Iesirea din contractele paguboase

Respectarea intelegerii cu partenerii comerciali, oricare ar fi forma pe care o imbraca acest acord, este una din regulile pe care se bazeaza orice economie functionala. Aceasta regula se traduce in plan juridic prin forta obligatorie a contractului - o data ce si-a dat acordul, partea unui contract are o obligatie juridica sa-si indeplineasca obligatiie asumate, si nu doar o simpla obligatie morala.

Desi acest principiu este, fara indoiala, unul din fundamentele unui climat comercial sanatos, exista si situatii exceptionale in care tocmai aplicarea lui in mod rigid poate afecta relatiile comerciale si in care se justifica anumite ajustari ale acestuia. Ne referim la unele din acele circumstante in care, desi una din parti intra cu buna-credinta intr-un contract cu intentia de a executa obligatiile ce ii revin, ulterior, din motive neimputabile ei, ajunge la concluzia ca executarea contractului ar fi pagubitoare pentru activitatea sa.

Remediile clasice

Situatia tipica este cea in care se cumpara un bun sau un serviciu, iar furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii desi nu livreaza bunul/nu presteaza serviciul (in totalitate sau in parte) potrivit clauzelor contractuale, pretinde plata intregului pret la scadenta. In teorie, contractul il obliga pe beneficiar sa-si onoreze obligatiile de plata, ceea ce evident ar fi inechitabil si i-ar aduce prejudicii.

Fara a insista foarte mult pe aceasta situatie, mentionam ca la dispozitia comerciantului beneficiar exista o serie de optiuni, destul de bine cunoscute si folosite in practica, care il protejeaza de efectele pagubitoare ale obligativitatii platii. Dintre acestea, amintim:

(a) Invocarea exceptiei de neexecutare (i.e. atat timp cat bunul nu a fost livrat/serviciul nu a fost prestat, obligatia de plata este suspendata) – conform art. 1556 din Noul Cod Civil (“NCC”),

(b) Reducerea proportionala a platii in masura prestatiei celeilalte parti – conform art. 1551 NCC,

(c) Rezolutiunea/rezilierea unilaterala a contractului prin simpla notificare – conform art. 1552 NCC, etc.

Facem mentiunea ca posibilitatea rezolutiunii/rezilierii unilaterale a contractului, fara a se apela la o instanta judecatoreasca si in absenta unui pact comisoriu, este o noutate introdusa relativ recent prin NCC si care se poate dovedi foarte eficienta in practica, in masura in care clauzele contractuale sunt formulate in mod corespunzator.

Ceva mai neobisnuite sunt insa situatiile in care, in absenta oricarei culpe contractuale a vreuneia dintre parti, executarea sau continuarea executarii contractului este vadit pagubitoare pentru una dintre ele din cauza unor imprejurari exceptionale, iar iesirea din contract poate fi esentiala pentru supravietuirea comerciantului.

In cele ce urmeaza, ne-am oprit asupra a doua din aceste (numeroase) scenarii.

Impreviziunea (art. 1271 NCC)

In cazul in care ulterior incheierii unui contract, executarea acestuia a devenit excesiv de impovaratoare (dar nu imposibila) pentru una din parti din motive neimputabile acesteia, ea poate cere instantei (a) adaptarea contractului la noile imprejurari (i.e. ajustarea contraprestatiilor) sau (b) incetarea contractului.

Conceptul de impreviziune are ca scop evitarea unui dezechilibru contractual creat ca urmare a unor imprejurari exterioare vointei partilor, stabilindu-se o exceptie de la obligativitatea efectelor contractelor. Aplicabilitatea acestui concept inca nu a fost suficient testata in practica, insa pot fi imaginate situatii din realitate, in care impreviziunea s-ar dovedi utila, de exemplu: modificarea radicala a ratei dobanzii in contractele de finantare ca urmare a crizei financiare, fluctuatiile nebisnuite ale cursului valutar, etc.

Remediile oferite in cazul impreviziunii nu sunt o modalitate de a evita consecintele nefaste ale unor decizii de management eronate, intrucat aplicarea ei este exclusa atunci cand circumstantele ce au dus la dezechilibrul contractual puteau fi prevazute intr-un mod rezonabil la momentul incheierii contractului. De asemenea, impreviziunea nu-si gaseste aplicarea nici in situatia in care riscul aparitiei dezechilbrului contractual a fost asumat de catre partea in cauza (de exemplu: o clauza contractuala in care sunt asumate expres riscurile valutare).

Prin urmare, pentru a beneficia de efectele impreviziunii, un rol important il poate juca insasi modalitatea de redactare de la bun inceput a clauzelor contractuale de catre comerciant impreuna cu consultantii sai.

Desigur, ultimul cuvant ii revine instantei in a aprecia daca un anumit eveniment este de natura sa fie calificat ca impreviziune sau nu; insa opinia judecatorului ar putea fi influentata in mod semnificativ printr-o pregatire atenta a documentatiei contractuale, anterior implementarii acesteia.

Insolventa

Procedura insolventei ofera mai multe exemple de situatii in care principiul fortei obligatorii a contractului este infrant.  Fara a intra in foarte multe detalii cu privire la specificul acestei proceduri, ne referim doar la posibilitatea debitorului de a determina incetarea  acelor contracte paguboase pentru el, fara acordul co-contractantului (denuntarea unilaterala).

Conform art. 86 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, in vederea valorificarii la maximum a averii debitorului, administratorul judiciar poate sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atat timp cat aceste contracte nu au fost executate in totalitate sau in mod substantial de catre toate partile implicate. Desi dispozitiile legii sunt intr-o oarecare masura neclare, rezulta ca indiferent de intelegerea initiala cu partenerii comerciali reflectata in dispozitiile contractuale, administratorul judiciar poate sa denunte practic orice tip de contract (de exemplu: contractele cu furnizorii de utilitati neesentiale pentru redresarea activitatii).

Ratiunea acestei exceptii de la obligativitatea efectelor contractului este de a da o sansa comerciantului aflat in dificultate, prin asanarea portofoliului sau de contracte. Trebuie totusi mentionat ca cealalta parte contractanta are posibilitatea de a introduce o actiune in justitie pentru recuperarea prejudiciului suferit prin incetarea intempestiva a contractului.

Cele de mai sus reprezinta doar cateva din supapele legale aflate la dispozitia comerciantului prins intr-un cadru contractual obligatoriu care a devenit pagubitor din motive ce nu tin de el. Totusi, ele nu sunt si nu trebuie interpretate ca modalitati de a acoperi decizii gresite de management sau cai de a frauda partenerii contractuali; de aceea, fiind vorba de situatii de exceptie de la o regula de baza in mediul economic, ele trebuie cantarite cu mare atentie si fructificate doar dupa consultarea specialistilor in domeniu.



Mihai Jelea este Senior Associate Eversheds Lina & Guia. Eversheds este o societate internationala de avocatura cu 45 de birouri în 28 de tari.
Eversheds este una dintre cele mai mari societați de avocatura din lume, cu peste 2.100 de avocati si 4.000 de angajati care acopera toate ariile de practica si sectoarele importante.
In Romania, Eversheds este prezenta prin Eversheds Lina & Guia, o societate de avocatura ce ofera servicii juridice la cel mai inalt standard, intr-o gama larga de arii de practica.
Eversheds Lina & Guia are un portofoliu impresionant de clienti, incluzand companii internationale precum Tyco International, HSBC, Sony, LVMH, Autoliv, Cosmote, Merrill Lynch, AECOM, CEEG sau Smiths Group.