ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Hidroelectrica: Blocarea proiectului Bumbeşti-Livezeni pune în pericol protecţia populaţiei

12 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

Preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a declarat că blocarea proiectului reprezintă un semnal foarte prost de nesiguranţă transmis investitorilor.

 
 
Blocarea proiectului privind amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Bumbeşti-Livezeni, după ce instanţa a admis plângerile unor organizaţii neguvernamentale de mediu, pune în pericol protecţia populaţiei şi emite un semnal de nesiguranţă către toţi investitorii din România, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica, remis vineri.

Comunicatul vine în urma întâlnirii de vineri, de la Târgu Jiu, dintre conducerea companiei şi mai mulţi oficiali locali cu Andrei Maioreanu, secretar de stat în Ministerul Energiei, pe tema "Obiectivul de investiţii Amenajarea hidroenergetică a Râului Jiu pe sectorul Bumbeşti-Livezeni Perspective de realizare şi dezvoltare".

Dezbaterea a avut ca scop găsirea unor soluţii concrete pentru punerea în siguranţă a lucrărilor la amenajarea hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul Bumbeşti-Livezeni.


Urgenţa discuţiilor vine pe fondul îngrijorării autorităţilor cu privire la riscurile majore create de sistarea proiectului Hidroelectrica, urmare a deciziei Curţii de Apel pronunţate în data de 14 decembrie 2017, prin care au fost anulate autorizaţiile de construcţie.

"Astfel, pentru protecţia populaţiei din zonele adiacente aval de proiect, pentru limitarea posibilelor distrugeri cauzate de viiturile caracteristice perioadelor de iarnă-primavară, evitarea inundării drumurilor naţionale, precum şi pentru punerea în conservare în condiţii de siguranţă a lucrărilor deja efectuate, autorităţile centrale şi locale, împreună cu consorţiul derulator al proiectului Hidroelectrica, cercetează căile de acţiune imediată şi prioritizarea acestora", potrivit comunicatului.

Identificarea şi efectuarea rapidă a lucrărilor de punere în siguranţă, în condiţiile respectării legii şi obţinerii autorizaţiilor necesare, sunt prioritate zero pentru Hidroelectrica, aceasta fiind singura soluţie până la comunicarea motivării instanţei, act ce ar permite societăţii stabilirea următorilor paşi pentru deblocarea proiectului AHE Bumbeşti-Livezeni, au mai spus oficialii companiei.

'Nu căutăm acum vinovaţi pentru blocarea proiectului, ci soluţii pentru punerea în siguranţă şi, ulterior, pentru punerea în funcţiune. Finalizarea investiţiilor hidroenergetice în derulare, de către Hidroelectrica - producător de energie din surse regenerabile de interes naţional - este o măsură asumată ferm prin Programul de Guvernare. La fel - creşterea gradului de valorificare a potenţialului hidroenergetic. Ministerul asigură întreg sprijinul pentru finalizarea lucrărilor de pe Jiu', a afirmat Andrei Maioreanu, secretar de stat în Ministerul Energiei, citat în comunicat.

La rândul său, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, a declarat că blocarea proiectului reprezintă un semnal foarte prost de nesiguranţă transmis investitorilor.

"Sunt surprins şi profund dezamăgit de blocarea proiectului prin decizia Curţii de Apel. Este un semnal foarte prost, de descurajare şi nesiguranţă, transmis tuturor investitorilor din România, nu doar celor din energie. Am atras atenţia în repetate rânduri asupra incoerenţelor legislative care afectează grav felul în care sunt realizate lucrările la obiectivele noastre. Din păcate, solicitările Hidroelectrica şi semnalul de alarmă pe care l-am tras au rămas fără ecou. Iată, suntem astăzi în faţa unei situaţii fără precedent: o investiţie pentru care s-au cheltuit 155,5 milioane de euro, foarte necesară sistemului, gata să fie pusă în funcţiune, intră în conservare cu perspectiva de a fi distrusă. Ne dorim sau nu să facem investiţii? Consider că a fost creat un precedent extrem de periculos. Cum să vorbim despre dezvoltare în condiţiile în care nu poţi să faci investiţii pentru că există oricând spectrul ca autorizaţii obţinute perfect legal să fie mai apoi anulate de instanţă", a subliniat Bogdan Badea.

El a adăugat că este neapărat nevoie de armonizare legislativă, de conlucrarea între toate autorităţile competente, în interes naţional. Normele şi normativele trebuie să fie simple şi uşor de înţeles pentru orice investitor.

"De asemenea, nu înţeleg ostilitatea organizaţiilor de mediu vizavi de investiţiile pe care le face Hidroelectrica. Construim scări de peşti în amenajări - un lucru recent pentru ţara noastră, şi în general suntem deschişi la tot ceea ce înseamnă exigenţe de mediu. Efectuăm lucrări de împădurire şi amenajare care fac ca obiectivele noastre să se integreze în ambient. Şi noi dorim o Românie curată, în armonie cu mediul. Mai mult, alături de beneficiile clare ale producerii de energie, oriunde a investit, Hidroelectrica a adus plus-valoare. Mă refer aici la crearea de noi habitate, la stimularea turismului, la dezvoltarea economică pe plan local, la ridicarea gradului de siguranţă în caz de calamităţi", a continuat Badea, citat în comunicat.

În cazul proiectului AHE Bumbeşti - Livezeni, Curtea de Apel Bucureşti a admis, pe 14 decembrie, recursul unor ONG-uri de mediu şi a anulat autorizaţiile de construire emise de consiliile judeţene din Hunedoara şi Gorj, decizia fiind definitivă.

Prin decizia instanţei, Sistemul Energetic Naţional va fi privat de un aport de 65 MW, mai spune Hidroelectrica.

"Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti poate face obiectul căilor extraordinare de atac (contestaţie în anulare, revizuire sau revizuire specială) însă, dat fiind că motivele pentru a promova o cale extraordinară de atac sunt precis identificate de Codul de Procedură Civilă, Hidroelectrica va putea face o analiză pertinentă a acestora numai după ce Curtea de Apel Bucureşti va comunica motivarea soluţiei de mai sus. Hidroelectrica va face toate demersurile legale necesare pentru reluarea lucrărilor în condiţiile legii şi punerea în funcţiune a obiectivelor din Defileul Jiului", se arată în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1867 / 12048
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Mușat & Asociații is looking for Data Protection specialist lawyers
LegiTeam - Alătura-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
In-House Legal - Cei mai puternici General Counsels din corporațiile locale, listați de Legal 500. Cine sunt cei 19 români din GC Powerlist: Central and Eastern Europe 2019
Munca avocaților ZRVP axați pe practica de Dreptul muncii s-a rafinat. Cătălin Micu, Partener: Farmecul sau provocarea fiecărui proiect constă nu în urmărirea unei proceduri de lucru, ci în identificarea acelor procese de “redesenare” a business-ului clientului care să conducă la atingerea țintelor
Ciprian Timofte, Managing Associate la Țuca Zbârcea & Asociații, premiat de Euromoney cu distincția Rising Star Romania: Am simţit vibraţia şi energia noii generaţii de avocaţi, deja adevăraţi lideri ai profesiei şi, fără îndoială, “tomorrow makers” pe zona asistenței juridice
Cum lucrează avocații KPMG Legal specializați în Dreptul Muncii | Cele mai multe mandate vin de la companii multinaționale, iar proiectele acoperă o gamă largă de procese de reorganizare a structurilor interne ale clienților. Asistență într-un proces complex de restructurare, cu peste 1000 de concedieri
Echipa de Concurență de la Suciu Popa a asistat un client din energie în legătură cu o plângere la Consiliul Concurenței, determinând modificarea legislației în domeniu. Cum lucrează avocații din această practică și în ce proiecte sunt implicați
The Rohatyn Group investește în Amethyst Radiotherapy și preia controlul rețelei care are două centre de tratare a cancerului în România | Stratulat Albulescu a asistat fondul american, TZA a acordat consultanță rețelei. Ce avocați au coordonat echipele
Victorie obținută de Niculeasa Law Firm într-un dosar ce privea o creanță fiscală de aproximativ 25 mil. € | O nouă perspectivă juridică asupra raportului dintre penal și fiscal
Reff & Asociații își extinde echipa dedicată serviciilor financiar-bancare prin recrutarea Patriciei Enache
Alexandru Olănescu, asistent universitar doctorand, Univ. „Nicolae Titulescu”: În ultimii aproape 30 de ani am observat o degradare din ce în ce mai accentuată în domeniul eduațional. Învățamântul ar trebui restructurat încă din primii ani de școală
Mandate multe și variate cu componentă de Dreptul mediului în activitatea avocaților Suciu Popa. Cleopatra Leahu, Partener: În ultimul an ne-am implicat în trei proiecte semnificative, nu numai din perspectiva valorii investițiilor de mediu pe care le implică, ci și a gradului ridicat de complexitate tehnică și juridică și a caracterului de noutate pentru piața din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...