ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Errare humanum est sed perseverare diabolicum... despre eroarea Curții Constituționale în Decizia nr. 358|2018 și cum ar putea fi îndreptată

14 Iunie 2018   |   Prof. univ. dr. Marieta Avram, Facultatea de Drept, Universitatea din București & Founding Lawyer Marieta Avram Law Office

Forța ”general obligatorie” a Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018 nu este de sorginte constituțională, ci este doar rezultatul unei greave erori, în contradicție atât cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, invocate de Curtea Constituțională, și care nu erau aplicabile în cauză, cât și în raport cu art. 36 din Legea nr. 47/1992, normă specială, care consacră doar caracterul definitiv al unei asemenea decizii.

Prof. univ. dr. Marieta Avram, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucuresti & Founding Lawyer Marieta Avram Law Office

 
 
1.Chestiunea în discuție: mențiunea ”general obligatorie” din dispozitivul și considerentele Deciziei nr. 358/2018 

Prin Decizia nr. 358/2018 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial nr.473 din 07.06.2018,  Curtea Constituțională a stabilit:

”Constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției și Președintele României, generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

2. Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Președintelui României, prim-ministrului și ministrului justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din 30 mai 2018.”

Chestiunea de drept în discuție este dată de mențiunea din dispozitiv ”general obligatorie”.

Ideea că decizia ar fi ”general obligatorie” se regăsește și în considerentele deciziei (part. 120-122):

” 120. (...)De asemenea, textul art.146 lit.e) din Constituție nu conferă Curții Constituționale atribuția de a constata doar existența conflictelor juridice de natură constituțională, ci pe aceea de a soluționa aceste conflicte. Prin urmare, în exercitarea atribuției sale, Curtea aplică o procedură în două trepte, și anume analiza existenței conflictului juridic de natură constituțională și, în măsura unui răspuns afirmativ, indicarea conduitei de urmat de către autoritățile publice implicate în conflict.
121. Astfel, indiferent de autoritatea care a generat conflictul juridic de natură constituțională, aceasta are obligația, în coordonatele statului de drept, să respecte și să se conformeze celor constatate prin decizia Curții Constituționale. Raportat la cauza de față, Curtea constată că, din adresa Președintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Laura Codruța Kövesi, rezultă, în mod indubitabil, îndeplinirea condițiilor referitoare la regularitatea și legalitatea procedurii, sens în care este și aprecierea Curții Constituționale. Prin urmare, Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.
122. Curtea reiterează faptul că autoritatea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta [a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr.392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.504 din 30 iunie 2017, paragraful 52]. De asemenea, potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”


Înțelegem să limităm analiza juridică doar la această parte din decizie, referitoare la pretinsul caracter ”general obligatoriu”. Aceasta cu atât mai mult cu cât această idee este prezentată chiar de Curtea Constituțională ca fiind ”un dat”, un adevăr biblic, care nu ar putea fi niciodată cercetat și pus sub semnul discuției. 

Or, tocmai această mențiune din decizie este prima chestiune care trebuie să fie cercetată și analizată serios, pentru că se adeverește că însăși Curtea Constituțională a săvârșit o gravă și evidentă eroare atunci când a stabilit că această decizie este ”general obligatorie”, încălcându-se astfel atât Constituția, cât și art. 36 din propria Lege nr. 47/1992 de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
   

2. O eroare gravă și evidentă în raport cu prevederile art. 147 din Constituție și ale art. 36 din Legea nr. 47/1992

Potrivit art. 147 din Constituție,

(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale.

(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat
.

(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”

Ideea fundamentală care se desprinde din acest text este faptul că, în cuprinsul Constituției, singurul text care se referă la faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii este alin. (4) al art. 147 și acesta are în vedere, în tot cuprinsul lui, numai deciziile prin care Curtea Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității unor acte normative. Prin urmare, numai aceste decizii, potrivit Constituției, sunt ”general obligatorii”, iar nu toate deciziile/actele pe care Curtea Constituțională le dă în exercitarea atribuțiilor pe care art. 146 din Constituție i le conferă, care sunt mult mai multe, așa cum este și atribuția de la lit. e), în sensul că:  ”soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.” 

Dacă legiuitorul constituant ar fi dorit ca toate actele pe care Curtea Constituțională le emite să fie ”general obligatorii”, alin. (4) al art. 147 ar fi trebuit plasat în cuprinsul art. 146 din Constituție, imediat după ce enumeră  toate atribuțiile Curții Constituționale, iar nu în finalul art. 147 care se referă exclusiv la deciziile prin care Curtea se pronunță asupra neconstituționalității unor acte normative. Așadar, numai aceste din urmă decizii sunt ”general obligatorii” și această calitate a lor este chiar de sorginte constituțională, iar nu doar legală, în sensul că numai încălcarea acestor decizii, echivalează cu o încălcare a Constituției.

Pe de altă parte, Legea nr. 47/1992, în aplicarea Constituției, precizează regimul juridic al actelor pe care Curtea Constituțională le emite în exercitarea atribuțiilor sale. Textele care interesează sunt următoarele:

a)Articolul 11 alin. (3)  din Legea nr. 47/1992,  potrivit căruia:

 ”Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”

Se remarcă faptul că acest text extinde, dincolo de Constituție, caracterul ”general obligatoriu” al deciziilor Curții Constituționale asupra celorlalte categorii de acte pe care Curtea Constituțională le emite în exercitarea  atribuțiilor, cu excepția avizelor, preluând formularea din art. 147 alin. (4) din Constituție.  

b)În concordanță cu prevederile Constituției, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede că:

”(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.”

Așadar, numai o asemenea decizie este, potrivit Constituției, înzestrată cu cele două calități: definitivă și obligatorie, cu precizarea că este și singura ”general obligatorie”, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție.

c) În schimb, în materia soluționării conflictului juridic de natură constituțională, art. 36 din Legea nr. 47/1992, are o redactare diferită, expresă și neechivocă, stabilind expres că:  

”Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării, precum şi părţilor aflate în conflict, înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Acesta este, în realitate, textul incident în cauză.

Deosebirea de reglementare se impune cu puterea evidenței. În mod clar, expres și neechivoc, textul este lipsit de sintagma ”general obligatorie” sau ”obligatorie”.

Prima concluzie, care se impune cu puterea evidenței, este că regimul juridic al unei asemenea decizii, atât potrivit Constituției, cât și potrivit propriei legi de organizare și funcționare a Curții Constituționale, exclude caracterul ei general obligatoriu: decizia prin care se soluționează un conflict juridic de natură constituțională este definitivă, dar nu este nici ”general obligatorie” și nici ”obligatorie”.  

Articolul 36 din Legea nr. 47/1992 este, evident, un text special, derogatoriu, în raport cu art. 11 alin. (3), care este un text general, și reglementează expres și distinct regimul juridic al unei asemenea decizii. Faptul că legiuitorul nu a prevăzut expres că ar fi obligatorie sau general obligatorie o asemenea decizie arată intenția de a nu extinde textul constituțional, respectiv art. 147 alin. (4) din Constituție, respectiv caracterul general obligatoriu, și asupra acestei categorii speciale de decizii ale Curții Constituționale, tocmai în considerarea caracterului extrem de sensibil al acestor decizii.

Interpretarea contrară, în sensul că art. 36 din Legea nr. 47/1992 ar putea fi completat cu prevederile art. 11 alin. (3) din aceeași lege, nu ar putea fi primită, pentru că, oricum, toate deciziile Curții Constituționale sunt definitive, nefiind supuse vreunei căi de atac. Altfel spus, și dacă nu ar fi existat art. 36 din lege, oricum aceste decizii tot ar fi fost definitive, pentru că toate deciziile Curții Constituționale sunt definitive. Mai mult decât atât, dacă textul nu ar fi existat, s-ar fi aplicat art. 11 alin. (3) din lege, adică abia atunci deciziile ar fi fost și ”general obligatorii”. Prin urmare, rațiunea existenței textului, astfel cum este redactat, nu poate să fie alta decât aceea de a înlătura caracterul ”general obligatoriu” în cazul acestei categorii de decizii, limitând aceste decizii la caracterul definitiv.
 
Rezultă că, potrivit Constituției și potrivit art. 36 din Legea nr. 47/1992, în rezolvarea  unui conflict juridic de natură constituțională, Curtea Constituțională nu poate pronunța o decizie nici ”general obligatorie” și nici măcar ”obligatorie”, ci doar o decizie definitivă.

Prin ipoteză, decizia în discuție nu poate să fie ”general” obligatorie, pentru că obiectul chestiunii asupra căruia Curtea Constituțională s-a pronunțat este limitat la conflictul punctual dintre părțile clar determinate, cu privire la o chestiune clar delimitată și cu privire la o problemă individuală, iar nu generală: revocarea sau nu din funcție a unei anumite persoane individualizate, revocarea fiind prin ipoteză un act administrativ individual. Deci, în raport cu obiectul conflictului și cu părțile în conflict, o asemenea decizie nu poate dobândi o vocație generală.

Mai mult, o asemenea decizie nu este nici ”obligatorie”,  pentru că nici Constituția și nici art. 36 din Legea nr. 47/1992 nu-i conferă o asemenea forță, așa cum, în mod eronat, se reține în decizie.

Decizia Curții Constituționale este definitivă, în sensul că nu există nicio cale de atac ordinară sau extraordinară împotriva unei asemenea decizii, prin care o altă autoritate publică să verifice legalitatea deciziei. Aceasta nu exclude ca însăși Curtea Constituțională să revină, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, asupra propriei decizii.   

În concluzie, în aplicarea acestor prevederi constituționale și legale analizate, deciziile Curții Constituționale, prin care se soluționează conflicte juridice de natură constituțională nu sunt general obligatorii, în lumina normei speciale instituite de art. 36 din Legea nr. 47/1992, care prevede expresis verbis doar că o asemenea decizie este definitivă, fără a se menționa că este și obligatorie. Iar art. 36 din Legea nr. 47/1992 este textul direct aplicabil Curții Constituționale, în timp ce art. 147 alin. (4) invocat de Curtea Constituțională în decizia sa nu este, în mod evident,  aplicabil, pentru că decizia nu a fost dată cu privire la neconstituționalitatea unui act normativ.

Prin urmare, partea din  considerente și din dispozitivul Curții Constituționale care stabilește că Decizia nr. 358/2018 este ”general obligatorie” constituie o gravă și evidentă eroare, care încalcă art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 36 din Legea nr. 42/1992.  

3. Calea procedurală în vederea îndreptării erorii din dispozitivul Deciziei nr. 358/2018

Se pune problema de a determina dacă această eroare din decizie poate fi îndreptată și care este calea procedurală.

Că eroarea poate fi îndreptată, este neîndoielnic. Curtea Constituțională ar trebui să fie cea dintâi preocupată de îndreptarea acestei erori. În paragraful 122 din considerente, Curtea Constituțională a invocat art. 147 alin.( 4) din Constituție, dar acest text nu se referă la deciziile prin care se soluționează conflictele juridice de natură constituțională, ci la deciziile prin care Curtea se pronunță asupra neconstituționalității actelor normative. Este evidentă eroarea Curții Constituționale, pentru că textul corect era art. 36 din Legea nr. 47/1992, conform căruia decizia este definitivă și așa trebuia să fie redactat și dispozitivul, limitându-se la mențiunea că decizia este definitivă. Această eroare trebuie să fie îndreptată pentru că per se deschide o ”cutie a Pandorei” de natură să genereze noi conflicte juridice.  

Care este calea procedurală? 

Potrivit art. 14 din Legea nr. 47/1992,

”Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte.”

Prin urmare, în tot ceea ce privește chestiunile de procedură, sunt aplicabile în completare dispozițiile Codului de procedură civilă.

Având în vedere faptul că, în soluționarea conflictului, Curtea Constituțională, s-a comportat ca o autoritate jurisdicțională, dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 devin aplicabile.

Aceasta înseamnă că se poate recurge la procedura instituită de Codul de procedură civilă referitoare la îndreptarea hotărârii, lămurirea hotărârii și înlăturarea dispozițiilor contradictorii.

Astfel, potrivit art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă,   

”(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.”
 
De asemenea, potrivit art. 443 din Codul de procedură civilă
 
”(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

(2) Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților.

(3) Încheierea se va atașa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței.”

Este evidentă eroarea gravă din dispozitivul Deciziei 358/2018, în ceea ce privește sintagma ”general obligatorie”.


Având în vedere prezumția potrivit căreia ”iura novit curia”, adică judecătorul este prezumat întotdeauna că știe legea, dacă pornim de la prezumția de bună-credință conform căreia judecătorii Curții Constituționale cunosc propria lege de organizare și funcționare și o respectă,  atunci, această încălcare a art. 36 din Legea nr. 47/1992 ar trebui calificată ca o eroare de redactare a  deciziei, în sensul că s-a pierdut din vedere art. 36 din propria lege și faptul că art. 147 alin. (4) invocat în par. 122 din considerente nu este aplicabil. Curtea Constituțională ar putea și ar trebui chiar să se autosesizeze și să dea o hotărâre care să constate această eroare și să elimine din dispozitiv sintagma ”general obligatorie”.

Dacă s-ar considera că nu a fost o ”eroare  materială”, partea interesată poate sesiza Curtea Constituțională cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 443 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a se lămuri această chestiune: ce înseamnă că Președintele României  ”urmează să....” emită decretul, pe de o parte, în raport cu mențiunea că decizia este ”general obligatorie”, pe de altă parte, și în raport cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 alin. (4), din care rezultă că o asemenea decizie este definitivă, dar nu și obligatorie?   

În orice caz, nu se poate reține că Decizia nr. 358/2018 ar avea un caracter ”general obligatoriude  sorginte constituțională, întemeiat pe prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru ca acest text este inaplicabil, cu atât mai mult cu cât textul special, adică art. 36 din Legea nr. 47/1992 stabilește o soluție contrară, și anume că decizia este definitivă. Or, Curtea Constituțională nu ar putea, pe cale implicită, să dea o interpretare extensivă  art. 147 alin. (4) din Constituție, în sensul că acesta s-ar aplica și acestor decizii, pentru că interpretarea a fost deja dată prin art. 36 din Legea nr. 47/1992 și, fiind o normă de procedură specială, aplicabilă chiar deciziilor Curții Constituționale, aceasta este ținută s-o respecte ca atare. 

4. Reflecții finale asupra naturii juridice a deciziei prin care Curtea soluționează un conflict juridic de natură constituțională

Este necesar să se adâncească analiza juridică și să se examineze serios în perspectivă această atribuție a Curții Constituționale, chiar în substanța ei, precum și natura juridică a deciziei pe care o pronunță în exercitarea acestei atribuții.

Or, Curtea Constituțională nu soluționează un asemenea conflict în calitate de ”instanță de judecată”, pentru că nici nu este instanță de judecată potrivit Constituției, deci nu poate impune uneia dintre părți o obligație concretă de a face sau de a nu face. Curtea îndeplinește un rol special, în cadrul acestei proceduri, de mediator/conciliator între autoritățile publice aflate în conflictul juridic de natură constituțională. În cazul în care constată existența conflictului juridic, poate cel mult să recomande o posibilă cale sau chiar mai multe căi alternative de soluționare, în limitele constituționale, pe baza propunerilor părților, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dar fără a impune o cale, prin instituirea unei obligații de a face sau de a nu face, exclusiv în sarcina uneia dintre părțile aflate în conflict. Mai mult, procedând astfel, prin instituirea unei asemenea obligații, practic Curtea Constituțională poate ajunge să împiedice exercitarea de către  această autoritate a altor atribuții conexe care îi revin potrivit Constituției, ceea ce, în loc să rezolve conflictul, îl conservă și chiar îl adâncește

În concluzie, forța ”general obligatorie” a Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018 nu este de sorginte constituțională, ci este doar rezultatul unei greave erori, în contradicție atât cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, invocate de Curtea Constituțională, și care nu erau aplicabile în cauză, cât și în raport cu art. 36 din Legea nr. 47/1992, normă specială, care consacră doar caracterul definitiv al unei asemenea decizii.

Desigur, este de dorit ca însăși Curtea Constituțională să se sesizeze din oficiu și să dispună  îndreptarea acestei grave și evidente erori din Decizia nr. 358/2018, sau, la sesizarea părții interesate,  să lămurească dispozitivul deciziei, în sensul că decizia nu poate să fie ”general obligatorie”. Errare humanum est sed perseverare diabolicum...
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 465 / 12805
     

    Ascunde Reclama
     
     
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Reff & Associates - Associate | Corporate and M&A
    Reff & Associates - Senior Lawyer Banking & Finance
    Cele mai importante modificări normative de care companiile ar trebui să țină cont într-o procedură de achiziții publice, explicate de avocații Clifford Chance Badea. Proiectele firmei în această arie de practică
    NNDKP și Wolf Theiss, în finanțarea de 46 mil. E obținută de Globalworth de la BCR. Banii vor merge în dezvoltarea Renault Bucharest Connected
    Schoenherr, EY Romania și Maravela|Asociații, în tranzacția prin care belgienii de la United Petfood preiau activitățile de producție și distribuție ale liderului local în producția de hrană uscată pentru animale
    Reff & Associates - Senior Associate | Corporate and M&A
    Avocații Suciu Popa spun că un program de conformare poate fi o oportunitate de prevenție și reducere a expunerii. Ghidul de conformare elaborat de Consiliul Concurenței reprezintă un punct de start pentru firmele care doresc să devină responsabile în acest domeniu
    LegiTeam: Bohâlțeanu & Asociații recrutează avocați stagiari
    Consiliul Concurenței folosește în investigații ‘procedura forensic’, o metodă de verificare demnă de FBI. Noile tendințe din această practică, analizate de Manuela Guia, Partener D&B David și Baias, unul dintre cei mai buni avocați de concurență de pe piața locală (partea I)
    Cum lucrează echipa de concurență de la D&B David și Baias. O discuție cu Manuela Guia (Partener) despre “shadowing”, “fishing expeditions” și strategii de apărare (partea a II-a)
    LegiTeam: Voicu & Filipescu is looking for lawyers
    LegiTeam: Wolf Theiss is looking for lawyers
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...