ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tudose: Legile privind investiţiile de interes public şi fondul suveran sunt la nivel de draft final

21 Aprilie 2017   |   Ioana Duta

Ministrul a precizat că ambele proiecte sunt făcute complet, în sensul că "există legea de înfiinţare a fondului şi există actul constitutiv al acestei structuri ca anexă la proiectul de lege, făcând parte integrantă din lege", iar în ceea ce priveşte Legea privind investiţiile de interes public există corpul de lege şi normele de aplicare.

 
 
Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a anunţat vineri, la Brăila, că două proiecte mari ale Guvernului Grindeanu, respectiv Legea privind investiţiile de interes public şi Legea fondului suveran de dezvoltare şi investiţii, sunt gata la nivel de draft final.

"Marea provocare a fost să obţinem suportul din punct de vedere al serviciului tehnic, dar şi pentru viitoarele aprobări de la organismele internaţionale, respectiv FMI, Comisia Europeană, lucru care s-a întâmplat. Chiar aseară, când veneam spre Brăila, am primit ultimul material de la BEI, care a lucrat cu noi şi pentru noi din partea Comisiei Europene", a declarat Tudose.

Ministrul Economiei a precizat că ambele proiecte sunt făcute complet, în sensul că "există legea de înfiinţare a fondului şi există actul constitutiv al acestei structuri ca anexă la proiectul de lege, făcând parte integrantă din lege", iar în ceea ce priveşte Legea privind investiţiile de interes public există corpul de lege şi normele de aplicare, "pentru că, după cum ştiţi, aveam boala aceasta, ne omorau apoi normele, care trebuiau făcute în 60 sau 90 de zile, care se transformau în 120 de zile şi care schimbau complet sensul legii iniţiale".


Mihai Tudose a mai spus că există două sau trei variante ale legilor, pe care se fac simulări interministeriale, într-o săptămână urmând să fie finalizate.

"(...) Vom avea răspunsul la toate simulările pe care le facem, pentru că vrem să fie legi stabile, să nu mai trebuiască modificate din an în an, pe care să ne putem baza şi care să răspundă necesităţilor privind marile investiţii de interes public din România", a precizat ministrul Economiei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1442 / 9562
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cele mai importante proiecte ale echipei de Banking & Finance din cadrul PeliFilip. Alina Stancu Bîrsan, Partener: Credem că abilitatea noastră de a ieși din tiparul a ceea ce este obișnuit, comun, confortabil și a găsi soluții adaptate unor situații atipice și complexe este una din trăsăturile care ne definesc
Reff&Asociații obține în premieră o decizie privind dobânzile fiscale cu impact pentru practica instanțelor naționale
Avocații Maravela & Asociații asistă clienți în trei achiziții ale unor ferme agricole integrate. Cel mai complex proiect legat de agricultură a presupus implementarea unei structuri de tip holding cu finanțări provenite de la instituții financiar-bancare și fonduri de investiții
RTPR Allen & Overy a asistat ADM Capital la vânzarea Brikston. Ce avocați au făcut parte din echipa despre care clientul spune că are ”una dintre cele mai bune practici de M&A din țară”
Litigiile dintre bănci și clienți continuă. Ce case de avocați au fost apelate de instituțiile bancare în dosarele importante
În agricultură, interesul investitorilor este orientat în special către fermele specializate pe cultura plantelor și industriile procesatoare de materii prime. Elementele care fac un business agricol atractiv, explicate de Cristian Radu, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații
Avocații NNDKP spun că se conturează o piață ‘secundară’ pentru NPL: o piață ‘retail’, de vânzare individuală, în funcție de profilul creanței și pachetului de garanții aferente. Alina Radu, Partener: Structura echipei ne permite să acordăm asistență în proiecte dificile care necesită găsirea unor soluții încă neîncercate pe piața românească
O noua firmă de avocatură, propulsată de avocați cu experiență. Ijdelea Mihăilescu are în portofoliu clienți de talie mare din mai multe industrii
IFLR 1000, ediția 2018: Nestor și Țuca sunt pe prima treaptă a podiumului. Birourile locale ale firmelor internaționale își întăresc poziția în ‘clubul’ celor mai bune case de avocați din România
Avocații ZRP, implicați în câteva tranzacții de credit sindicalizat, în derulare, în care asistă împrumutații. Elena Iacob, Partener: Finanțatorii și companiile au un apetit încă redus pentru credite noi
PeliFilip și Linklaters asistă Min. Finanțelor în emisiunea de euroobligațiuni în valoare de 1 mld E. Clifford Chance a asistat managerii tranzacției coordonate de la București. Ce avocați au fost implicați
Avocații Leroy și Asociații au asistat clienții în 10 finanțări complexe în ultimul an. Practica de Banking & Finance asigura 25% din veniturile firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...