ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bei ce vrei, dar ştii ce bei? Înregistrarea noilor denumiri de origine şi a noilor indicaţii geografice (Partea a-VI-a)

20 Septembrie 2018   |   Andreea Micu, Partner & Ramona Bădescu, Associate - STOICA & Asociaţii

Întrebarea la care ne-am propus să răspundem este cum anume poate un producător sau un grup de producători de vin să obţină protecţia juridică a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice noi, aşadar, care nu există încă „pe piaţă”?

Andreea Micu, Partner & Ramona Bădescu, Associate - STOICA & Asociaţii

 
 
 
Denumirile de origine controlată şi indicaţiile geografice capătă din ce în ce mai multă amploare la nivelul legislaţiilor naţionale, europene şi internaţionale şi, în mod corelativ, în rândul specialiştilor în drept alimentar, pe măsură ce consumatorul mediu devine din ce în ce mai interesat să cunoască originea şi calităţile produselor pe care le consumă.

Nu de puţine ori, în ultima vreme, consumatorul este tentat să aleagă o brânză Roquefort în detrimentul unei banale brânze cu mucegai sau o şuncă de Parma ori un vin Chianti în detrimentul unor produse de acelaşi fel, dar a căror origine nu este garantată printr-un sistem calitativ precum cel impus de denumirile de origine şi indicaţiile geografice.


În acest context, utilizarea unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice devine atractivă (dacă nu chiar esenţială) pentru orice producător şi, mai ales, pentru producătorii de vin, ale căror produse pot fi foarte strâns legate de trăsăturile unei anumite regiuni geografice. Acest lucru se datorează faptului că denumirile de origine şi indicaţiile geografice conferă producătorilor un avantaj în faţa competitorilor şi, totodată, conduc adesea la creşterea profitului obţinut din afacere.

Întrebarea la care ne-am propus să răspundem este cum anume poate un producător sau un grup de producători de vin să obţină protecţia juridică a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice noi, aşadar, care nu există încă „pe piaţă”?

Avem în vedere fie regiunile geografice deja exploatate, dar pentru care nu s-a înregistrat nicio denumire de origine sau indicaţie geografică, fie regiuni geografice al căror potenţial a fost descoperit de curând şi pentru care se apreciază oportună înregistrarea unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice.

De ce este necesară obţinerea protecţiei juridice a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice? Producătorii de vin au interesul să înregistreze o astfel de denumire geografică, pe de-o parte, pentru a se putea individualiza în raport cu ceilalţi competitori printr-un produs ce conferă încredere consumatorului cu privire la provenienţa geografică şi calităţile derivate din aceasta, iar, pe de altă parte, pentru a împiedica înregistrarea denumirii geografice ca marcă de o altă persoană, cu consecinţa imposibilităţii utilizării denumirii pe produsele lor ori, de ce nu, pentru a împiedica transformarea denumirii geografice într-o denumire generică a unui vin, pentru că, în această din urmă ipoteză, denumirea de origine sau indicaţia geografică nu mai poate fi înregistrată ca atare. 

Astfel cum am văzut în articolele precedente, denumirile de origine şi indicaţiile geografice sunt drepturi de proprietate industrială şi, precum orice astfel de drepturi, ele se bucură de protecţie juridică prin parcurgerea unei proceduri administrative în faţa organului competent, finalizată cu emiterea unei decizii de dobândire a dreptului şi cu înregistrarea într-un registru public, similar situaţiei mărcilor.


Pe aceeași temă:


Înregistrarea denumirilor de origine şi/sau a indicaţiilor geografice se poate face la nivel naţional, la nivelul Uniunii Europene şi la nivel internaţional. În funcţie de nivelul pentru care se optează, denumirile geografice vor fi protejate pe teritoriul unui stat, pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene sau pe teritoriul statelor părţi la convenţiile internaţionale care instituie un sistem de protecţie internaţional.

Înregistrarea denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice la nivel internaţional se poate face în baza Actului de la Geneva al Acordului de la Lisabona privind denumirile de origine şi indicaţiile geografice, semnat de România în data de 21 mai 2015. În prezent, se aşteaptă intrarea în vigoare a Actului (după depunerea instrumentelor de ratificare de către minim 5 state). România nu a adoptat până în acest moment legea de ratificare. Potrivit dispoziţiilor Actului de la Geneva, nu se va putea obţine protecţia juridică a denumirii geografice la nivel internaţional decât dacă aceasta a dobândit anterior protecţie la nivel naţional.

În data de 27 iulie 2018, Comisia Europeană a întocmit o propunere către Consiliul Uniunii Europene de aderare a Uniunii Europene la Actul de la Geneva (accesibilă aici: https://www.eumonitor.eu/9353000/1/j9vvik7m1c3gyxp/vkqeeo8hhbze). Dacă Uniunea Europeană va deveni parte la Actul de la Geneva, orice denumire de origine sau indicaţie geografică ce va fi înregistrată la nivel internaţional urmează a fi protejată şi pe întreg teritoriul Uniunii Europene, pe lângă teritoriile celorlalte state părţi la Actul de la Geneva, fără a mai fi necesară parcurgerea unei proceduri distincte la nivelul Uniunii Europene.

Înregistrarea denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice la nivel naţional este reglementată, în principiu, prin Legea  viei şi vinului în sistemul organizării comune, Legea privind mărcile şi indicaţiile geografice şi prin normele de punere în aplicare ale acestor două legi. Înregistrarea se realizează de organisme distincte, după cum este vorba de denumiri de origine, pentru care autoritatea competentă este Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (O.N.V.P.V.), sau indicaţii geografice, pentru care autoritatea competentă este Oficiul de Stat pentru invenţii şi Mărci (O.S.I.M).

Înregistrarea la nivelul Uniunii Europene este cea mai căutată opţiune la momentul actual. Înregistrarea se efectuează în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului UE nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole, care sunt detaliate printr-o serie de regulamente europene cu forţă juridică inferioară şi printr-o serie de acte normative naţionale, menite să asigure aplicarea dispoziţiilor regulamentului la cazurile concrete.

Înregistrarea denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice la nivelul Uniunii Europene presupune parcurgerea a două etape: o etapă preliminară naţională şi o etapă europeană.

Înregistrarea unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice poate fi efectuată de orice grup de producători de vin interesat sau, în anumite condiţii prevăzute de lege, chiar de către un producător individual. În faza naţională, producătorii interesaţi trebuie să depună la O.N.V.P.V. o cerere, însoţită de un caiet de sarcini şi rezumatul acestuia. În caietul de sarcini se descriu în detaliu denumirea de origine/indicaţia geografică a cărei protecţie se solicită, delimitarea regiunii geografice, produsele pentru care se solicită protecţia, caracteristicile acestora şi, poate cel mai important, legătura dintre regiunea geografică şi vinul produs.

După examinarea dosarului astfel depus, O.N.V.P.V. va publica cererea de acordare a protecţiei pe site-ul său şi, în termen de 60 de luni de la publicare, orice persoană interesată poate formula opoziţie la înregistrare, spre exemplu, argumentând că denumirea de origine a cărei protecţie se solicită aduce atingere unei mărci anterioare de notorietate.

Dacă nu se formulează nicio opoziţie sau dacă opoziţia este respinsă, iar O.N.V.P.V. apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru înregistrare, va publica denumirea de origine/indicaţia geografică în registrul naţional al denumirilor de origine sau al indicaţiilor geografice, după caz, şi va transmite cererea de înregistrare, însoţită de rezumatul caietului de sarcini, către Comisia Europeană.

În faza europeană, Comisia Europeană verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de regulamentul european pentru înregistrare, iar în cazul în care constată că sunt îndeplinite aceste condiţii, va publica cererea de înregistrare şi rezumatul caietului de sarcini. În termen de două luni de la publicare, orice stat membru, orice stat terţ, precum şi orice persoană fizică sau juridică interesată, care îşi are reşedinţa sau, după caz, sediul, în alt stat decât cel în care a fost depusă cererea, pot formula opoziţie. Dacă nu a fost formulată nicio opoziţie sau opoziţia a fost respinsă, Comisia Europeană dispune înregistrarea denumirii de origine sau a indicaţiei geografice în Registrul european al denumirilor de origine şi al indicaţiilor geografice (accesibil aici: http://ec.europa.eu/agriculture/markets/wine/e-bacchus/)

Înregistrarea unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice poate fi refuzată în faza preliminară naţională sau la nivel european, spre exemplu, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru înregistrare (spre exemplu, vinul pentru care se solicită înregistrarea nu este produs în întregime în regiunea viticolă în cauză sau nu există o legătură suficient de strânsă între regiunea geografică şi produsul în cauză etc.), dacă denumirea de origine sau indicaţia geografică aduce atingere unui drept de proprietate industrială anterior,  sau dacă denumirea de origine sau indicaţia geografică a devenit generică, în sensul că este utilizată pentru descrierea produsului viticol vizat de înregistrare.

În prezent, există o dezbatere aprinsă între „reprezentanţii europeni” şi „reprezentanţii Statelor Unite ale Americii” privind înregistrarea denumirii de origine „Champagne”. Pornind de la dispoziţiile art. 24 din Acordul TRIPS, potrivit cărora un stat poate refuza înregistrarea unei indicaţii geografice dacă aceasta este utilizată în mod generic pentru a descrie un produs anume pe teritoriul său, S.U.A. refuză în mod sistematic înregistrarea denumirii „Champagne”, motivat de faptul că această denumire este utilizată pe teritoriul său pentru a descrie vinul spumant alb sau rose în general. Consecinţa acestui fapt este că, în prezent, în S.U.A., spre deosebire de ţările europene, producătorii de vin pot utiliza denumirea „Champagne” pe eticheta vinurilor lor, deşi acestea nu provin din regiunea franceză Champagne şi nu îndeplinesc, prin ipoteză, cerinţele stricte de producere a vinului francez Champagne.

În concluzie, dată fiind importanţa din ce în ce mai mare acordată denumirilor de origine şi indicaţiilor geografice atât la nivel european, cât şi la nivel internaţional, apreciem că înregistrarea acestor denumiri geografice de producătorii interesaţi devine un factor deosebit de important în activitatea lor comercială. Deşi legislaţia este complexă, iar parcurgerea procedurii de înregistrare presupune multă birocraţie, totuşi, pentru avantajele oferite de înregistrare, îi sfătuim pe producători să apeleze la sprijin calificat şi să obţină protecţia juridică a regiunii geografice în care îşi produc vinul.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 57 / 12939
 

Ascunde Reclama
 
 
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ce așteaptă Maravela & Asociații de la tinerii absolvenți de Drept. Procesul de integrare a stagiarilor are mai multe etape, iar nivelul onorariilor este poziționat în partea de sus a grilei practicate pe piața avocaturii
Echipă de avocați români, alături de vânzător într-un proiect încheiat săptămâna trecută într-o țară vecină. Tranzacție de 39 mil. €
Statul român și-a ales avocații în arbitrajul cerut de firmele magnatului Puiu Popoviciu. O firmă americană și două societăți locale întră în bătălia juridică
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Junior Lawyers
BONDOC și Asociații, partener al unui eveniment cultural de excepție: “West meets East 2018”
Cum acționează avocații Mușat & Asociații în mandatele de Concurență. Paul Buta, Partener: Volumul de muncă este întotdeauna extrem de mare în sfera concurenței; orice analiză, audit sau sfat acordat trebuie să fie personalizate
Avocații Voicu & Filipescu au avut o agendă extrem de încărcată în prima parte a anului, cu foarte multe mandate în toate ariile de practică. Daniel Voicu (Managing Partner): Având în vedere că 2018 a fost un an bogat în proiecte ample și încasările au fost, desigur, pe măsură
Succes important al avocaților Wolf Theiss: Decizie favorabilă într-un litigiu post-privatizare în valoare de 180 mil. € împotriva statului român
CMS a asistat Bitdefender în expansiunea pe piața australiană. Alături de compania controlată de Florin Talpeş a fost și o altă firmă, cu peste 550 de avocați
ZRP își va întări capacitatea de a reacționa rapid în cazurile urgente și își va extinde serviciile juridice în materia prevenirii fraudelor. Liniile strategice ale firmei pentru aceasta practică, explicate de noul coordonator al Departamentului de drept penal, Dănuț - Ioan Bugnariu
Bondoc & Asociații asistă grupul Clariant în investiția de peste 100 mil. € derulată în Dolj
LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...