ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Florin Jianu: Procedura de constituire a unui incubator de afaceri a devenit funcţională

01 Februarie 2017   |   Ioana Duta

Titlul de "Incubator de afaceri" se va acorda în urma depunerii unei cereri, a studiului de fezabilitate pentru incubatorul de afaceri, a unui Plan de afaceri, a dovezii existenţei infrastructurii incubatorului de afaceri şi a contractelor încheiate de administratorii, fondatorii sau proprietarii infrastructurii incubatorului cu furnizorii de utilităţi.

 
 
Normele privind acordarea titlului de incubator de afaceri au fost aprobate, miercuri, prin Ordin de Ministru, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Prin Ordin se aprobă normele de aplicare privind "Incubatoarele de afaceri", titlul de incubator care va fi acordat solicitanţilor, regulamentul de selectare şi numire a administratorului incubatorului de afaceri, în cazul în care printre fondatori se află o autoritate publică, şi constituirea Comisiei cu atribuţii în domeniul incubatoarelor de afaceri.

"Legea Incubatoarelor de Afaceri a fost una dintre legile pe care am susţinut-o în mandatul precedent şi iată că indecizia guvernului anterior face ca abia astăzi să avem funcţională procedura de constituire a unui incubator de afaceri. Estimez că în perioada următoare, prin Programul Naţional de Dezvoltare a Antreprenoriatului, cu fonduri din POR, să putem dezvolta o reţea puternică de structuri suport pentru sprijinirea afacerilor la nivelul întregii Românii", a spus Florin Jianu.


Titlul de "Incubator de afaceri" se va acorda în urma depunerii unei cereri, a studiului de fezabilitate pentru incubatorul de afaceri, a unui Plan de afaceri, a dovezii existenţei infrastructurii incubatorului de afaceri şi a contractelor încheiate de administratorii, fondatorii sau proprietarii infrastructurii incubatorului cu furnizorii de utilităţi.

Ca urmare a obţinerii titlului de Incubator, solicitantul va avea obligativitatea incubării unui număr minim de 16 societăţi şi crearea de minimum 32 locuri de muncă, pentru fiecare ciclu de incubare.

Potrivit Legii 102/2016, incubatorul de afaceri este o structură de sprijin a afacerilor, cu scopul de a ajuta la dezvoltarea firmelor membre în perioada de început, prin asigurarea unor facilităţi comune şi a suportului managerial necesar.

Pentru încurajarea înfiinţării de incubatoare de afaceri, legea prevede acordarea de facilităţi fondatorului, precum scutirea de la plata impozitului pe terenul aferent infrastructurii incubatorului de afaceri, scutirea de la plata impozitului pe clădirile care fac parte din infrastructura incubatorului, scutiri de la plata oricăror taxe datorate bugetelor locale.

Titlului de incubator de afaceri se acordă pe o perioadă de 10 ani, putând fi prelungit pentru perioade similare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5402 / 14963
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu asistă compania Bog’Art Residential cu privire la achiziția unui teren de 800 m.p. în centrul Bucureștiului
Țuca Zbârcea & Asociații și ELSA București reiau seria de cursuri în domeniul GDPR, după succesul ediției de anul trecut
Un avocat român intră pe lista celor mai buni profesioniști recomandați în Silicon Valley pentru practica în arbitraj și mediere din domeniul tehnologiei
Al doilea arbitraj ICSID cerut de frații Micula a ajuns la final | Firma suedeză Mannheimer Swartling, Shearman & Sterling și biroul Dentons din Paris s-au luptat timp de 6 ani cu LDDP și Lalive. Se așteaptă decizia Tribunalului arbitral în litigiul cu pretenții de 2,3 mld. €
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners dă startul celei de-a doua ediții a concursului Premiile de excelență „Viorel-Mihai Ciobanu”
Avocații Mitel & Asociații sunt implicați în discuții care privesc tranzacții noi, estimate a se finaliza în T1-2020. Sorin Mitel (Managing Partner): Avocatura rămâne esențialmente o profesie și mai puțin o „afacere” în care prețurile să dicteze competitivitatea
Conferință internațională în domeniul arbitrajului la București: ”Innovation in Arbitration and M&A Disputes”
Voinescu Lawyers a încheiat o alianță cu Studio legale asociato Martinez & Novebaci din Milano. Casa de avocați a deschis și un birou la Paris
România a câștigat arbitrajul în care italienii de la FIN.CO.GE.RO cereau despăgubiri de 327 mil. €. Ce facturi a plătit statul pentru apărare în acest dosar și ce firme de avocați sărbătoresc victoria
Ce punctaje au obținut firmele selectate de Ministerul Finanțelor pentru derularea Programului MTN | Pelinari și Pelinari, în asociere cu Cleary Gottlieb, s-a clasat pe prima poziție. Pe lista finaliștilor sunt și asocierile din care fac parte Filip & Company și Volciuc-Ionescu
Dr. Sabin Taclit, Legal Manager în cadrul NextGen Communications: Strategia departamentelor juridice va rămâne aceeași și în anul 2020: prevenire și inovație. Va fi un an dedicat mai mult consultanței juridice și mai puțin activității litigioase
LegiTeam: ZRVP recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...