ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iohannis: Avem o prolemă majoră cu Legile Justiţiei şi cu Codurile penale în România; soluţia e la noi

31 Ianuarie 2018   |   Ioana Duta

"Avem soluţii legislative care satisfac şi nevoile sistemului de acasă, dar care satisfac şi criteriile general valabile pe care le numim noi valorile europene".

 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că în România există "o problemă majoră" cu Legile Justiţiei şi cu Codurile penale, iar soluţia este în ţară, nu afară.

"Avem o problemă majoră cu Legile Justiţiei şi cu Codurile în România şi aceasta trebuie să o rezolvăm în România. Degeaba aşteptăm să vină cineva din afară să ne prezinte o soluţie. Soluţia este la noi", a spus Iohannis în conferinţa comună cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi comisarul european Corina Creţu.

El a arătat că "avem soluţii legislative care satisfac şi nevoile sistemului de acasă, dar care satisfac şi criteriile general valabile pe care le numim noi valorile europene".

"De aceea, mă implic foarte mult şi sunt optimist în ce priveşte parcursul final. Acum suntem într-o fază intermediară. Deja, a doua lege a fost trimisă înapoi de CCR pentru îmbunătăţiri, acest proces va mai dura o vreme, evident că aşteptarea mea este ca la final să avem legi care ţin cont de deciziile CCR şi vin să îmbunătăţească întregul cadru, dar pe de altă parte, legi care păstrează, garantează, întăresc independenţa justiţiei şi înlesnesc actul de justiţie în România şi pentru asta eu mă agit destul de mult. Se vede, nu se vede, este partea a doua. Aceste lucruri se ştiu şi aici, la Buxelles, şi nu pornesc de la premisa că modificarea acestor legi va duce automat la o complicare a procesului de phasing out pe MCV sau la complicarea dosarului Schengen, care oricum încă nu este lămurit", a spus şeful statului.


Iohannis a subliniat că, din capul locului, preşedintele Comisiei Europene şi Comisia au fost susţinut acceptarea României în spaţiul Schengen.

El s-a declarat îngrijorat de procedura legislativă referitoare la Legile Justiţiei, arătând că de aceea a vorbit în timpul acestui proces.

"La mine nu au ajuns. Când o să ajungă la mine, o să scriu o scrisoare CCR sau Parlamentului, aici sunt mai multe variante pe care le am", a conchis Iohannis.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1890 / 12179
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cei mai buni avocați de fuziuni și achiziții din România. Clasamentul Chambers Global 2020
MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman primește două premii din partea Client Choice by Lexology - 2020. Alte 4 firme locale primesc câte o distincție
LegiTeam: ZRVP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
Avocații Radu și Asociații SPRL obțin o nouă confirmare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție a momentului de la care curge termenul de prescripție în materie fiscală
Printre cele mai interesante proiecte ale avocaților de IP de la TZA a fost mandatul legat de anularea unui brevet de invenție acordat în domeniul metalurgiei, în care s-a obținut respingerea unei cereri de despăgubiri în valoare de peste 100 mil. usd. Echipa acordă asistenţă juridică în tranzacţii mari de tip „private equity” şi în alte preluări comerciale complexe
Asistența acordată UiPath, printre proiectele de o mare complexitate ale echipei de IP de la Filip & Company. Monica Stătescu (Counsel): Ne așteptăm ca zona IT să fie extrem de activă și anul acesta. Apar din ce în ce mai multe start-up-uri în domeniul dezvoltării de software, iar firmele cu renume investesc în dezvoltarea de noi tehnologii
Cum lucrează avocații de Concurență de la bpv Grigorescu Ștefanică. Cristina de Jonge, Avocat senior coordonator: În toate cazurile în care am atacat deciziile am reușit fie anularea sancțiunii, fie reducerea semnificativă, cu peste 45%, a amenzii acordate
Un Senior Partner se retrage din asocierea cu Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP și își înființează propria-i practică. Focus pe arbitraj internațional și IP
LegiTeam: Bondoc si Asociatii recruteaza avocat definitiv senior pentru departamentul de litigii
Casa de avocatură Stratulat Albulescu, reprezentant exclusiv al rețelei TerraLex în România
Managing Intellectual Property 2020 | Mușat & Asociații și ZRVP, pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în domeniul proprietății intelectuale. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Anul 2020, vazut de Cristina Costache, Head of Legal Strauss România: Atitudine precaut optimistă, cu multe proiecte și focus pe eficiență. Mențiuni speciale pentru „ echipele fantastice” de la Filip & Company și Niculeasa Law Firm
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...