ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană deschide o procedură, împotriva României, privind normele de eficienţă energetică şi cere oprirea mecanismului de plată defalcată a TVA

08 Noiembrie 2018   |   Mediafax

Comisia Europeană a decis joi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru aplicarea unui mecanism de plată defalcată a TVA, arată un comunicat al instituţiei europene.

 
 
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită scrisori de punere în întârziere României, Austriei, Finlandei, Germaniei, Ungariei, Slovaciei şi Spaniei din cauza faptului că aceste ţări au transpus sau au pus în aplicare în mod incorect anumite cerinţe ale Directivei privind eficienţa energetică.

Directiva instituie un cadru comun de măsuri pentru promovarea eficienţei energetice pe teritoriul UE, cu scopul de a asigura atingerea obiectivului de 20% în materie de eficienţă energetică până în 2020 şi de a pregăti terenul pentru viitoare creşteri ale eficienţei energetice după această dată, precizează un comunicat al instituţiei.

Statele membre în cauză au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor formulate de Comisie; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.


Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Comisia Europeană solicită României să pună capăt mecanismului de plată defalcată a TVA

Comisia Europeană a decis joi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru aplicarea unui mecanism de plată defalcată a TVA, arată un comunicat al instituţiei europene.

De la 1 ianuarie 2018, România aplică acest mecanism alternativ de colectare a TVA în care TVA-ul este plătit într-un cont blocat separat, ceea ce creează o sarcină administrativă majoră pentru întreprinderile oneste care îşi desfăşoară activitatea în această ţară. Această dispoziţie este obligatorie pentru anumite întreprinderi, care trebuie să deschidă un cont bancar de TVA blocat separat.

Clienţii lor trebuie să împartă plata facturii, achitând TVA separat în contul de TVA al furnizorului. Contribuabilul poate utiliza suma colectată în contul special de TVA exclusiv pentru plata TVA către trezorerie şi către furnizorii săi. Măsurile contravin atât normelor UE în materie de TVA (Directiva 2006/112/CE a Consiliului), cât şi libertăţii de a presta servicii (articolul 56 din TFUE).

Scrisoarea de punere în întârziere adresată astăzi urmează unei comunicări adoptate tot joi de către Comisie, prin care se respinge o cerere din partea României de derogare de la normele UE în acest domeniu, din cauza preocupărilor legate de principiul proporţionalităţii şi de compatibilitatea cu tratatul. În cazul în care România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate transmite un aviz motivat autorităţilor române.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 43 / 13305
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Instituțiile de credit trebuie să revizuiască documentația și fluxurile interne. Yolanda Ghiță-Blujdescu, Associate Clifford Chance Badea: MiFID II integrează noi prevederi privind tranzacționarea algoritmică și supravegherea acesteia
    Victorie importantă pentru Maspex România, reprezentată de RTPR Allen & Overy, într-un litigiu cu Ministerul Energiei
    Cristi Minculescu și colegii săi fac un pas important pentru recâștigarea dreptului de utilizare a mărcii ”IRIS”. Avocații de la Milcev Burbea SCA au obținut soluția favorabilă
    LegiTeam: ZRP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
    Ce schimbări trebuie să facă actorii pieței financiare pentru a nu plăti o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Elementele de noutate, explicate de Alexandra Ovedenie, coordonatorul practicii de Banking, Finance & Capital Markets la Radu și Asociații SPRL
    Cum lucrează avocații specializați în Dreptul Muncii de la Suciu | The Employment Law Firm. Tendințele pieței, analizate de Andreea Suciu, Managing Partener
    LegiTeam: Experienced Lawyer (Environmental Law) - Reff & Associates
    Avocații Zamfirescu Racoți & Partners și Tănăsescu Gavrilă & Asociații câștigă pentru România arbitrajul ICSID cu Alpiq
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for Senior Lawyer | Banking & Finance
    Wolf Theiss, alături de Revetas în achiziționarea proiectului Marina în România. Ce avocați au lucrat la această tranzacție
    Acțiunea fraților Sukyas, care cer României 909 mil. €, respinsă în prima instanță de un tribunal din SUA | Procesul continuă. Ce onorarii primesc firmele de avocați care apără statul
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for experienced lawyers (Litigation practice)
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...