ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia solicită României să îşi alinieze taxele de înmatriculare a vehiculelor la legislaţia UE

17 Mai 2018   |   Ioana Duta

Scrisoarea de punere în întârziere reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement, Comisia având rolul de autoritate de investigare.

 
 
Comisia Europeană a decis, joi, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere pentru că nu asigură rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziţionate din alte state membre, informează un comunicat de presă.


Potrivit Executivului comunitar, dat fiind că normele româneşti aplicabile restituirii taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenţei şi efectivităţii, este încălcată legislaţia UE (articolul 110 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene).

În cazul în care România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate transmite un aviz motivat autorităţilor române.

Scrisoarea de punere în întârziere reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement, Comisia având rolul de autoritate de investigare. Conform prevederilor Art. 258 din TFUE statul membru are posibilitatea de a transmite Comisiei Europene observaţiile sale ca răspuns la scrisoarea punere în întârziere. Aceasta reprezintă, de fapt, dreptul statului de a se apăra, garantându-se, astfel, protecţia intereselor statului membru.


În cazul în care statul nu a transmis niciun răspuns sau, în urma analizării observaţiilor primite de la statul în cauza, Comisia consideră răspunsul nesatisfăcător, aceasta adoptă un "aviz motivat" pe care îl transmite statului. Avizul motivat reprezintă un "semnal de alarmă" final şi conţine cerinţa Comisiei ca statul membru să ia măsurile necesare înlăturării încălcării legislaţiei comunitare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1415 / 13527
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...