ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sorin Mitel (Mitel & Asociații): Estimările noastre inițiale privind volumul de muncă în 2015 au fost depășite. Ne concentrăm pe consolidarea echipei și extindere, păstrând bunele practici pentru care clienții ne-au ales (VIDEO)

15 Iunie 2015   |   Georgian Stoica

* Interviu cu Sorin Mitel, Managing Partner Mitel & Asociații

 
 
  • BizLawyer TV
Volumul de munca estimat la inceputul anului de coordonatorii firmei Mitel & Asociatii a fost deja depasit, 2015 anuntandu-se mult mai efervescent decat fusese evaluat initial. In acest context extinderea devine un element necesar; daca anul trecut era mai mult o idee, o dorinta fireasca, extinderea este astazi un obiectiv foarte bine conturat, cu etape distincte, ce va fi indeplinit pas cu pas.

Avocatii au avut o buna acoperire in proiecte pe toate ariile de practica in care sunt specializati, respectiv fuziuni si achizitii, finantari, litigii, achizitii publice, proiecte finantate european, constructii si real-estate. “Volumul de activitate aflat permanent pe o curba ascedenta ne-a si determinat sa acceleram in privinta extinderii teritoriale si sa cautam continuu avocati bine pregatitati care sa se alature echipei de baza”, a declarat Sorin Mitel, Managing Partner Mitel & Asociații, intr-o discutie cu BizLawyer.


Mai multe informatii referitoare la extindere si cele mai importante proiecte ale firmei Mitel & Asociatii, in video-interviul acordardat de Sorin Mitel publicatiei noastre. 

BizLawyer: Domnule Mitel, in ultimul interviu acordat BizLawyer punctati, printre prioritatile anului 2015, consolidarea echipei, cresterea portofoliului de clienti si gestionarea corecta a procesului de extindere si crestere ce incepusera deja din toamna. Pe unde sunteti acum cu fiecare din aceste tinte strategice?


Sorin Mitel:
Procesul de consolidare a echipei este in grafic. In mod evident, acesta este un demers continuu, dar ceea ce ne-am propus pana acum am indeplinit si credem ca pana la sfarsitul anului ne vom atinge toate obiectivele. Cu privire la cresterea portofoliului de clienti, pot spune ca volumul de munca estimat la inceputul anului a fost deja depasit si vom avea un an mult mai bun decat cel la care ne-am asteptat. In acest context extinderea devine un element necesar; daca anul trecut era mai mult o idee, o dorinta fireasca, extinderea este astazi un obiectiv foarte bine conturat, cu etape distincte, pe care il vom indeplini pas cu pas.

Am ajuns aproape de jumatatea anului. Cum apreciati ca va fi 2015, dupa activitatea de pana acum? Ce tip de proiecte va tin ocupati, in ce arii de practica?

Asa cum am precizat ceva mai devreme, 2015 va fi un an foarte bun pentru Mitel & Asociatii, mult mai bun decat cel estimat de noi la inceputul anului. Avocatii au avut o buna acoperire in proiecte pe toate ariile de practica in care sunt specializati, respectiv fuziuni si achizitii, finantari, litigii, achizitii publice, proiecte finantate european, constructii si real-estate. Volumul de activitate aflat permanent pe o curba ascedenta ne-a si determinat sa acceleram in privinta extinderii teritoriale si sa cautam continuu avocati bine pregatitati care sa se alature echipei de baza. 

Pentru ca tot ati vorbit de extindere reamintesc cititorilor ca, anul trecut, spuneati ca exista un plan bine conturat pentru cateva birouri teritoriale. Pe lista erau orasele Timisoara, Brasov si  Iasi. Ati facut pasi in aceste directii? Cum vedeti dezvoltarea acestor birouri teritoriale, pe termen scurt si mediu?

Biroul de la Timisoara este deja operational si deserveste clientii din acea zona, bineinteles cu ajutorul avocatilor din biroul din Bucuresti. Urmeaza, ca prioritate, configurarea unui birou in Brasov, speram ca in curand sa facem pasi importanti si pentru aceasta locatie. Ar trebui spus ca aceasta extindere cu birouri teritoriale nu este un scop in sine, ci tine cont doar de solicitarile clientilor si volumul proiectelor din teritoriu. Noi vom arata flexibilitate si, in functie de cerintele clientilor, vom decide ce avem de facut; daca va fi nevoie de o structura mai complexa in orasele importante din tara o vom face, iar daca nevoile clientilor pot fi satisfacute la fel de bine din biroul de la Bucuresti, ne vom adapta.

Ce veti face daca veti avea un client care are nevoie de ajutor intr-un alt oras decat cele deja vizate pentru infiintarea unor birouri?

Nu va fi nicio problema, noi deja avem colaborari permanente cu avocati locali, in toate orasele mari din Romania, astfel incat putem in orice moment sa facem fata unei solicitari urgente. Evident, in cazul in care putem face din Bucuresti toate demersurile necesare intr-un proiect derulat in provincie, implicam echipele de aici si ne deplasam in zona de cate ori este nevoie, asa cum facem si astazi in mod curent.

Care sunt cele mai importante proiecte in care avocatii firmei au lucrat in ultimele luni?

As aminti, inainte de toate, cele doua proiecte din Sanatate despre care ati scris deja: unul dintre acestea a avut o componenta importanta de finantare, iar celalat a fost o achizitie, un proiect pur de M&A. Exista un alt proiect in derulare, pe care-l consider cel mai important la acest moment, aflat intr-o faza avansata de implementare, reprezentand o investitie greenfield in Romania, intr-un domeniu strategic. Speram ca in curand sa putem da mai multe detalii, odata ce el va fi finalizat.

Ati fost implicati in tranzactii multijurisdictie anul acesta? Care a fost cea mai interesanta tranzactie de acest tip in care echipa Mitel & Asociatii a fost implicata in 2015?

Continuam seria tranzactiilor multijurisdictie in care suntem implicati, fie colaborand cu alte societati de avocatura, fie chiar coordonandu-le, iar unul din aceste proiecte a aparut in BizLawyer. Avem clienti care fie au investit fie doresc sa investeasca, fie sunt interesati de proiecte cu  parteneri din zona Central -Est-Europeana si ii asistam in mod curent in astfel de proiecte.

Adica sunteti avocatii acestora in parcursul pe care il au in alte tari?

Exact. Si facem asta fie colaborand cu avocati locali, fie asitandu-i din Bucuresti pe problemele de drept international.

Ce arii de practica au asigurat in primele 5 luni din 2015 cel mai mare volum de activitate al firmei? Estimativ, ce procente din totalul activitatii au acoperit in această perioadă ariile de practica menționate?

Nu am facut calcule, dar cred ca achizitiile, fuziunile, investitiile, proiectele noi de investitii si litigiile asigura in mod majoritar veniturile firmei. Dincolo de acestea, celelalte domenii pe care le-am enuntat mai devreme asigura, evident, un procent important din venituri.

Fiecare firma are azi propria filosofie in structurarea onorariilor. Cam in ce procent din totalul proiectelor clientii au acceptat facturarea orara? Ce alternative folositi? Cum caracterizati piata onorariilor din avocatura?

Stim ca astazi este o presiune mare pe onorarii si incercam - cred ca si reusim  - sa-i facem fata. Majoritatea proiectelor noastre se deruleaza pe baza de onorarii orare, chiar daca in unele cazuri trebuie sa dam si bugete estimate, dar care, in functie de realitati, pot fi discutate cu clientii si corectate in functie de munca depusa de avocatii nostri. Exista, de asemenea, si unele proiecte in care lucram pe onorarii fixe, dar si pentru acele cazuri avem agreate mecanisme de corectie in cazul in care derularea acestora excede
intelegerea initiala.

Cati avocati are firma acum, dupa primul an si cati va propuneti sa aveti pana la sfarsitul acestui an? Ce tip de avocati aveti in vizor?

La momentul asta suntem 26 de avocati si ne propunem sa mai cooptam inca 2-3 oameni in echipa. As vrea sa subliniez faptul ca nu avem in vedere o crestere per se nu avem in vedere o crestere cantitativa, ci mai curand calitativa… Prin urmare, vom selecta cu mare grija oamenii pe care ii vrem alaturi.

La inceputul anului ati facut mai multe promovari in esalonul al doilea. Aveti in vedere, anul acesta poate, atragerea unui avocat in structura parteneriala? Cum s-ar face asta, din interior sau recrutat din afara?

Avem in vedere o astfel de cooptare, din interior, dar dupa ce toate conditiile vor fi indeplinite. In principal vrem sa ne asiguram ca impartasim aceeasi viziune asupra acestei profesii. Portile sunt deschise, acum si in viitor, insa acesta este elementul care conteaza cand discutam de o promovare la nivel de partener.

Prin ce anume considerati ca va diferențiați de celelalte firme de avocati care acorda consultanta de top pentru clienti sofisticati? Care sunt abilitatile speciale ale firmei? Care sunt ingredientele reputatiei de care se bucura Mitel & Asociatii?

De la un nivel in sus, toate firmele trebuie sa asigure servicii de calitate si sa fie eficiente, astfel incat sa indeplineasca asteptarile clientilor la cele mai inalte cote.  Ceea ce cred ca ceea ce este particular pentru noi, fara sa avem monopolul pentru asta, evident, este pasiunea cu care ne facem meseria. La asta se refera viziunea despre care vorbeam mai devreme cu privire la profesia de avocat. Pentru noi biroul nu este un rau necesar, nu este locul de pe urma caruia iti castigi existenta si de unde ai sa pleci, la un moment dat, in vacanta. Este mult mai mult decat atat: noua ne face placere sa lucram impreuna si sa rezolvam problemele clientilor si credem ca asta se vede in rezultatele noastre, in modul in care suntem apreciati de clienti si perceputi in piata.

In discutiile purtate cu alte firme de avocati, s-a conturat si ideea dezvoltarii prin absorbtia unor societati mai mici, nisate. Va ganditi la o extindere a competentelor firmei prin absorbtia unui astfel de jucator nisat pe o arie de practica ? Va ganditi la un best friend cu o firma internationala cu care colaborati de mai multa vreme?

Raspunsul este afirmativ pentru ambele situatii. Avem arii in care nu avem o practica relevanta si nici nu intentonam sa le acoperim direct in viitorul apropiat. Pentru ca nu ar fi eficient sa recrutezi oameni si sa incerci sa dezvolti, sa ridici o practica pe care nu o aveai, la un nivel bun, pe palierul de performanta ale celorlalte practici, in care avem o activitate intensa. Nu este ceva simplu. Prin urmare, da, in masura in care apar astfel de oportunitati, le vom analiza foarte serios si vom proceda in consecinta.
Cu privire la strangerea relatiilor cu firmele internationale cu care lucram, cred ca ce este important  sa implementam strategia pe care ne-am propus-o, astfel incat sa fim pregatiti la momentul in care o astfel de oportunite se va ivi. Cred ca momentul acela va veni cand vom vedea o crestere economica mai consistenta, ce va avea ca efect si o crestere a interesului pentru serviciile avocatiale in zona.
 
Care sunt cele mai importante linii strategice ale firmei in anul care urmeaza?

Continuam pe aceasi linie. Strategia noastra nu este una pe termen scurt, ci pe termen mediu; prin urmare vom continua sa implementam tot ceea ce ne-am propus si in urmatoarea perioada. Ramane important pentru noi sa gestionam bine cresterea si pe tot acest parcurs sa asiguram bunele practici care ne-au facut cunoscuti in piata si pentru care clientii nostri ne-au ales.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7970 / 11640
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...