbolnavit. Am avut febra cateva zile. Am luat insa cea mai mare nota – a fost imboldul de care aveam nevoie pentru a merge mai departe, am inteles ca pot, pe mine ma motiveaza mai mult succesul decat esecul. Orele in Germania au fost mult mai interactive decat cele din Romania. E mult mai interesant, insa trebuie sa fii mereu pregatit.  De asemenea, in Germania nu mi-a fost niciodata frica sa contrazic un profesor. In Romania nu este intotdeauna o idee buna…”, explica Smaranda Miron.


Omul potrivit, la locul potrivit

Povestea acestei tinere  vine sa confirme  faptul ca  in cariera este foarte important  sa profiti de orice sansa  care ti se iveste in cale. Iar Smaranda a facut acest lucru, reusind  sa-si creioneze un parcurs profesional  la care in timpul studentiei nici macar nu a visat.

In momentul  in care a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi  a decis ca este mai bine sa merga in Germania pentru a urma cursurile unui program de master. La plecare si-a propus sa revina acasa  dupa terminarea studiilor  si sa-si caute un job  la una dintre marile firme de avocatura din Bucuresti.

Viata avea insa sa-i reserve un alt drum. ”Eram foarte hotarata sa ma intorc in Romania dupa finalizarea studiilor si speram ca un master afara, in Drept european, ma va ajuta sa obtin un loc de munca la una dintre firmele mari de avocatura din Bucuresti. Asa am ajuns la Europa Institut in Saarbruecken, unde am urmat masterul Integrare Europeana, specializarea Drept economic european. In timpul studiului, am participat la un seminar pe ajutor de stat organizat de biroul Freshfields din Frankfurt. O doamna avocat ne-a spus ca daca dorim sa lucram pentru cateva luni, pe timpul verii, sa ii trimitem CV-urile. Am trimis CV-ul si am avut marele noroc sa fiu chemata la un interviu. O saptamana mai tarziu incepeam lucrul in Departamentul de Litigii si Arbitraj. Initial, am facut un internship de trei luni. Apoi, am tot prelungit colaborarea. In timp, au crescut responsabilitatile. Am apreciat intotdeauna la cei de aici faptul ca asculta cu aceeasi atentie ce au de spus si stagiarii, si partenerii. Fiecare primeste sansa de a lucra chestiuni mai complexe decat fisa postului, de a se dezvolta si de a invata. In 2013, dupa aproape doi ani si jumatate de lucru la Freshfields, am obtinut o colaborare cu DG Internal Market, unde am lucrat sase luni in Directoratul Achizitii Publice. In august 2013 m-am intors la Freshfields in acelasi departament, Litigii si Arbitraj, unde am lucrat inainte”, spune Smaranda. Acum isi desfasoara  activitatea intr-o zona a avocaturii extrem de ofertanta: arbitrajul international, fiind implicata in cazuri de arbitraj comercial, arbitraj de investitii si arbitraj sportiv.

Cum se lucreaza la Freshfields


Tanara ne-a vorbit  despre modul de lucru din cadrul Freshfields. Desi multi s-ar gandi poate ca intr-o asemenea firma, echipele stau cu zilele inchise in birouri pentru a solutiona diferite cazuri, realitatea este alta. “Exista diferente mari intre zilele de munca la Freshfields, de exemplu intre o zi de munca petrecuta in mare parte in biblioteca si alta petrecuta la o audiere. La fel, in functie de prioritati si termene, difera mult si numarul orelor de munca dintr-o zi. Acesta este cred unul dintre marele avantaje de a lucra in arbitraj international – niciun caz nu este identic cu celalalt, nicio zi nu este la fel cu celelalte si nu te poti plictisi.  Apreciez foarte mult posibilitatea programului flexibil – daca lucrezi tarziu intr-o seara, nu se asteapta nimeni sa fii in birou la ora 9, a doua zi dimineata”, puncteaza Smaranda.  

Am intrebat-o care a fost  cel mai important caz la care a lucrat pana acum. Fara sa se gandeasca prea mult mi-a raspuns ca este vorba  despre un caz pro bono. A reprezentat un detinut condamnat la moarte in Statele Unite  si alaturi de colegii sai a reusit sa castige procesul.

Nu pot descrie ce am simtit cand am castigat. Colegii mei erau obisnuiti sa castige cazuri importante, sumele in disputa se ridica de multe ori la sute de milioane de euro, aceasta a fost insa o experienta de neuitat pentru toti. Am simtit cea mai mare reusita din cariera de pana atunci. Primul lucru pe care l-am facut dupa aflarea deciziei, a fost sa ii sun pe bunici si sa le spun ca pot fi mandri de mine. Un om condamnat la moarte urma sa traiasca”, afirma tanara.

S-a visat corespondent de razboi

Desi astazi activeaza cu succes in avocatura, in timpul liceului isi dorea sa fie ziarist. Chiar a cochetat o vreme cu presa (postul de televiziune Tele M, n.r.), dar in cele din urma a renuntat. “Presa a fost marea mea ambitie pe perioada liceului – ma vedeam facand parte din echipe de investigatii, facand descoperiri care sa tina prima pagina, transmitand live din Afganistan sau Irak. Din pacate, pentru mine, visul acesta a fost mult prea indraznet. Lucrul in presa a fost altfel de cum se vede din fata ecranului si de cum mi-am imaginat eu. Am renuntat, dar ramane o perioada in care am invatat mult si m-am format ca persoana. Au ramas cateva prietenii de care sunt onorata si amintirile de la filmari si din redactie. A ramas, desigur si extraordinara lectie de comunicare pe care am invatat-o in acea perioada. Ca avocat, este esential sa adresezi intrebarea potrivita, la momentul potrivit si in cuvintele potrivite. Am invatat cat de important este sa-i vorbesti fiecarui om in functie de pregatirea si mediul din care provine acesta. Imi amintesc de o zi in care am facut trei materiale: unul cu taranii dintr-un sat de langa Iasi si problema sobelor care emanau monoxid de carbon, o conferinta de presa cu ministrul economiei de atunci si o lansare de carte la Centrul Cultural German”, povesteste Smaranda.

Nimeni nu stia unde este Iasiul pe harta


Nu i-a fost usor  atunci cand si-a inceput  cariera. Se poate spune chiar ca multi nici nu-i dadeau mari sanse de reusita, mai ales ca venea de la universitate  de care nu se prea aflase in strainatate.Nu aveau prea mari asteptari de la ea si de aceea nici nu o presau. “Nu am simtit presiune, cred ca presiune simti atunci cand vii de la Harvard si toti se asteapta sa muti muntii. La mine a fost invers, nimeni dintre colegii mei nu auzise de universitatea la care studiasem sau de orasul Iasi cand am inceput lucrul. Pe de o parte, a fost un mare avantaj: cand asteptarile sunt mici, e usor sa le indeplinesti si chiar sa le depasesti uneori.   De multe ori a fost insa frustrare: voiam sa stiu mai mult, sa pot mai mult, sa fi avut mai multe realizari in CV. Am inteles insa destul de repede ca singura solutie este sa privesc doar inainte, sa ma apuc sa invat tot ce nu invatasem pana atunci. Am avut marele noroc  sa nimeresc intr-o echipa extraordinara, au multa rabdare cu mine si fiecare zi este o lectie”, precizeaza Smaranda.  

Este de parere ca tinerii romani care vor sa studieze in strainatate ar trebui sa faca pasul, pentru ca daca ai curaj drumul nu este chiar atat de greu. Pentru ea spune ca a fost simplu a avut colegi de pe aproape toate continentele, mai mult de 50 de nationalitati. “A fost o atmosfera foarte deschisa si foarte placuta. Nu m-am simtit niciodata discriminata, de catre profesori sau colegi, din cauza faptului ca sunt din Romania”.

Legat de sistemul de invatamant din tara noastra, crede ca pentru ea ar fi fost mult mai bine daca i se atragea atentia ca, odata studiile terminate, concurenta pentru un job este foarte mare. “Eu am nimerit pe o piata a muncii unde aplicantii vin din toate colturile lumii si sunt toti foarte, foarte bine pregatiti.  A fost un soc pentru mine si am inteles ca numai invatand zilnic si incercand in fiecare zi sa fii mai bun decat in ziua precedenta poti ramane competitiv. Poate ca un lucru ce ar trebui predat in scoala este o metodologie a invatatului - tinerii trebuie sa invete cum sa invete in primul rand.  Si cum sa invete pentru a ramane cu acele cunostinte cat mai mult timp si a le putea aplica in diverse situatii”, explica Smaranda.

Nu se vede prea curand revenind in tara, dar a dorit sa mentioneze ca are incredere ca tinerii din generatia sa vor reusi sa aduca Romania pe un drum bun.Inanite de a reveni acasa, vrea sa mai investe. “Momentan sunt inscrisa la un master la distanta la UCL in Londra in solutionarea diferendelor internationale, ma gandesc si la un doctorat.  Apoi, mai am atat de multe de invatat de la colegii mei de la Freshfields, incat nu ma vad revenind in viitorul apropiat.  Nu se stie insa niciodata…

Nu cred ca la experienta mea pot da sfaturi celorlalti, sunt inca in situatia in care am insami nevoie de sfaturi si indrumare.  Eu am avut noroc de oameni care au avut incredere in mine, fara sa se uite prea mult in CV. Am norocul unor mentori adevarati, care imi repeta ca pot mai mult decat cred, iar asta conteaza enorm – sa fii intr-o echipa care te ridica. Am compensat lipsa unei universitati cu prestigiu prin foarte multe ore de munca.  Consider ca a meritat. Nu regret nici Craciunul petrecut lucrand la teza de masterat, nici Pastele petrecut in biblioteca firmei scriind articole, nici noptile tarzii petrecute la birou.  Departe de a fi un sfat, pot sa impartasesc cu tinerii ce se pregatesc pentru o cariera in Drept un motto pe care mi-l repet de fiecare data cand este greu (si este greu deseori): drumul spre ceea ce iti doresti exista, trebuie doar sa il gasesti”.

Smaranda Miron, Associate la Freshfields Bruckhaus Deringer

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 23 / 26
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Din vorbă-n vorbă cu Lavinia Aftodor, Senior Legal Counsel la BCR, singurul In-House Counsel desemnat Rising Star în România de către Euromoney. “Munca de in-house lawyer nu este rutinantă, sarea și piperul sunt prezente zi de zi. E o plăcere să îmi regăsesc vechi colegi de breaslă, din case de avocatură de prestigiu, cu care să fac echipă în cadrul unui proiect complex”
Firmele de avocați mai au doar câteva zile pentru a trimite oferte într-un contract de 690.000 € | MFP vrea să atragă anual de pe piețele externe 5-6 mld. €, până în 2022. Statul caută avocați pentru a “upgrada” programul MTN
Cum lucrează avocații de IP de la bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ. Activitatea intensă în 2019, cu numeroase elemente de inovație, prin soluții aplicate pentru protecția drepturilor clienților. Anul acesta va fi extinsă interconectarea domeniului IP cu domeniile TMT
act | Botezatu Estrade Partners face o primă rundă de promovări și recrutare sub noul brand. Mihaela Poșircă devine partener, alți avocați fac un pas înainte în carieră
CJUE: Confiscarea sumelor nedeclarate la frontiera României este contrară dreptului UE. Țuca Zbârcea & Asociații a sesizat Curtea europeană
Filip & Company a asistat BT Leasing în cadrul unei emisiuni de obligaţiuni de 40 de milioane euro
Popovici Nițu Stoica & Asociații are un nou Avocat Asociat. Irina Ivanciu, promovată pe poziția de partener de la 1 ianuarie
Gabriel Albu iese din asocierea cu Ovidiu Budușan după 12 ani de colaborare. Albu Legal, un nou jucător puternic în practica de ”business crime”
LegiTeam: ZRPV recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
PNSA și D&B David şi Baias, în tranzacția prin care Altex preia RTC Proffice Experience de la Oresa Ventures. Ce avocați au fost implicați în proiect
Schoenherr si Asociații, avocații OMV Petrom în preluarea rețelei Art Petrol. Partenerii Oana Constantinescu și Georgiana Bădescu, în prim plan
Cosmin Vasile, singurul avocat din România listat concomitent în ultimele clasamente Who’s Who Legal Arbitration și Who’s Who Legal Litigation
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...